Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 10 (130), Octombrie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

O singură întrebare, doar

Primit pentru publicare: 11 Oct. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 12 Oct. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

                        Dacă „Opera scrisă, articolul de presă, reportajul jurnalistic și literar nu este un bun al  criticului, (el) se desprinde la naștere de autor și străbate lumea singură/singur, ruptă de puterea acestuia de a-l controla sau de a-i impune ceva” este „Dialogul 14 pentru ziarişti”, cum scrie Alexandru  Florin Ţene în revista Luceafărul din 11 octombrie a. c. cu completarea din „Dialog” „ Opera de care facem vorbire aparține publicului cititor”, adică este independentă, cum am scris şi noi cenacliştiii în ce am intitulat „Revistele? Luminoase, instructive şi educative”, 2015, Ed. PIM, Iaşi,, 394 p.,  ca şi clujeanul acum, „acesta este ziaristul: rezistă la multe, dar câteodată îl doboară tăcerea din jurul său”, atunci, spuneţi-mi, fraţilor de ce plângem după lipsa criticii de întâmpinare, de ce admiteţi „Copyright”care tocmai tăcera o vrea, vedeţi în acest sens repetatele mele intervenţii jurnalistice, dar mai cu seamă volumul „Istorii, comentarii,miscelanea”, vol. 3, Ed, Armonii Culturale, 2018, 414 p., unde cuvânt înainte tocmai Copyright se numeşte, un fel de titlu al întregii cărţi care cu altruism trimite pe pagina de gardă: „Citeşte şi dă mai departe!”.

          Dacă toţi cei care vorbesc în „Istorii…”, alăturându-se colegului nostru  prof. Vasile Filip, p 123, care faţă de ceea ce întâlnim pe diverse cărţi şi albume,cu  atenţionarea imperativă, „orice repoducere este interzisă”, ca măsură de protecţie împotriva hoţilor de factură…intelectuaală, dar devine în totalitate nepoliticoasă şi păgubaşă, cum s-a mai întâmplat la noi când în timpul lui Carol al II-lea s-a editat „Enciclopedia României”, potrivit este să fim autohtoni, adică susţine literatul de Iaşi, să-l copiem pe Theofil Simenschy care la cartea sa „Un dicţionar al înţelepciunii” scria  în Cuvântul autorului referitor la citate şi ghilimele , declarea sursei: „Această lucrare este colecţie de peste 6000 de cugetări, în original şi în traduceri. Ele sunt luate din 681 de opere, în 14 limbi, aparţinând la 421 de autori (…) Această colecţie de cugetări va fi de folos oricui, indiferent de vârstă sau de ocupaţie. Ea va  putea fi consultată sau ca un dicţionar, sau cercetând indicele, sau pur şi simplu deschizând cartea la întâmplare, după dispoziţia momentană a fiecăruia sau după preocupaea sa. În felul acesta cititorul va putea lua contact direct cu gândirea cea mai aleasă a celor mai aleşi autori, din antichitate până în prezent”

            Vasile Filip punându-şi aceleaşi probleme ca cele din „Dialoguri 14 pentru ziarişti”, precun Al. Florin Ţene, „care este rostul creaţiei, din momentul  lansării la public”, nu cumva „acea creaţie devine bun public”, în ideea asimilării valenţelor, a mesajului, „dacă autorul pune cenzură pe propria lucrare, de ce o mai oferă publicului?” , şi conchide, cum am făcut toţi cenacliştii şi înţeleg că gândeşte şi  autorul de la care am pornit – Alexandru Florin Ţene -, dar cu vorbele ieşeanului nostru : „Cartea e ca o pasăre zburătoare. Aparţine deopotrivă Cerului şi Pământulu, adică oamenilor, căci pentru oameni sunt scrise cărţile”, „cenzura este absolut necesară!”, dar numai aceea care „priveşte puritatea Limbii Române”, altfel, de ce Copyright?!  

 Iaşi, 11 octombrie 2019