Primit pentru publicare: 18 sept.2015
Autor: Janos MIKLOS, Beiuş
Publicat: 20 sept.2015

Oare despre ce visează autorii de SF din ziua de azi?

O cronică la romanul lui Ionuţ Caragea – „Discipolii zeilor de altădată”

Uezen… Am făcut cunoştinţă cu acest minunat univers în urmă cu 6 ani, când Ionuţ Caragea mi-a propus să-i ilustrez romanul de debut cu imaginile şi desenele mele science fiction. Sincer, m-am bucurat pentru oferta făcută deoarece simţeam că acest univers vine cu un suflu proaspăt în comparaţie cu celelalte universuri întâlnite în cărţile SF pe care le citisem până atunci, suflu pe care încercam şi eu, ca grafician, să-l imprim imaginilor mele. Ionuţ Caragea, studiindu-mi creaţiile expuse pe Sfera Online, mi-a mărturisit că a simţit acelaşi lucru. Astfel s-a creat între noi o conexiune.

Încă din timpul liceului citeam cu deosebită plăcere romanele scrise de Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, Jules Verne, Ray Bradbury, Frank Herbert, amintind doar câteva din marile nume ale genului SF. Citeam şi romanele lui Istvan Nemere şi Peter Zsoldos, apărute în Ungaria, sau cele ale lui Vladimir Colin, care fuseseră publicate în România (Capcanele Timpului, Legendele Ţării lui Vam etc.). Mă atrăgeau şi Almanahul Anticipația, Jurnalul SF şi revista Start 2001, atât prin conţinut cât şi prin ilustraţiile grafice ale copertelor. După ce am citit atât de multă literatură SF, aveam acum ocazia să citesc o carte scrisă de un autor român contemporan, din aceeaşi generaţie cu mine. M-am întrebat în acel moment: oare despre ce visează autorii de SF din ziua de azi? Astfel am descoperit că Uezen ne oferea o perspectivă mai clară asupra vieţii de mâine, viaţă raportată la un interval de peste 100 de ani. Acţiunea romanului începea în anul 2048, dar la fel de bine ar fi putut începe şi în anul 2011, în cazul în care ar fi intervenit nişte evenimente neprevăzute care fi schimbat radical lumea.

„Discipolii zeilor de altădată” (eLiteratura, 2015) este o carte care incorporează trei volume apărute între anii 2010-2011 la editura Fides (Uezen şi alte povestiri, Conştiinţa lui Uezen, Echilibrul lumilor), venind în plus cu o continuare de două capitole şi o revizie. Încă de la primul contact cu universul Uezen mi-a plăcut felul în care autorul combină legendele vechi cu “amintirile” despre viitor. Prin amintiri despre viitor mă refer, desigur, la imaginaţie, dar şi la capacitatea de a anticipa viitorul. Pe undeva, există şi o latură profetică, dacă ţinem cont de aspectul religios al cărţii, de mesajul spiritual care încearcă să ne amintească cine suntem, cine trebuie să (nu) fim şi unde trebuie să (nu) ajungem. Sunt întru totul de acord cu ceea ce este scris şi pe coperta cărţii, „Discipolii zeilor de altădată” fiind „un roman science-fiction despre trecutul, prezentul şi viitorul unui univers recreat în întregime de un autor cu imaginaţie debordantă, în care realul, virtualul şi mitologia se împletesc armonios, pe fondul unei fascinante analize psiho-filozofice”.

Dualitatea ontologică din acest roman (lumină-întuneric, Democles-Z’Davaar) îmi aminteşte de maniheism sau de alte filozofii în care binele şi răul coexistă şi au aceeaşi putere, aflându-se într-o permanentă competiţie, iar în mijlocul acestei competiţii să află creaţia-omul. Dar şi în om se dă lupta între bine şi rău, iar omul trebuie să facă alegeri care îi vor schimba radical destinul.

Personajul principal, Lerman Kruger, atunci când agonizează în mijlocul deşertului Ruth, este supus unui test şi, influenţat de vedenia fostei iubite, alege cunoaşterea în locul bogăţiei. Salvarea prin iubire şi sacrificiul în numele iubirii sunt elementele cheie din interiorul acestui roman, în jurul lor fiind construit universul. SF-ul este doar un ambalaj pe placul fanteziei şi imaginaţiei autorului, un teritoriu în care el se simte confortabil, iar sub acest ambalaj există indicii şi comori pe care cititorii sunt invitaţi să le descopere.

În cartea lui Ionuţ Caragea, până la un punct, lupta dintre bine şi rău se dă doar în universul material, iar stăpânii universului nu fac altceva decât să contorizeze suflete. Dar, la un moment dat, echilibrul lumilor se rupe şi dimensiunile se întrepătrund, generând un conflict deschis între demoni şi îngeri, între alianţa pământenilor şi rasa cotropitoare a lenurienilor conduşi de Anuk, un edenian minţit şi şantajat de marele stăpân al Întunericului. Romanul lui Ionuţ Caragea este foarte bine conceput din punct de vedere ideatic şi structural, încât poate rivaliza fără probleme cu alte romane de succes ale genului, existând chiar şi posibilitatea de se a face un film după el sau, de ce nu, chiar şi un joc pe calculator. Vorbesc din perspectiva unui mare pasionat de SF şi a unui împătimit gamer. Citind cartea lui Ionuţ Caragea, am făcut o legătură cu jocul de strategie spaţială Star Trek Armada 2, în care se pot crea diverse moduri cu bătălii între diverse rase, cum ar fi bătăliile dintre Federaţie si klingonieni (Star Trek), bătăliile dintre Tau’ri si Goa’uld (Stargate) sau cele dintre Colonişti si Cylon (Battlestar Galactica). Fiind şi eu creator de moduri pentru acest joc, mi-a venit în minte un posibil scenariu de bătălie spaţială între Terra şi armata devastatatoare a lenurienilor conduşi de Anuk. În romanul „Discipolii zeilor de altădată” există toate elementele pentru a putea crea o astfel de bătălie, fiindcă autorul oferă cu generozitate detalii în ceea ce priveşte ştiinţa, tehnica, poziţionarea în spaţiu şi strategia fiecărei armate. În plus, apare şi elementul surpriză, referindu-mă la calul troian psihologic, la transferul de conştiinţă sau la convertirea armatelor adverse în armate proprii prin tehnici mentale sau prin acţiunea drogurilor.

Cine este familiarizat cu romanele de ficţiune speculativă cu substrat religios şi serialele SF care au rulat pe micile ecrane (Dune, Babylon 5, Stargate, Star Trek, DS9 etc.), poate observa că romanul „Discipolii zeilor de altădată” are câte un pic din toate, păstrându-şi, în acelaşi timp, doza de originalitate şi creativitate. Un autor bun de SF, după părerea mea, nu trebuie să reinventeze roata în ceea ce priveşte ştiinţa şi tehnica, dar poate veni cu mici inovaţii interesante, cum ar fi bomba cu suflete folosită de Caragea în această carte. Şi tot original este şi subiectul apariţiei şi perpetuării vieţii în galaxie: „Democles, stăpânul Celestiei, a creat primele fiinţe umanoide pe planeta Eden, oferindu-le darul nemuririi. Edenienii urmau ascensiunea pe calea luminii şi răspândeau viaţa în univers. Dar, odată cu transformarea soarelui Uta’H în stea roşie, edenienii încep să se îmbolnăvească şi să moară. Pentru a preveni totala dispariţie, construiesc Arka şi trec prin Megara, cea mai apropiată gaură de vierme. Însă foarte puţini ajung la noua destinaţie.”

Ajuns dincolo de Megara, Anuk este cuprins de furie nebunească şi este în stare să facă orice pentru a o vedea pe Asiria, soţia sa, reîntoarsă din morţi. Şi atunci îşi face apariţia Z’Davaar, stăpânul întunericului, care-i promite lui Anuk că o va învia pe Asiria numai dacă acesta îi va distruge pe ceilalţi edenieni şi va aduce haosul în univers. Aşa începe marea bătălie dintre bine şi rău, dintre cei doi zei, Democles și Z’Davaar. Dar trebuie să spunem că aceşti zei nu se luptă într-o confruntare directă, deoarece ciocnirea între energii ar duce la anihilarea amândurora. Din aceste considerente, toată bătălia se dă prin intermediul fiinţelor pe care le-au creat şi cu care au populat universul. Am putea spune că acest univers este o imensă tablă de şah, iar cei doi jucători se luptă pentru supremaţie, fiecare sacrificând anumite piese. Regulile se respectă reciproc, existând un protocol. Aş face o asemănare cu romanul „Gambitul stelelor” de Gerard Klein, în introducerea căruia autorul prezintă un citat din Pierre Mora, care explică că în jocul de şah „gambitul este un sacrificiu de pion interesat şi conştient, intervenit în faza iniţială a partidei, fie cu scopul de a obţine un avantaj poziţional sau de atac, fie pentru a prelua iniţiativa operaţiunilor”. Astfel, şi în romanul lui Ionuţ Caragea, intervin diverse sacrificii ale unor personaje importante sau mai puţin importante însă deznodământul se îndreaptă tot către o remiză. Se cedează planete şi teritorii de către fiecare parte, se propun mii de ani de pace şi noi religii, apar noi conflicte reale sau virtuale, dar cei doi zei care conduc universul vor fi mereu cele două forţe egale ale aceluiaşi întreg nedefinit, strategiile şi avantajele poziţionale fiind doar satisfacţii temporare.

În romanul lui Ionuţ Caragea întâlnim o varietate de rase extraterestre, unele prietenoase, altele cu tendinţe distrugătoare, majoritatea alegând tabăra binelui sau a răului. Sunt şi rase care par pasive, în aşteptarea unei inevitabile sclavii, iar autorul încearcă să capteze atenţia cititorilor prin trăsăturile fizice sau psihice, prin sentimentele şi farmecul lor. Unele femei se prostituează, altele par a fi coborâte din basme sau din poezii eminesciene, şi nu de pe navele unor proxeneţi universali (mă refer la splendidele sereniene, care deveneau mult mai frumoase odată cu înaintarea în vârstă).  Citind despre sereniene şi nebunele pteoliene, mi-am amintit de frumoasele femei Orion din seria Star Trek: Enterprise, care aveau un apetit sexual foarte mare şi aveau capacitatea să înrobească psihic şi fizic orice bărbat din orice rasă.

Am fost atras şi de trimiterile subtile către numele unor sisteme planetare. Cu nu puţin timp în urmă am citit despre sistemul solar Aldebaran, care chiar există în realitate, la o distanţă de 68 ani lumină de Pământ. Se povesteşte că Hitler voia să ia legătura cu fiinţele de acolo în vederea câştigării războiului, dar până la urmă n-a reuşit să-şi ducă la îndeplinire planul diabolic. Ionuţ Caragea foloseşte Aldebaran ca referinţă spaţială, iar rasa khvarilor din acel sistem, având tehnologii superioare, se aliază cu pământenii şi îi ajută să respingă atacul invadatorilor. Planul de cucerire al lui Anuk este destrămat de o nouă inovație în domeniul tehnologiei, aşa numita – bombă cu suflete. Această bombă este practic un fel de aspirator, un container care găzduieşte sute de suflete înfometate în căutare de trupuri. Iar armata lenuriană este devastată de această bombă care, odată declanşată, permite sufletelor să pornească în căutarea trupurilor pe care să le posede.

Bineînţeles, ca şi în alte romane SF, şi în romanul lui Ionuţ Caragea există inteligenţa artificială. Este vorba despre androizi care, pe lângă întrebuinţările casnice, sunt folosiţi şi ca obiecte de distracţie pe planeta Nede, iar mai apoi sunt înrolaţi în armata devastatoare a lui Anuk. În acelaşi timp, civilizaţia aproape distrusă a pământenilor este împânzită de clone, singura cale prin care oamenii de ştiinţă reuşesc să repopuleze planeta şi să relanseze economia. Oamenii şi clonele trăiau şi munceau laolaltă pentru reconstrucţia Terrei. Sesizaţi cum ne-am putea salva viaţa prin intermediul noilor descoperiri?

Romanul „Discipolii zeilor de altădată” ne captivează încă de la primul capitol, invitându-ne să cunoaştem un nou univers populat de fiinţe antice şi rase care se luptă pentru supravieţuire în contextul luptei dintre bine şi rău. Un plus la valoarea acestui roman îl aduce şi întrepătrunderea lumilor de apoi cu lumea în care trăim, un „Fringe” mitologic  declanşat de ruperea echilibrului universal. Recomand acest roman tuturor iubitorilor de literatură science fiction, amintindu-le că Uezen a confirmat şi în afara României, fiind publicat în limba engleză la editura Wildside Press din SUA.