Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

 O SUTĂ DE ANI DE LA UNIREA  BASARABIEI CU ROMÂNIA, PRIMUL PAS SPRE MAREA UNIRE

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Autor: Prof. dr. Mihai MAXIM, Membru al Uniunii Scriitorilor,
Membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România
Primit pentru publicare: 16 Apr. 2018
Publicat: 17 Apr. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

                

  O SUTĂ DE ANI DE LA UNIREA  BASARABIEI CU ROMÂNIA,  PRIMUL PAS SPRE MAREA UNIRE

 

   Zilele trecute a  avut loc în sala Centrului Cultural al Sectorului 1 din Piaţa Amzei şedinţa de lucru a Cenaclului „Ileana Vulpescu”, consacrată aniversării  a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

   În deschiderea lucrărilor, conducătorul Cenaclului, Prof. Ion Pavel, a afirmat   că întâlnirea constituie o dublă premieră: organizarea acţiunii în parteneriat cu Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (motiv de mulțumire pentru această întâmplare fericită domnului președinte al UZP – Doru Dinu Glăvan) şi participarea la şedinţă, în afara nucleului constitutiv al Cenaclului, a altor iubitori de frumos şi cu gânduri  bune pentru România. Pentru aceştia, ca şi pentru cei care doresc a ni se alătura, Dl. Ion Pavel a precizat că Cenaclul „Ileana Vulpescu” se vrea un loc în care se adună iubitorii de artă, de cultură și de literatură, iar singurul punct de referință în creațiile literar-artistice prezentate este România cu vrerea sa, fără conotații politice și ideologice. De asemeni, în cadrul Cenaclului se dezbat teme legate de stări și evenimente ce țin de cultură și artă de interes național și internațional.

       Anul acesta toate întâlnirile Cenaclului au ca punct de deschidere, marcarea a 100 de ani de la Marea Unire.

        La acţiunea de astăzi au participat ca invitaţi de onoare  Prof. univ. dr. Alexandru Porţeanu şi Doctor în istorie Ion Constantin, care au rememorat principalele  momente din istoria frământată a Basarabiei din ultimele veacuri ale existenţei sale până la unirea ei cu România la 27 martie 1918.

    În timpul alocuţiunii Profesorul Porţeanu a făcut  precizarea că, dată fiind conjuctura internă şi internaţională,  acum noi aniversăm,  dar nu sărbătorim Centenarul Unirii. În anul 1918 unirea a fost  starea de spirit  a populaţiei moldoveneşti, care a impus unirea Basarabiei cu România. Anul  acesta situaţia celor două ţări suverane şi independente este total diferită. Evident, şi starea de spirit. Reiese în mod implicit că nu trebuie să ne jucăm cu sintagma unirea Basarabiei cu România. Şi apoi iniţiativa unirii trebuie să pornească de la Chişinău, nu de la Bucureşti.  Acum nu sunt coapte condiţiile pentru un asemenea act istoric. Poate îl vor înfăptui generaţiile viitoare. Nu se pot face premoniţii. Legat de aceasta, distinsul vorbitor aminteşte de prevestirea unirii făcută  cu o intuiţie providenţială de episcopul – viitor patriarh al BOR – Miron Cristea în Pastorala de An Nou 1914 la Catedrala din Caransebeş, pentru a-şi susţine moral enoriaşii.

      Dr. Ion Constantin a dezvoltat ideea stării de spirit şi, pornind de la  situaţia politică şi socială a Basarabiei din anii 1917-1918, a prezentat evenimentele care au condus la înfăptuirea Unirii.

      Dezintegrarea după  27 februarie 1917 a Imperiului Rus,  slăbit de război şi de acţiunile revoluţionare ale forţelor democratice,   a creat o oportunitate nesperată pentru popoarele înrobite de a-şi recăpăta libertatea. Românii din Basarabia, ruptă din trupul Moldovei în 1812, nu  şi-au pierdut niciodată speranţa de a reveni la patria mamă şi acum li s-a oferit posibilitatea să acţioneze pe faţă. Evenimentele s-au succedat în ritm alert. Apariţia ziarului “Adevărul(Transilvania)”, scos de refugiaţii transilvăneni şi bucovineni Onisifor Ghibu, Octavian Goga şi Ion Nistor, crearea  Partidului Naţional Moldovenesc, care îşi propunea ca principal obiectiv autonomia Basarabiei cu dreptul de autodeterminare naţională, intensificarea manifestărilor social-politice în favoarea unirii, “Marele congres ostăşesc” ce îi reprezenta pe cei 30.000 militari basarabeni din fosta armată rusă, unde se proclamă autonomia Basarabiei, crearea Sfatului Ţării, din  reprezentanţi ai naţionalităţilor şi ai tuturor straturilor sociale, toate acestea au fost paşi hotărâtori pe calea Unirii.

          Lipsa autorităţii centrale în Imperiul Rus a creat anarhie în ţinuturi  unde s-au înteţit jafurile şi dezordinea, provocate în special de dezertori şi de soldaţii ruşi demobilizaţi.  Pentru a salva situaţia, la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării a proclamat Republica Democratică Moldovenească – ca stat federativ al Rusiei.   Între timp bolşevicii au preluat puterea şi au luat contramăsuri împotriva tinerii republici, trimiţând un comando sub comanda sinistrului Rakowski, pentru a  strânge resturile armatelor ruse – în parte bolşevizată – aflate pe teritoriul Moldovei şi a provoca acţiuni teroriste. În situaţia creată Consiliul Directorilor din Sfatul Ţării, în fapt guvern legitim al Republicii Moldoveneşti, solicită sprijinul României. Cele patru divizii româneşti care au intervenit pentru restabilirea ordinii în Basarabia au fost folosite ca pretext de puterea sovietică pentru ruperea relaţiilor diplomatice cu România, ceea ce implica şi sechestrarea Tezaurului României. Pe 24 ianuarie(!) 1918 Republica Moldovenească Autonomă îşi proclamă independenţa.  În condiţiile în care şi nou-creata Republică Ucraina a început să emită pretenţii teritoriale asupra Republicii Moldoveneşti, la 27 martie 1918 Sfatul Ţării, exprimând voinţa tuturor românilor basarabeni, votează actul Unirii.

                Un vibrant mesaj patriotic a transmis adunării proiecţia  muzical-literară „Un gând şi un cânt”, prezentată de poetul şi compozitorul gorjean Marin Voican-Ghioroiu şi  excepţional interpretată de soprana Rodica Angelescu.

                În continuare membri ai Cenaclului „Ileana Vulpescu” au citit creaţii proprii, născute din dragostea pentru ţară.

                 În „Scrisoarea către România-100”  prozatorul Ion Pavel se identifică cu  ţara – căminul şi familia sa – pentru fiinţa căreia s-au jertfit străbunii, pentru care suferă neputincioasă generaţia actuală  şi pentru a cărei propăşire vor lupta generaţiile viitoare .

                „Gândurile la Centenarul Marii Uniri a României”  ale profesorului Victor Muşat exprimă mândria pentru trecutul glorios al ţării dar şi îngrijorarea faţă de primejdiile care ameninţă existenţa noastră naţională.  

               În poezia „Veniţi basarabeni”  poetul Ovidiu M. Curea prezintă martiriul istoric al Basarabiei şi situaţia în care se află astăzi România :
……Noi dincoace /Mai risipiţi decât jivinele în stepă/ Braţele-am întins să apucăm de coadă ciori de aur./ Am ras pădurile de brazi şi de stejar/ Şi aşteptăm şi-acum să ne răsară laur…. Ne tot uităm  la alţii şi n-am crede/ c-am fost şi noi un neam/ Şi-am fost o poezie,/ atârnat un mărţişor de ram,/ un gând de mame legănat uşor/ un cântec îngânat cu dor, /un nume alintat cu drag. Şi încheie cu îndemnul: De dincolo de Prut, basarabeni,/ Veniţi încă o dată./ Veniţi să ne strigaţi pe nume/ Că nu mai ştim nici cum ne cheamă. /Veniţi, basarabeni, /Descălecaţi,/  Trageţi hotară / Să nu pierim cu toţi netrebnici pe afară?/că nu ne mai cunoaştem între noi /Şi ca-n blestemele străine/ Începem să uităm de voi.

   În poemul „Rapsodia Română” poetul Tănase Grosu  deplânge soarta nefericită departe de Patria – mamă, a celor două surori siameze, Basarabia şi Bucovina.

    Emoţionant a fost şi gestul  preotului Mirel Vârtejanu, care nu a putut participa la şedinţa Cenaclului şi a trimis prin colegul nostru, prof. Gheorghe Bucura, eseul cu titlul sugestiv  „Implicarea Bisericii Române în actul Unirii”.

      Prozatorul Mihai Maxim a citit câteva fragmente din romanul  autobiografic „Scutul de speranţă”(ed. SEMNE, 2015), din care reţinem: „ La Moscova am găsit cei mai buni harbuji muraţi   la o tarabă pe care o ţinea un basarabean albit de ani. Mai era cu o fată, părea să-i fie nepoată. Îi vorbeam ruseşte, dar  ei mai schimbau între ei câte o vorbă pe moldoveneşte. Îmi plăcea să-i ascult, mă înduioşa graiul lor molcom şi-mi trezea amintiri dragi  din copilărie. Într-o seară, când mi s-a părut mai abătut, l-am întrebat, vorbind ca bunica: Ia zî, bădii Vasîli, cu cât dai mata kila de perjî?   Basarabeanul a tresărit. Faţa speriată sau poate surprinsă  i s-a destins pe dată într-un zâmbet larg: Da’ di ci nu spuniţ cî vorbiţ româneşte, cî sînteţ de-al nostru?  Basarabeanul se simţea român şi se bucura că poate vorbi pi  limba noastră. Când a dat gerul nu i-am mai văzut pe moldovenii mei şi mi-a părut rău, de parcă aş fi pierdut nişte fiinţe apropiate.”

       Gândul la ţară ne-a adunat pe toţi la Cenaclu şi ne-am despărţit  uniţi de acelaşi ideal.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5