Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

OAMENI AI ENERGIILOR LUMINATE- CONSTANTIN IORDĂCHESCU SAU VOCAŢIA PIONIERATULUI

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

OAMENI AI ENERGIILOR LUMINATE- CONSTANTIN IORDĂCHESCU SAU VOCAŢIA PIONIERATULUI

Accept pentru publicare: 04 Dec. 2018
Autor: Prof. Dr. Lucia OLARU NENATI
Articol publicat integral în Monitorul de Botoșani https://www.monitorulbt.ro/centenar/2018/12/04/oameni-ai-energiilor-luminate-constantin-iordachescu-sau-vocatia-pionieratului/
Publicat: 05 Dec. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Unul dintre cei mai talentaţi, harnici şi virulenţi jurnalişti de conştiinţă ai locului a fost Constantin Iordăchescu, personalitate care s-a încadrat perfect în pleiada apostolilor haretişti.

Poate cel mai spectaculos exemplu de discrepanţă dintre meritele şi valoarea sa şi recunoaşterea ei postumă, îl oferă personalitatea lui Constantin Iordăchescu, el fiind cel ce-a enunţat revelaţia acestui sens valabil în orice epocă, acela al oamenilor energiilor luminate, adică acei oameni care împing prin voinţa şi talentul lor omenirea înainte şi se află la temelia oricărei mari realizări. Arealul său de manifestare care îi dă dreptul la această preţuire este vast, iar monografierea lui reclamă spaţiul unei cărţi. Până când Dumnezeu ne va ajuta să dăm la lumină o astfel de carte, ne mărginim aici la a spicui doar câte ceva din această consistentă substanţă. Căci Constantin Iordăchescu, acela pe care monograful botoşănean Ştefan Ciubotaru îl numeşte, pe bună dreptate, „cea mai proeminentă figură a învăţământului botoşănean din toate timpurile, prin activitatea sa profesională, culturală şi socială, (…) omul care a înmănunchiat toate atributele dascălului ideal” nu a fost numai atât, deşi acest statut încă ar fi suficient ca să-i aşeze numele pe frontispiciul unei şcoli, străzi sau statui în Botoşani. El a fost mult mai mult de atât: a fost unul dintre cei mai talentaţi, harnici şi virulenţi jurnalişti de conştiinţă ai locului şi nu numai, legându-şi numele, alături de Emil Diaconescu şi ceilalţi „tineri cu ochi luminaţi”, de prima revistă apărută imediat după război, „Junimea Moldovei de Nord”, aceasta apărând cu o lună înaintea „Însemnărilor literare” ieşene (2 februarie 1919), considerată a fi fost „prima trezire literară după fumul negru al războiului şi bubuitul tunurilor care înăbuşiseră orice mişcare literară”[1].             

El a fost şi un literat multilateral, un om de cultură şi un animator energic al vieţii spirituale a Botoşanilor vremii sale, iar studierea tuturor manifestărilor personalităţii sale ni l-au relevat ca pe un dinamizator de energii luminate, un om dotat realmente cu un „simţ al viitorului”, care merită cunoscut în mai multe ipostaze ale sale, decât aceea, importantă, dar nu unică, de mentor al menţionatei publicaţii botoşănene. Ca atare, în această zi importantă e binevenită, iniţierea medalionului biobibliografic al acestui complex scriitor, cercetător literar, jurnalist, pedagog şi mentor spiritual al Botoşanilor din prima jumătate a secolului trecut, dar cu destule răsfrângeri şi în cultura naţională.

Constantin Iordăchescu s-a născut la 10 februarie 1880 în satul botoşănean Cristeşti, şi după primii ani de şcoală în satul natal şi-a continuat educaţia la Liceul Laurian din Botoşani, apoi la Şcoala Normală de institutori din Bucureşti. Întors acasă, devine institutor, apoi director de şcoală în satul natal, unde se remarcă de la început ca un înzestrat şi energic pedagog, dar începe să se dedice şi scrisului, realizând o primă monografie a comunei Cristeşti.

După câţiva ani de apostolat la Tulcea, el se întoarce la Botoşani unde va fi numit, personal de către ministrul Spiru Haret (!) ca director al Şcolii Primare „Marchian”, o şcoală ce-a depăşit cu mult simpla condiţie didactică, remarcându-se printr-o susţinută activitate culturală, lucru ce s-a petrecut cu precădere în cei 25 de ani de directorat ai lui C. Iordăchescu, acesta încadrându-se astfel perfect în pleiada apostolilor haretişti. Ca mulţi alţi învăţători ai vremii – unii deveniţi personaje literare – a luat şi el parte, în calitate de sergent TR, la Primul Război Mondial, întorcându-se acasă cu gradul de locotenent şi cu decoraţiile „Avântul ţării” şi „Crucea comemorativă cu baretele Oituz-Carpaţi”

În ipostaza sa de pedagog, Constantin Iordăchescu a manifestat o adevărată vocaţie, ştiind să se apropie de elevi, să-i atragă către zonele spiritului, să-i fascineze prin calităţile sale de orator, să le impună respect şi să formeze generaţii întregi de „luminători ai satelor”, în general, de pedagogi competenţi care i-au venerat memoria peste ani. Deşi Iordăchescu s-a stins din viaţă în 1946, la Botoşani, chiar şi după mulţi ani se găseau persoane care-l evocau astfel pe fostul lor dascăl din Cristeşti: „Învăţătorul avea vorbă blajină, însoţindu-şi cuvintele cu gesturi elegante. Nu-l putea minţi nimeni pentru că atunci când discuta cu tine se uita drept în ochii tăi. Ca învăţător şi ca om al satului muncea enorm, (…) era un om deosebit de activ, lângă el nimeni nu stătea degeaba. (…) Având un farmec deosebit când vorbea, copiii îl ascultau cu răsuflarea oprită, înghesuiţi în băncile puţine ale clasei.”[2]

Înţelegând procesul educativ în sens larg, el a pus bazele unei biblioteci şcolare cuprinzătoare la Şcoala Marchian, precum şi ale unui muzeu, întreprinderi la care a antrenat din plin energiile eleviilor săi. Acest muzeu a fost constituit mai întâi cu fondurile adunate de la conferinţa „Literatura azi”, ţinută de Iorga la 12 iulie 1924, al cărui nume i-a şi fost atribuit, punându-se astfel bazele primului muzeu din Botoşani, Muzeul “Nicolae Iorga”. De altfel, C. Iordăchescu a fost toată viaţa sa un admirator constant al marelui istoric a cărui personalitate, conduită şi orientare le-a avut mereu ca model şi cu care a avut o caldă şi fructuoasă relaţie personală.

Însă înainte de-a continua cu relevarea altor faţete ale acestui fascinant personaj care şi-a dedicat energia conducerii «Junimii…» botoşănene după plecarea lui Emil Diaconescu la Iaşi, se cuvine, cred, să spicuim un paragraf din paginile acestei publicaţii, aflat în deplin acord cu înălţătorul timp aniversar pe care îl prăznuim în acest an şi, mai intens, în aceste zile.

Căci în revista care devine tot mai cuprinzătoare şi mai bogată în idei, mai sigură în susţinerea lor teoretică şi în materializarea lor estetică, ironicul – uneori – Iordăchescu devine grav, chiar patetic, atunci când se referă la “Colaboratorii întregirii neamului”, printre care îi nominalizează pe Mihai Viteazul, pe literaţii transilvăneni, pe Cuza, pe Carol, pe Nicolae Iorga, amintind şi alţi factori decisivi precum Academia Română, Liga Culturală şi literatura română, “din ce în ce mai puternică de la Alecsandri şi Eminescu încoace (…). Astfel s-a creat acea generaţie de jertfă care ne-a dat luptătorii de pe fronturi şi pe marii artişti naţionali Coşbuc, Iosif, Goga etc.” Ataşamentul faţă de Nicolae Iorga găseşte prilej să se exprime, relevând contribuţia majoră a savantului la realizarea Marii Uniri: “Călătorind prin Ardeal, Bucovina şi Basarabia, N. Iorga a semănat pretutindeni înflăcăratele sale credinţe. Ca fruct al acestor peregrinări, a dat la lumină neîntrecutele sale descrieri de călătorie, sporind cunoştinţele despre naţiune şi încrederea în forţele românismului. În fiecare club de lectură – şi nu e centru în Bucovina şi Ardeal care să nu aibă asemenea club – găseai scrierile lui N. Iorga şi «Neamul Românesc». Din ele românii de peste hotare sorbeau cu nesaţiu înflăcăratele descrieri şi conferinţe naţionaliste pe care Apostolul de la Văleni le rostea cu acea unică elocinţă şi libertate de cuget, care sunt pecetea geniului său, subjugător de suflete”. Se face apoi referirea, în aceeaşi notă, la cursurile de vară de la Văleni “unde pentru prima oară s-au înfrăţit în numele culturii românii fraţi din regat cu cei din ţările subjugate”.

Tabloul continuă cu descrierea ingeniozităţii cu care a fost eludată interdicţia dată lui Iorga de austrieci, de-a pătrunde în imperiu, prin donarea gratuită a unor cărţi inofensive intitulate “D-ale noastre”, fără nume de autor pe copertă, carte ce cuprindea o întreagă istorie a românilor scrisă de Iorga special pentru românii de peste hotare şi care se păstra cu evlavie în “mai fiecare casă”.

Concluzia este elocventă: “Nu suntem încă în stare să admirăm în toată măreţia ei opera omului excepţional, care pentru noi, botoşănenii, trebuie să fie a doua noastră glorie, alături de Eminescu. Această plăcere o vor simţi însă din plin generaţiile care se ridică”.

Acum, în momentul aniversar al centenarului acelei opere măreţe, este pe deplin momentul de-a ne pătrunde de valoarea acesteia şi de merítele acelor oameni ai energiilor luminate ce au contribuit la realizarea ei. Fie ca amintirea ei să ne readucă în memorie şi în suflete acea neasemuită stare de armonie pe care au ştiut s-o dobândească şi s-o trăiască acea stirpe de oameni!

Note:
[1] Al. Husar în Introducere. în De la Viaţa românească la Ethos.,Universtatea Al.I.Cuza, Facultatea de filologie, Iaşi, 1989, pag.48.
[2] Radu Micuţaru, Monografia Şcolii Cristeşti – Judeţul Botoşani, 1993, exemplar dactilografiat, pag.  73-74.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5