Alerg prin lanurile foşnitoare de grâu
Ce se zbuciumă ca apele unui râu,
Aerul galben, ameţitor mă inundă
Chipul meu e scăldat într-o lumină blândă.

Un vânt fragil dinspre munţi uşor coboară,
În linişte timpul a-nceput să moară,
Norii plâng şi nu vor să se potolească,
Aşteaptă pe roşul soare să le zâmbească.

Ciripitul păsărilor m-a fermecat,
Inima ca un pepene mi s-a despicat,
Liniştea anilor tineri în palme mi se juca
Umbra surâsului tău-n suflet pâlpâia.

Părul ca secara a iarbă-ţi mirosea,
Trupul ca un cuptor cu jar-ncărcat-ţi ardea,
Palmele tale calde fruntea-mi mângâiau,
În lumina soarelui ochii tăi sclipeau.

Ca prin vis adeseori îţi simţeam căldura,
Parfumul,şoapta dulce şi mângâierea,
Mâna dreaptă la ochi streaşină o ţineai
Şi cu ochii tăi,ferestre vrăjite,priveai.

Cu sufletul preaplin de lumină scăldat
Urcam pe scara ce duce la sufletul tău curat,
Dar drumul era prea lung şi vorbele goale
Iar cuvintele necurate vor să mă înşele.