Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.6 (150), Iunie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O reactualizare și reevaluare a poetului Vasile Militaru

Primit pentru publicare: 9 Iun. 2021
Autor:  Ionuț ȚENE, membru al UZPR
Publicat: 10 Iun. 2021
©  Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

O reactualizare și reevaluare a poetului Vasile Militaru

Consider că o reevaloare și reactualizare critică a liricii românești din secolul XX este necesară și imperioasă. A menține din motive iluzioniste, teziste sau ideologice, și acum în secolul XXI, poeți în sertarul cu addende lirice nu-și mai are rostul. În istoria literaturii își are rostul și menirea doar esteticul, nu pastișarea ideologică. Istoria literaturii române nu a evoluat de la antologia critică a lui Nicolae Mnolescu din 1968, care a avut probleme după ce a inclus câteva texte ale lui Radu Gyr într-o antologie de poezii, în 1968. Cartea a fost retrasă din librării şi topită din ordinul expres a conducerii PCR de atunci, deoarece din sumar făcea parte Radu Gyr, Nichifor Crainic și Ștefan Baciu. Și azi, critica îi consideră pe corifeii lirici închiși în perioada comunistă, doar ”de dicţionar şi de antologie”. Este o viziune ucronică și utopică, care falsifică istoria și estetica. Acești poeți care au trecut prin calvarul temnițelor comuniste sunt de sorginte paideică, cu o axiologie valorică distincă și adevărate voci lirice, ale căror versuri emoționează și sunt citite sau recitate de tot mai mulți români, indiferenți la cauzalitățile unei claustrofobii mecanice ale timpurilor noi. Tezismele, repetițiile ideologice și critica care valorizează mediocritățiile va trece desigur, iar istoria literară va face reevaloarea și proba timpului. Un poet care merită recitit și reconsiderat este Vasile Militaru. Este cunoscut mai ales ca poet creștin și autorul emoționantei poezii ”A venit aseară mama”, care a fost inclusă în manualelel școlare din perioada interbelică ca opera lui George Coșbuc.

Vasile Militaru s-a nascut pe 19 septembrie 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov. A provenit dintr-o familie foarte saracă de plugari, urmând cele patru clase primare. Debutul în versuri a fost precoce, la varsta de doar 15 ani, în revista „Literatură și arta română”. Talentul îi este recunoscut imediat și exhaustiv de către elitele culturale ale epocii Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duliu Zamfirescu. Aceștie îl sprijină în cariera literară și să ocupe un post de funcționar în Ministerul Lucrarilor Publice. În 1922 devine membru al Societății Scriitorilor Români. Colaboreaza cu versuri la diferite publicații, printre acestea numărându-se: Convorbiri literare, Curierul artelor, Ecoul, Flacara si Drum nou. Vasile Militaru se face remarcat printr-o serie de fabule publicate în revistele ”Drum Nou” și ”Porunca Vremii”. Prima carte de versuri, „Stropi de rouă”, îi apare în 1919, fiind urmată de „Cântarea neamului” (1925) și „Doina” (1927). Vasile Militaru mai scrie fabule populare, devenind apreciat în epocă. Publică „Fabule” (1928), iar în 1936 îi apare un al doilea volum de fabule, „Viermi si stele”. Este îndrăgit mult de cititori. Însă opera sa primordială este considerată „Divina zidire”, lucrare ce reprezinta Biblia versificată. La aceasta operă scriitorul a lucrat 25 de ani. Din 1934 publică poezii patriotice „Purtătorii torței” și „Bucură-te țară”, cuprinse în volumul „Temelie de veac nou”, tipărit în 1938, sub pseudonimul Radu Barda. Pseudonimul de Radu Barda era un acronim. În timpul celui de-al doile război mondial se implică în propaganda regimului antonescian de a mobiliza soldații români pe frontul împotriva URSS. A scris cunoscută poezie ”Eroii de la Stalingrad” în care percepea pe militarii români ca urmașii cruciaților:

”Sub vifor de stepă urlându-și mânia, e luptă grozavă și crâncenă foarte.
E luptă cumplită, pe viață și moarte:
De-o parte, nebune, sălbatice hoarde, barbarii ce vin ca năucii,
De alta, o mână de oaste vitează, – năpraznici Arhangheli ai Crucii.
Din toată cetatea spre care puhoiul orbește-acum vine,
Mai sunt în picioare doar niște ruine:
Doar ziduri crăpate, pe care stă cerul,
Și-n mijlocul căror își țipă urgia, zăpada și ghiața, și gerul …
Aici își găsi-vor mormântul oștiri înfrățite-a trei nații…”

După 23 august 1944, când armele s-au întors, Vasile Militaru şi-a găsit adăpostul în casa unei familii de ţărani gorjeni din localitatea gorjeană Suseni, care-i erau prieteni de mulţi ani.

Dupa refuzul negativ de a-si folosi talentul literar in slujba comunismului, Militaru este arestat la Șușeni și condamnat la 32 de ani de închisoare. De aici urmează să fie arestat de Securitate, în anul 1958, sub motivul de deţinere de materiale interzise. Urmează procesul şi condamnarea bătrânului poet, care ajunsese la vârsta de 74 de ani. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniţă grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de publicaţii interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligaţia de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Câteva luni mai târziu, în 8 iuilie 1959, Vasile Militaru s-a stins în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari. După acest trist eveniment, soţia sa, o celebră artistă din perioada interbelică, a venit în vizită la Sușeni, Gorj, pentru a mulţumi familiei Măruţă, căreia i-a prezentat şi ultima scrisoare în versuri pe care Vasile Militaru i-a trimis-o din spatele gratiilor cu ocazia zilei sale de naştere.

„Din ocnă, Draga Mea,
îţi scriu iar,
De ziua Ta gătind cuvinte,
Nu-ţi pot trimite azi în dar,
Decât o lacrimă fierbinte!“

Poetul nu a făcut în viață compromisuri. Vasile militarua refuzat teroarea preajmei ideologice și a imanentului. Viața și-a trăit-o axiologic, pe valori creștine autentice și general umane: adevărul, dreptatea, binele, smerenia, libertatea și iubirea. În realitate, Vasile Militaru a făcut parte doar din partidul libertății din care fac parte doar scriitorii autentici. Poetul a spus la un momentat că: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. În închisoare a fost torturat și umilit de către securiști. Mărturiile și documentele vorbesc despre atitudinea sa demnă în fața soartei nedrepte. A acceptat cu fatalitate situația ca un mucenic. A fost un mărturisitor liric a credinței sale. Despre ultimele clipe ale poetului, deţinutul Dumitru Radu Udar, care i-a fost alături în ultimele sale momente de viaţă, ne-a lăsat o mărturie emoționantă. „Am fost alături de poetul Vasile Militaru, atunci când în condiţiile tragice, impuse de geniile răului, de forţele întunecate ale comunismului, a trecut în eternitate. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie”. Prin efortul soţiei sale, Ecaterina Barbu Militaru, după 25 de ani poetul creștin Vasile Militaru a fost reabilitat şi înmormântat ulterior pe Aleea Clasicilor din cimitirul Bellu.

Vasile Militaru nu are complexitatea lirismului și sintaxei înnoite a unui Lucian Blaga sau Tudor Arghezi, dar contribuie prin versurile sale înmiresmate de taince expresii aromate, atinse de aripa credinței, la o percepție nouă și un stil originar. Poezia sa este încărcată de simboluri și mesaje hristice transpuse translucid într-o haină nouă a limbajului. Din nefericire, ofițerii de securitate i-au ars manuscrisele literare atunci când l-au arestat pe poet. A fost o pierdere imensă pierdere culturală. Patriotismul său reiese limpede din poezie fără declamații retorice, ci aș putea chiar spune că intimist, într-o interiorizare a sinelui cu pământul nașterii:

”…De-ai veni pe-aici odată, ai vedea că am o ţară
Ca un fagure de miere strâns din flori de primăvară:
Ape line o sărută cu blândeţe de nespus;
Munţi cu creste de aramă-i ţin cunună spre Apus…
Lungi amurguri minunate pe-ale ei ţinuturi cad,
Aurind livezi şi lanuri, codrii nepătrunşi de brad…”

Vasile Militaru este emblematicul poet al generației sale de mucenici lirici care s-au jertfit pentru limba și literatura română într-o perioadă când numeroși scriitori ai trădat calofilia, livrescul și originalitatea estetică în numele realismului socialist. Poetul face parte dintr-o pleiadă recunoscută a poeților închisorilor comuniste. Nu a dorit să scadă ștacheta pentru o versificație ideologică impusă cu forța de un regim, care nu înțelegea metafora și legătura omului cu creatorul. Vasile Militaru a înțeles foarte corect sensul creației în sensul lui N. Berdiaev, că aceasta nu poate ”rima cu tractorul”, ci doar cu înveșnicirea sau transcendentul, la fel ca în poezia ”Plecările”.

Vei ști-n lumina veșnicului Faur,
Că Sufletul tău n-a putut să moară,
Cât prețuiesc comorile de aur.
Și ce preț are-n Cer să ai comoară…
Dar mai ales vei ști ca niciodată,
Că te-ai întors în țara ta din veci,
De sorii toți adânc străluminată,
Ca-n vecii toți, din ea să nu mai pleci!

Prin stilul baladesc, profund și iconic, Vasile Militaru precede pe poeții baladiști ai cercului literar sibian. Aceeași trăire și tremurat de lacrimi în versuri. Poetul este un profet liric din spița anticilor, însetat de forme limpezite de clasice epopei homerice.

”Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.
Săgeata-i străpunsese gâtul –
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.”
(Cerbul cu stea în frunte)

Reconsiderarea operei lirice a lui Vasile Militaru, dar și biografiei sale demnă de un bildungsroman este o cerință critică actuală, dar și o intreprindere curajoasă față de ”teroarea mediocrității”. Refractar la compromisuri sociale și literare, poetul este o voce lirică distinctă și originală, care, prin recitire, și demers critic se repoziționează în ierarhia auctorială. Vasile Militaru este mai mult decît un poet de dicționar sau antologie, eventual un profet liric din enciclopedia scriitorilor români, a cărui bust poate sta pe viitor pe aleea clasicilor literaturii române.