O PUBLICAŢIE DE SUCCES, ,,REVISTA ŞCOLII”

Încheierea procesului de formare a statului unitar român, schimbările ce au survenit în viaţa politică, economică şi socială, în perioada interbelică, s-au manifestat şi în domeniul culturii.
Noul cadru instituţional, realizarea visurilor seculare ale înaintaşilor, condiţiile existente şi cerinţele unei societăţi moderne, dornice de afirmare, a încurajat şi stimulat instituţiile educaţiei, în primul rând învăţământul, sigura cale pentru progresul şi prosperitatea României.

În condiţiile existenţei unui analfabetism accentuat, în rândul satelor, a căror stare materială şi socială s-a modificat prin reforma agrară, înfiinţarea şcolilor normale, destinate a pregăti învăţători era o necesitate imediată. Iată, de ce în Judeţul Botoşani se înfiinţează în 1919 trei şcoli pregătitoare, ce se vor contopi în Şcoala Normală de Învăţători ,,Mihai Eninescu” şi Şcoala Normală de Învăţătoare ,,Despina Doamna” (1 septembrie), ce pregăteau cadre didactice pentru învăţământul primar în judeţele Botoşani, Dorohoi şi Fălticeni.

Deşi existau multe publicaţii, cu un spectru larg, economic, literar, artistic ca: ,,Independenţa”, ,,Semănătorul Botoşanilor”, ,,Democratul”, ,,Chemarea”, ,,Secerea”, ,,Gazeta poporului”, ,,Vestea”, ,,Informatorul” etc.; ,,Revista profesorilor de muzică”, înlocuită cu ,,Armonia” (1924 – 1926) editate de compozitorul şi animatorul vieţii muzicale din oraşul Botoşani, M. Gr. Postusnicu, anuare ale liceelor, tipografii care animau şi mai mult viaţa spirituală, Botoşani fiind un oraş al culturii, cadrele didactice din tot judeţul nu aveau nici o publicaţie

O necesitate care şi-a găsit împlinirea prin apariţia, în 1923, a unei simple foi volante de o singură pagină, cerută de polemica la care era antrenat preşedintele asociaţiei învăţătorilor, Ioan Nifon, intitulată, ,,Primul răspuns”, care numai după câteva numere de apariţie se întitulează, ,,Gazeta şcolii” (1924 -1926), cu apariţie bilunară şi cu mai multe pagini, dedicată învăţământului primar şi cu o largă deschidere spre activitatea social-economică a judeţului şi ţării.
Din martie 1926, publicaţia devine ,,Revista şcolii”, pentru a nu se confunda cu a colegilor doljeni, denumire păstrată până la ultimul număr din decembrie 1943. În cei 17 ani de apariţie neîntreruptă lunară sau apariţie la mai multe luni şi speciale, când evenimentele au cerut-o, revista oferea, ,,…lumină şi căldură sufletească…în munca de deţelenire în ogorul culturii şi educaţie al ţării.”.

Corpul didactic primar , ,,pentru care am cea mai mare simpatie, spunea N.Iorga, în cuvântul rostit în Cameră cu ocazia organizării în 1931 a Ministerului Instrucţiunii Publice, pentru că are sarcina cea mai grea … Sunt nişte adevăraţi martiriai ai unei sarcini în cele mai multe cazuri ce îndeplinesc cu devotament şi spirit de jertfă … recunosc meritul acestui corp didactic care îndeplineşte sarcina cea mai grea şi cu o adevărată voinţă”.

Revista şi-a cucerit imediat prestigiul binemeritat în judeţ şi în cadrul publicaţiilor similare din ţară, datorită ţinutei academice, tematicei variate a subiectelor abordate, în primul rând, despre educaţie; a articolelor semnate de personlităţi prestigioase ale vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti; studiilor publicate despre Eminescu, N. Iorga, S. Haret, I. Creangă etc.; a lansării învăţătorilor în debutul lor, recenziilor şi cronicilor literare; polemicilor curentelor pedagogice pentru modernizarea învăţământului; a discuţiilor despre programa şi manuale şcolare, atitudinilor vehemente şi poziţiei deschise pentru organizarea şi federalizarea cadrelor didactice sau/şi pentru apărarea şi păstrarea drepturilor salariale în timpul crizei economice; a nejunsurilor care existau în şcolile de la oraşe dar mai ales de la sate.

,,Apreciem şi de pe aici, pe meleagurile Oltului, stăruinţa publicaţiei, ,,Revista şcolii” şi socotim a dovedi aceasta prin interesul cu care o urmărim de multişoară vreme, iar dacă vreo clasificare fericită, din partene… am aşeza, ,,Revista şcolii” în fruntea publicaţiilor similare… Şi mărturisim că în discuţiile pe care le-am făcut cu condeierii acestei reviste, am primit adesea aspecte pe care nu le-am ignorat”.

Organ de presă a Asociaţiei corpului didactic primar din judeţul Botoşani, ,,Revista şcolii”a avut directori pe C. Iordăchescu, care a instalat redacţia publicaţiei în sediul Şcolii Marchian, al cărui director era, urmat de I.C.Ariciuc, I.R.Ionescu, M. D.Vasiliu şi M. Apostol, nume care se regăsesc adesea în articolele revistei.

Asociaţia îmvăţătorilor botoşăneni, numită la început ,,Asociaţia generală a corpului didactic primar din Judeţul Botoşani”, a fost înfiinţată în martie 1908, având ca preşedinte pe învăţătorul D. Atanasiu din Truşeşti.
Numărul membrilor a crescut continuu, de la 109 la înfiinţare, la 508 în 1933. Înscrierea în asociaţie se făcea prin plata anuală a unei cotizaţii de 80 de lei şi a unui abonament de 120 de lei la ,,Revista şcolii”.

Asociaţia generală a corpului didactic primar din judeţul Botoşani îşi desfăşura activitatea în adunări generale, prilej cu care comitetul format din nouă membri prezenta adunării darea de seamă pe anul respectiv. Se putea întruni numai comitetul, dar întotdeauna când problematica prezentată era de interes general şi trebuia luată o hotărâre, aşa cum a fost în 1924 când s-a prezentat Proiectul de Statut al Corpului didactic primar din România sau în alte situaţii dezbaterea se făcea în adunarea generală.

Rolul Asociaţiei învăţătorilor era de a sensibiliza autorităţile şi politicienii vremii, la problemele cu care se confruntă şcoala şi cadrele didactice din învăţământul primar; de a solidariza glasurile izolate răspândite prin satele şi cătunele judeţului a celei mai numeroase şi însemnate forţe didactice din învăţământ care se dovedea a nu fi factori pasivi, resemnaţi la realitatea zilei; de a lua atitudine în problemele importante care privea şcoala. ,,…Să ne înscriem deci în partidele culturii … Cultura ne ridică. Să fim oamenii culturii”.

Un asemenea moment, care a făcut să-i crească şi mai mult prestigiul asociaţiei la nivel naţional, a fost după 1918, când s-a pus în discuţie alcătuirea proiectului de Statut, cerut de Asociaţia generală a corpului didactic primar din România. Asociaţia învăţătorilor botoşăneni a venit cu propunerea ca asociaţia judeţeană să stea la baza asociaţiei generale, şi nu asociaţiile regionale, care dau naştere la tendinţe de dominare ,,…Centralizarea forţată, lipsa de autonomie, împiedică dezvoltarea liberă, în raport cu spiritul de iniţiativă şi de solidaritate cu care ar fi capabile.”

O iniţiativă şi realizare importantă a asociaţiei a fost înfiinţarea Băncii învăţătorilor, ,,Solidaritatea”, deschisă în toamna anului 1925. La patru ani de la înfiinţare, banca avea 172 de membri înscrişi şi un capital de 125.000 lei. Scopul băncii era de a ajuta cu fonduri învăţătorii, iar pe perioda crizei economice, când salariile nu s-au plătit câteva luni, învăţătorii se împrumutau cu bani în contul salariilor.

Tot pentru a veni în sprijinul învăţătorilor, asociaţia condusă de un comitet format dintr-un preşedinte, vicepreşedinte, secretar, casier şi cinci membri, a fost creat un fond de ajutorare în caz de deces, în caz de boală şi construirea unui cămin în oraşul Botoşani pentru copiii învăţătorilor din judeţ care învăţau în oraş. Din considerente economice căminul nu a putut fi realizat.

,,Revista şcolii” a pus un deosebit accent, prin articolele publicate, pe pregătirea pedagogică, metodică şi de specialitate a învăţătorilor, fiind un ghid metodologic în materie de perfecţionare, o posibilitate de documentare şi de formare a cadrelor didactice din învăţământul primar răspândite prin satele judeţului. Făcând adesea trimiteri la lucrările recent apărute ale unor personalităţi din ţară sau din străinătate, articolele conştientizau personalitatea învăţătorului, ,,…educatorul… trebuie să-şi ia neapărat ca ajutoare în educaţia intelectuală şi morală, plăcerea şi interesul- condiţie sine qua non a unei educaţii cu adevărat rodnice”(M.Apostol) sau rolul memoriei în educaţie, comparând-o cu o casă care se clădeşte, ,,… Graţie memoriei ne făurim viitorul. Cine şi-a adunat din vreme materialul necesar o poate clădi, când şi cum vrea” arată I.R.Ionescu autorul unui manual de psihologie.

Şcoala activă, un curent pedagogic iniţiat de universitari, care a succidat interesul cadelor didactice din învăţământul primar, nu este o inovaţie în materie de pedagogie, se arată într-un articol din paginile ,,Revistei şcolii” ,, … se întemeiază cu deosebire pe metoda ideii active în toate domeniile educaţiei: fizică, intelectuală şi morală – în vederea formării unei personalităţi”, (M.Apostol, autor împreună cu M.Ardeleanu a unui manual de Aritmetică apărut în 1937 la Editura ,,Izbânda” din Botoşani). De altfel M.Eminescu, ca revizor şcolar susţinea învăţământul bazat pe intuiţie, educaţia bazată pe acţiune, anticipând punctul de vedere al pedagogiei moderne.

Folosirea descoperirii ca efort propriu al copilului; a povestirii care să îndeplinescă condiţiile de fond, formă, motivare cauzală a bogăţiei faptelor, cuvintelor şi expresiilor inteligibile; importanţa materialului intuitiv (M.Graur); a cuvântul modelaj (în sensul de metodă); acordării aceleiaşi importanţă tuturor disciplinelor şcolare, fără a minimaliza importanţa desenului, muzicii, educaţiei fizice, ,, … Prin joc putem pătrunde în sufletul copilului, care cu greu se exteriorizează într-o altă activitate”; şcoala în aer liber, vehiculat de sănătatea alarmantă şi învăţământul sec, experimentat în acea perioadă în Anglia, Germania, Franţa sunt preocupări ale cadrelor didactice din învăţământul primar şi ale presei de specialitate din ţară şi străinătate, ce se regăsesc în paginile revistei.

Învăţământul formativ are valenţe educative aparte, ,,…Viaţa nu ne cere capete bine mobilate, ci capete bine formate. Ştiinţă multă, înmagazinată fără rost în mintea cuiva apare, pentru omul modern, ca un bazin cu apă multă, stătută, când e necesar din contra, o minte ageră şi adoptată, ca un izvor veşnic viu şi mereu proaspăt”, (I.R.Anghelescu). Activitatea educativă în formarea omului are marele privilegiu de a canaliza puterile oarbe ale naturii către un scop folositor omenirii.
Problema educaţiei în general şi a educaţiei naţionale în special, se intensifică în deceniul al patrulea al secolului trecut, pregătind tineretul pentru păstrarea tăriei de caracter, a unităţii naţionale, aşa cum făcuseră strămoşii în frământata noastră istorie. Chemarea tineretului la integrarea în comunitatea socială şi viaţa naţională, arăta responsabilitatea pe care o are societatea prezentă pentru educarea elevilor, ,,…tineretul de azi, reprezintă naţia de mâine, iar de creşterea şi îndrumarea lui actuală, depinde însăşi viitorul acestui neam”

Nicolae Iorga, sesizând carenţele educaţiei, găsea vinovată forma de organizare, care a ţinut ţăranul în aceeaşi stare ca şi acum câteva decenii, fiind mâhnit de ,,… lumea de la oraşe care se plimbă prin mijlocul străzii, şi lumea de la sate, care se aşează pe pragul porţii, cu această lume se pierde vlaga Ţării Româneşti, este ca sângele care curge prin venele deschise ale acestei naţii”, sau vizitând în 1930 românii din America, în cuvăntările ţinute la clubul din Cleveland, Ohio, New York, Philadelphia, în articolele tipărite în ziarele americane, le-a cerut insistent românilor să vină acasă. ,,E păcat să vi se piardă copilaşii pe aici, sânge bun din venele unui neam bun şi glorios. Ar fi păcat ca voi să rămâneţi săraci aici, iar străinii să se îmbogăţească în ţara noastră … Din munca smerită a românilor această mare ţară a Americii a avut destul. Avem şi noi dreptul la ceilalţi ani din viaţa lor”. Insistă ca românii înstăriţi să vină acasă, ,,… Noi nu avem o burghezie sănătoasă, moşiile au fost împărţite ţăranilor, care nu s-au ridicat pentru a prelua conducerea ţării.”

În momentul în care presa internaţională înregistra spiritul nervos al politicii europene, războiul, ,,… cel mai teribil flagel al omenirii… nu e departe de a fi dezlănţuit… iar dacă nu a izbucnit astăzi, va izbucni cu siguranţă mâine” ( M.Apostol).
,,Revista şcolii”, o preţuire ce trebuie dată dăscălimii înaintaşe pe aceste locuri, modelatoare de caractere, este oglinda societăţii româneşti de la oraşe şi sate, cu toate împlinirile şi neajunsurile ei, este zbuciumul şi preocuparea permanentă a cadrelor didactice pentru un învăţământ modern, care să pătrundă în fiecare şcoală, o imagine a formei de organizare a învăţătorilor în asociaţia profesională care să le respecte şi să le păstreze drepturile.

,,Mâine când se va scrie istoria învăţământului botoşănean, arăta în 1942 I.C.Prodan, putem spune cu mândrie că neajunsurile prezentului nu ne-au întunecat nici o clipă măcar … că ne-am îndeplinit întreaga datorie.”