Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

O carte monument: 8 volume, 8500 de pagini, autor- Academia Română – Construind Unirea cea Mare  

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O carte monument: 8 volume, 8500 de pagini, autor- Academia Română –

Construind Unirea cea Mare  

Primit pentru publicare: 12 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 14 Ian. 2019
© Ion N. Oprea© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

 

               În timp ce administrativul şi politicul României de după  1989 au renunţat la ceea ce prevedea Testamentul lui Emanuel Gojdu pentru tinerii studioşi din Ardeal,vând bucată cu bucată maghiarilor din teritoriul românesc, au renunţat la Codul Aureus pe care N. Ceauşescu îl considerase comoara  ţării, 10 miliarde dolari în 1970, fac politică duplicitară cu ce a fost Regiunea Autonomă Maghiară, iată, Academia Română, preşedinte istoricul Ioan Aurel Pop, şi oamnii ei, anunţă lansarea la public, la un an după centenarul Marii  Uniri la „o carte menită să fie un monument al memoriei” care în ajunul centenarului Tratatului de la Trianon 2020,  înveşniceşte Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 pe care „au făcut-o românii pentru români, ca să aibă casa lor”: autori ai evenimentului  editorial istoricii Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj – Napoca , coordonatori Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Ioana-Mihaela Bonda, Ana Victoria Sima, Teodor Laurenţiu  Popescu, sinteză unică a documentelor care au pregătit actul teritorial-istoric.

Lucrarea constituită din 8 volume, 8500 de pagini, ediţie de lux, puse într-o casetă de 60 de centimetri, cântărind  cu totul 12 kilograme, la realizarea căreia Departamentul guvernamental de resort, aşa numitul „Departament pentru Centenar”, nu a participat cu nici un leu, totul din veniturile proprii ale instituţiei, sposor şi Consiliul judeţean, după cum a subliniat preşedintele Academiei, coordonatorul proiectului, profesorul  univ. dr.Ioan Aurel Pop, la lansare. Cu un material vast, cronologic mărturiile se desfăşoară pe un câmp larg care începe de la 1848 şi ajung până la desăvârşirea Unirii, la recunoaşterea internaţională a Construcţiei, cu referire şi asupra primului deceniu interbelic atât de apreciat de un Lucian Blaga prezent la întâmplările momentelor, el dar şi unii dintre semnatarii cărţii.

Dintre cei circa 30 de autori, volumele şi mass-media îi citează pe cei de la şcoala de istorie fondată de Ioan Lupaş şi de Alexandru Lapedatu,, David Prodan, Ştefan Pascu,Pompiliu Teodor, Camil Mureşanu, Liviu Maior,Vasile Vesa, Ioan Bolovan,Victoria Sima, Ioana-Mihaela Bonda, Mircea-Gheorghe Abrudan, Mihaela Bedecean, Cecilia Cârja,  Marius Eppel, Mihai-Octavian Groza,Teodora Mihalache, Andreea Dăncilă-Ineoan, Georgeta Ionescu, Ovidiu-Emil Iudean, Gheorghe Neacşu, Florin Vasile Rus, Natalia Tampa, Nicolae Titulescu care într-o conferinţă a sa declara, p. 124-125, vol. III: „Din împrejurările de azi, România trebuie să iasă întreagă şi mare! România nu poate fi întreagă fără Ardeal! România nu poate fi mare fără jertfă! Ardealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul, e farmecul  care i-a susţinut viaţa. Ardealul e scânteia care aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e făţărnicia care cheamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea! Ardealul e românismul, e viaţa care cheamă viaţa! Ne trebuie Ardealul! Nu putem fără el”.

         Sunt şi alte multe, foarte multe documente în cele 8 volume  care probează că românii şi în condiţiile de astăzi suntem pregătiţi cu răspunsuri în cazul contestărilor la ce s-a înfăptuit şi există.

Ion N. Oprea, Iaşi, 12 ianuarie 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania