Numai caracterele adevărate sunt și puternice, iar aceasta se vede și din capacitatea lor de a-și recunoaște o eroare, dacă o comit. E, concomitent aceasta, o probă de smerenie, iar smerenia înalță. Nu știm ce ar mai fi fost dacă Adam și Eva și-ar fi recunoscut greșeala, cerându-și iertare, în loc de a da vina copilărește unul pe altul și ajungând în cele din urmă la vrăjmașul ce se târa prin iarbă. O să dăm acum un exemplu din viața literară bistrițeană, cotidiană.
Era un soare blând și dulce în prima duminică de octombrie a anului ce a trecut, zi în care m-a vizitat poetul inginer și unic scriitor român cu un record literar în Guiness Book, dl. Gheorghe Mizgan, bistrițeanul nostru.
Pe îndelete, domnia sa mi-a prezentat -hai să-i spunem direct- o ,,uzurpare de drepturi” privitoare la domnia sa. În cauză este o doamnă de la Brașov, Mihaela Malea Stroe, autoare a unui volum apărut la Editura Eikon în 2020, întitulat ,,Alfabestiar”, cu o prefață de Elena Vieru, conținând poezii cu tautograme (poezii ale căror cuvinte încep -toate- cu o aceeași literă). O poezie are -să zicem- vocabule care încep -toate- cu ,,a”, altă poezie cu ,,c” etc. Se indica a fi vorba de existența unui primat de volum cu tautograme la noi. Succedant, în nr. 12/dec.2021, al revistei ,,Contemporanul”, dl. prof. univ., dr. Ștefan Borbely de la Univ. clujeană ,,Babeș-Bolyai” a publicat o cronică în care a făcut un excurs exhaustiv asupra tautogramei și lipogramei ca performanță lingvistică din antichitate până acum și a catalogat volumul doamnei de la Brașov ca, cităm: ,,singurul volum tautogramic integral, existent în literatura română”.
Bistrițeanul Gh. Mizgan a încercat să comunice doamnelor (de la Brașov și Elenei Vieru) că înainte de apariția volumului dumnealor, dânsul are un ,,ADN al cuvintelor”, tot un volum integral de tautograme și deci ar trebui o rectificare, o reparație în problema auctorială. Volumul dumnealor nu e primul de la noi și nici unicul. Dacă ar fi vrut să acceseze internetul, ar fi aflat că aceste calități aparțin unui poet bistrițean. Din păcate, cu destulă repeziciune, dumnealor n-au mai putut fi contactate în niciun fel și dl. Mizgan, pe drept a perceput acestea ca o ofensă și ,,uzurpare” de drepturi auctoriale.
Mărturisesc că i-am dat dreptate 100% dlui Mizgan, dar convingerea mea era că dat fiind că pe volumul d-sale scrie anul 2017, este dovada eternă că primatul tautogramic la români îi aparține dânsului și niciun ,,hoț”al domeniului nu-l poate detrona, indiferent câte volume ar mai apărea în același siaj sau ce cronici se vor mai scrie cu așa eroare apreciativă. (Shakespeare zice că ,,Orice durere se poate suporta, cu condiția să nu fie a ta.”
Era vizibil însă că pe domnia sa îl doare această nedreptate altfel decât pe mine și a vrut neapărat să mi-o spună imperativ, ca unui prieten (deși mai are destui amici scriitori), căutându-mă chiar la Biserică. Dânsul mi-a spus și de cronica dlui. prof. univ. Stefan Borbely și că ar merge la dânsul. L-am consiliat că poate merge, să vedem dacă-l poate primi și că în orice caz dreptatea sa este incontestabilă. Dacă dorește poate să le cheme chiar în instanță pe cele două doamne.În fine!
Distinsul cadru universitar l-a primita= cu remarcabilă deferență, l-a ascultat, l-a înțeles, a mai primit și alte volume de la dl. Mizgan….cu un cuvânt, a fost o gazdă ospitalieră, a înțeles demersul și a promis că va publica un articol reparatoriu în aceeași revistă. Citez din acest articol al domniei sale: ,,în numărul 12/2021 al revistei ,,Contemporanul”, am dedicat o cronică ineditului volum ,,Alfabestiar„ al poetei brașovene Mihaela Malea Stroe, apărut la Editura bucureșteană Eykon, cu o prefață de elena Vieru, pe care, în neștiință de cauză, l-am catalogat drept ,,singurul volum tautogramic apărut în literatura română”.
Exhaustiv, distinsul universitar face și o analiză în extenso, cu exemplificări din tautogramele domnului Mizgan, revelându-i surprinzătoarele calități ludice, dar și ca performanțe lingvistice, capabile de sens, în pofida constrângerilor acceptate. Se dă ca ex. tautograma ,,Suferințele scriitorilor”, decelând ,,ironia narcisiacă” de care autorul e capabil: ,,storcându-și săratele sudori, se străduiesc să scoată-n scenă/ savante, solvabile soluții,/ Singuri se subjugă singurătății,/ Secătuindu-și sondele sensibilului subsol/ sau survolând scrierile semenilo. / Sărmanii scriitori se socotesc specie superioară.”Distinsul profesor cobnclude, după o analiză extinsă, însoțită și de un portret al lui Gh. Mizgan, că, cităm: ,,poemele bizare ale lui Gh. Mizgan trimit mult dincolo de excelența formală din care ele se nasc, invocând un univers destructurat. Efortul e meritoriu și merită o aternție critică sporită.”