Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Octavian Ionescu
S-a născut la 25 iunie 1901, în localitatea Vorniceni, Jud. Botoşani, fiind fiul unei respectabile familii, preot iconom, stavrofor, Ioan Ionescu şi presvitera Elena, care au slujit 45 de ani în această localitate. A urmat cursurile claselor I-V (între 1908-1913) în Vorniceni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul A. T. Laurian Botoşani (în perioada 1913-1920), dovedind o capacitate intelectuală ieşită din comun, materializată în absolvirea claselor a VI-a şi a VII-a într-un singur an. A continuat studiile superioare la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Drept (pe care a absolvit-o în 1924) şi la Facultatea de Filosofie, având drept disciplină secundară limba română (filozofia a absolvit-o în 1925). A urmat, în perioada 1925-1931, studii în Franţa, la Facultatea de Drept din Paris şi alte studii la Facultatea de Litere la Sorbona. În 1931, a susţinut teza de doctorat „Noţiunea de drept subiectiv în dreptul privat” (La notion de droit subjectif dans le droit privé), în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, în faţa unei comisii, din care făceau parte, între alţii, celebrii profesori ai timpului, Georges Ripert, Rene Cassin şi Louis Le Fur, decernându-i-se titlul de „doctor laureat”. În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Sorbona şi la College de France.
În perioada 1932-1935 prof. Octavian Ionescu şi-a continuat cercetările ştiinţifice în Germania, la Universităţile din Berlin, Frankfurt- pe- Main, Freiburg-im-Breisgau, Munchen, Jena şi în Austria, la Viena. În anul 1936 a continuat studiile, ca bursier al Fundaţiei Humboldt din Berlin. Aici şi-a îndreptat atenţia spre filosofia dreptului. Din 1934 este numit membru al Consiliului Legislativ din Bucureşti, ca referent stagiar (întrucât avea pregătirea ştiinţifică necesară şi titlul de doctor în drept). La Consiliul Legislativ ia parte la lucrările de unificare a legislaţiei României Mari, întregite, mai ales pentru un nou cod civil al ţării. În perioada imediat următoare a contribuit la elaborarea noului Cod civil român şi a devenit referent titular şi referent şef la acest Consiliu Legislativ. Din 1939, chiar de la înfiinţare, este membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România. În anul 1942 prof. O. Ionescu a fost numit profesor titular de Drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Învăţământul universitar a fost marea lui vocaţie. În opinia prof. dr. Gheorghe Scripcaru, prof. Octavian Ionescu este personalitatea cea mai de seamă ce a ilustrat Dreptul civil şi Filosofia dreptului în cadrul Universităţii ieşene. El a urmat unor mari specialişti ai dreptului românesc, începând cu Simion Bărnuţiu şi continuând cu renumiţii civilişti Matei Cantacuzino şi D. Alexandrescu.
Din 1950 a urmat o perioadă mai „neagră” în viaţa sa, când a fost îndepărtat din rândul cadrelor universitare, funcţionând ca profesor de limba română la unele licee din Iaşi. De abia după 1989 a fost reîncadrat ca profesor universitar la Iaşi. Cu toate acestea, el a continuat să studieze şi să activeze la diferite publicaţii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa, Belgia, Germania, Spania). În lucrările – Law in the Future of Society, L’avenir de la societé et le droit privé, Sociologia juridică şi învăţământul universitar, L’égalité, la Liberté et le Droit, prezentate la congresele de le Avignon, Basel, Bruxelles, Madrid, Saint Louis, de înaltă ţinută ştiinţifică, a promovat rolul pe care îl joacă legea în privinţa oglindirii conştiinţei naţionale, susţinând că legea este pentru stat ceea ce conştiinţa este pentru om. A publicat numeroase articole de specialitate în revistele româneşti şi străine „Arhiva pentru ştiinţe şi reforma socială”, „Viaţa românească”, „Dreptul”, „Revista de drept public”, „Curierul judiciar”, „Archives de Philosophie du Droit”, „Revue Internationale de Droit Comparé”, „Archiv fur Rechts und Sozialphilosofie”, „Annales de Droit”, „Revue Internationale de la Theorie du Droit”. A susţinut existenţa „principiilor generale” ale dreptului natural, care domină ansamblul ştiinţei dreptului şi prin respectarea căruia se creează condiţiile necesare dezvoltării integrale a fiinţei umane.
De remarcat este faptul că d-l Octavian Ionescu a fost şi membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a dreptului şi Filosofie Socială. Ultima sa lucrare, din 1989, se intitulează „Universalitatea Drepturilor Omului”. În manuscris, a lăsat o vastă şi foarte bine documentată lucrare de monografie istorică despre Satul Vorniceni. Viaţa sa a fost permanent strâns legată de această localitate pentru că îl interesa tot ce se întâmplă aici.
Nu multă lume ştie că profesorul Octavian Ionescu a studiat cu râvnă arhivele, dând la iveală o lucrare de referinţă: „Însemnări istorice despre Satul VORNICENI din ţinutul Dorohoi”, o adevărată monografie istorică, în care se arată, documentat, de când datează localitatea, viaţa economică, socială şi bisericească, făcând şi referiri la personalităţile care au avut un rol important în soarta acestui sat.
De asemenea, acest OM a argumentat, trainic, forurilor vremii (în 1929) că VORNICENII, din plasa Centru – Jud. Dorohoi, trebuie să rămână reşedinţă a comunei fiind „cel mai mare sat din toate punctele de vedere”. Acest OM „a bătut cale lungă” şi grea ca să convingă autorităţile vremii ale Departamentului muzeelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor că biserica de lemn este un monument istoric, asemănător cu biserica Volovăţ din Judeţul Suceava, că are în interior obiecte cu valoare de patrimoniu.
Activitatea de cercetător, de pedagog este legată de centre ca Iaşi, Paris, Berlin, Viena, dar starea „de suflet” a fost totdeauna legată de Vorniceni. Această localitate s-a bucurat de a fi avut şansa unui adevărat patriot, care, până la ultima pâlpâire a vieţii sale –15 noiembrie 1990 – s-a gândit la satul său natal.
Iată ce spunea el: „Încercând să desprind din umbra trecutului istoria Vornicenilor, am sentimentul că dau glas legăturii sufleteşti pe care am simţit-o întotdeauna pentru satul în care m-am născut şi am copilărit”. Şi ca un argument mai temeinic a acestui adevărat „crez” a dorit să fie înmormântat în curtea bisericii noi, centenare, alături de părinţii săi şi soţia sa, Rica Ionescu. Au dat naştere la patru copii. Unul dintre ei, Gabriel Ionescu, medic de chirurgie infantilă, a fost cel care s-a ocupat direct, în 1983, pentru ca cele două micuțe siameze ale familiei botoșănene Boaru să ducă o viață normală, în urma intervenției chirugicale la o clinică din Elveţia, la Laussane.
A consemnat, prof.Gheorghe Gherman
La Vorniceni, unde acum se odihnește în locul de veci al familiei Ionescu din curtea Bisericii ”Sf. Dumitru” ctitorită de tatăl său, pr. Ioan Ionescu, personalitatea sa este respecatată de către săteni, florile de la mormânt fiindu-i mereu proaspete. Aici, la Vorniceni, oamenii nu-l uită pentru că, atunci când venea prin sat, și venea foarte des, peste tot se așternea o liniște divină. Gospodarii satului îl întâlneau și nu apucau să-și scoată primii plăria în semn de salut, pentru că profesorul cu o ușoară plecăciune le-o lua înainte, iar gospodinele se alegeau cu ”sărut mâna doamnă”, chiar dacă înnotau cu tălpile goale prin noroiul ulițelor sau învârteau mămăliga în ceaun, pe plita cuptorașului din ogradă.
N.R.
Octavian Ionescu
S-a născut la 25 iunie 1901, în localitatea Vorniceni, Jud. Botoşani, fiind fiul unei respectabile familii, preot iconom, stavrofor, Ioan Ionescu şi presvitera Elena, care au slujit 45 de ani în această localitate. A urmat cursurile claselor I-V (între 1908-1913) în Vorniceni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul A. T. Laurian Botoşani (în perioada 1913-1920), dovedind o capacitate intelectuală ieşită din comun, materializată în absolvirea claselor a VI-a şi a VII-a într-un singur an. A continuat studiile superioare la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Drept (pe care a absolvit-o în 1924) şi la Facultatea de Filosofie, având drept disciplină secundară limba română (filozofia a absolvit-o în 1925). A urmat, în perioada 1925-1931, studii în Franţa, la Facultatea de Drept din Paris şi alte studii la Facultatea de Litere la Sorbona. În 1931, a susţinut teza de doctorat „Noţiunea de drept subiectiv în dreptul privat” (La notion de droit subjectif dans le droit privé), în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, în faţa unei comisii, din care făceau parte, între alţii, celebrii profesori ai timpului, Georges Ripert, Rene Cassin şi Louis Le Fur, decernându-i-se titlul de „doctor laureat”. În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Sorbona şi la College de France.
În perioada 1932-1935 prof. Octavian Ionescu şi-a continuat cercetările ştiinţifice în Germania, la Universităţile din Berlin, Frankfurt- pe- Main, Freiburg-im-Breisgau, Munchen, Jena şi în Austria, la Viena. În anul 1936 a continuat studiile, ca bursier al Fundaţiei Humboldt din Berlin. Aici şi-a îndreptat atenţia spre filosofia dreptului. Din 1934 este numit membru al Consiliului Legislativ din Bucureşti, ca referent stagiar (întrucât avea pregătirea ştiinţifică necesară şi titlul de doctor în drept). La Consiliul Legislativ ia parte la lucrările de unificare a legislaţiei României Mari, întregite, mai ales pentru un nou cod civil al ţării. În perioada imediat următoare a contribuit la elaborarea noului Cod civil român şi a devenit referent titular şi referent şef la acest Consiliu Legislativ. Din 1939, chiar de la înfiinţare, este membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România. În anul 1942 prof. O. Ionescu a fost numit profesor titular de Drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Învăţământul universitar a fost marea lui vocaţie. În opinia prof. dr. Gheorghe Scripcaru, prof. Octavian Ionescu este personalitatea cea mai de seamă ce a ilustrat Dreptul civil şi Filosofia dreptului în cadrul Universităţii ieşene. El a urmat unor mari specialişti ai dreptului românesc, începând cu Simion Bărnuţiu şi continuând cu renumiţii civilişti Matei Cantacuzino şi D. Alexandrescu.
Din 1950 a urmat o perioadă mai „neagră” în viaţa sa, când a fost îndepărtat din rândul cadrelor universitare, funcţionând ca profesor de limba română la unele licee din Iaşi. De abia după 1989 a fost reîncadrat ca profesor universitar la Iaşi. Cu toate acestea, el a continuat să studieze şi să activeze la diferite publicaţii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa, Belgia, Germania, Spania). În lucrările – Law in the Future of Society, L’avenir de la societé et le droit privé, Sociologia juridică şi învăţământul universitar, L’égalité, la Liberté et le Droit, prezentate la congresele de le Avignon, Basel, Bruxelles, Madrid, Saint Louis, de înaltă ţinută ştiinţifică, a promovat rolul pe care îl joacă legea în privinţa oglindirii conştiinţei naţionale, susţinând că legea este pentru stat ceea ce conştiinţa este pentru om. A publicat numeroase articole de specialitate în revistele româneşti şi străine „Arhiva pentru ştiinţe şi reforma socială”, „Viaţa românească”, „Dreptul”, „Revista de drept public”, „Curierul judiciar”, „Archives de Philosophie du Droit”, „Revue Internationale de Droit Comparé”, „Archiv fur Rechts und Sozialphilosofie”, „Annales de Droit”, „Revue Internationale de la Theorie du Droit”. A susţinut existenţa „principiilor generale” ale dreptului natural, care domină ansamblul ştiinţei dreptului şi prin respectarea căruia se creează condiţiile necesare dezvoltării integrale a fiinţei umane.
De remarcat este faptul că d-l Octavian Ionescu a fost şi membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a dreptului şi Filosofie Socială. Ultima sa lucrare, din 1989, se intitulează „Universalitatea Drepturilor Omului”. În manuscris, a lăsat o vastă şi foarte bine documentată lucrare de monografie istorică despre Satul Vorniceni. Viaţa sa a fost permanent strâns legată de această localitate pentru că îl interesa tot ce se întâmplă aici.
Nu multă lume ştie că profesorul Octavian Ionescu a studiat cu râvnă arhivele, dând la iveală o lucrare de referinţă: „Însemnări istorice despre Satul VORNICENI din ţinutul Dorohoi”, o adevărată monografie istorică, în care se arată, documentat, de când datează localitatea, viaţa economică, socială şi bisericească, făcând şi referiri la personalităţile care au avut un rol important în soarta acestui sat.
De asemenea, acest OM a argumentat, trainic, forurilor vremii (în 1929) că VORNICENII, din plasa Centru – Jud. Dorohoi, trebuie să rămână reşedinţă a comunei fiind „cel mai mare sat din toate punctele de vedere”. Acest OM „a bătut cale lungă” şi grea ca să convingă autorităţile vremii ale Departamentului muzeelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor că biserica de lemn este un monument istoric, asemănător cu biserica Volovăţ din Judeţul Suceava, că are în interior obiecte cu valoare de patrimoniu.
Activitatea de cercetător, de pedagog este legată de centre ca Iaşi, Paris, Berlin, Viena, dar starea „de suflet” a fost totdeauna legată de Vorniceni. Această localitate s-a bucurat de a fi avut şansa unui adevărat patriot, care, până la ultima pâlpâire a vieţii sale –15 noiembrie 1990 – s-a gândit la satul său natal.
Iată ce spunea el: „Încercând să desprind din umbra trecutului istoria Vornicenilor, am sentimentul că dau glas legăturii sufleteşti pe care am simţit-o întotdeauna pentru satul în care m-am născut şi am copilărit”. Şi ca un argument mai temeinic a acestui adevărat „crez” a dorit să fie înmormântat în curtea bisericii noi, centenare, alături de părinţii săi şi soţia sa, Rica Ionescu. Au dat naştere la patru copii. Unul dintre ei, Gabriel Ionescu, medic de chirurgie infantilă, a fost cel care s-a ocupat direct, în 1983, pentru ca cele două micuțe siameze ale familiei botoșănene Boaru să ducă o viață normală, în urma intervenției chirugicale la o clinică din Elveţia, la Laussane.
A consemnat, prof.Gheorghe Gherman
La Vorniceni, unde acum se odihnește în locul de veci al familiei Ionescu din curtea Bisericii ”Sf. Dumitru” ctitorită de tatăl său, pr. Ioan Ionescu, personalitatea sa este respecatată de către săteni, florile de la mormânt fiindu-i mereu proaspete. Aici, la Vorniceni, oamenii nu-l uită pentru că, atunci când venea prin sat, și venea foarte des, peste tot se așternea o liniște divină. Gospodarii satului îl întâlneau și nu apucau să-și scoată primii plăria în semn de salut, pentru că profesorul cu o ușoară plecăciune le-o lua înainte, iar gospodinele se alegeau cu ”sărut mâna doamnă”, chiar dacă înnotau cu tălpile goale prin noroiul ulițelor sau învârteau mămăliga în ceaun, pe plita cuptorașului din ogradă.
N.R.
Octavian Ionescu
S-a născut la 25 iunie 1901, în localitatea Vorniceni, Jud. Botoşani, fiind fiul unei respectabile familii, preot iconom, stavrofor, Ioan Ionescu şi presvitera Elena, care au slujit 45 de ani în această localitate. A urmat cursurile claselor I-V (între 1908-1913) în Vorniceni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul A. T. Laurian Botoşani (în perioada 1913-1920), dovedind o capacitate intelectuală ieşită din comun, materializată în absolvirea claselor a VI-a şi a VII-a într-un singur an. A continuat studiile superioare la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Drept (pe care a absolvit-o în 1924) şi la Facultatea de Filosofie, având drept disciplină secundară limba română (filozofia a absolvit-o în 1925). A urmat, în perioada 1925-1931, studii în Franţa, la Facultatea de Drept din Paris şi alte studii la Facultatea de Litere la Sorbona. În 1931, a susţinut teza de doctorat „Noţiunea de drept subiectiv în dreptul privat” (La notion de droit subjectif dans le droit privé), în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, în faţa unei comisii, din care făceau parte, între alţii, celebrii profesori ai timpului, Georges Ripert, Rene Cassin şi Louis Le Fur, decernându-i-se titlul de „doctor laureat”. În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Sorbona şi la College de France.
În perioada 1932-1935 prof. Octavian Ionescu şi-a continuat cercetările ştiinţifice în Germania, la Universităţile din Berlin, Frankfurt- pe- Main, Freiburg-im-Breisgau, Munchen, Jena şi în Austria, la Viena. În anul 1936 a continuat studiile, ca bursier al Fundaţiei Humboldt din Berlin. Aici şi-a îndreptat atenţia spre filosofia dreptului. Din 1934 este numit membru al Consiliului Legislativ din Bucureşti, ca referent stagiar (întrucât avea pregătirea ştiinţifică necesară şi titlul de doctor în drept). La Consiliul Legislativ ia parte la lucrările de unificare a legislaţiei României Mari, întregite, mai ales pentru un nou cod civil al ţării. În perioada imediat următoare a contribuit la elaborarea noului Cod civil român şi a devenit referent titular şi referent şef la acest Consiliu Legislativ. Din 1939, chiar de la înfiinţare, este membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România. În anul 1942 prof. O. Ionescu a fost numit profesor titular de Drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Învăţământul universitar a fost marea lui vocaţie. În opinia prof. dr. Gheorghe Scripcaru, prof. Octavian Ionescu este personalitatea cea mai de seamă ce a ilustrat Dreptul civil şi Filosofia dreptului în cadrul Universităţii ieşene. El a urmat unor mari specialişti ai dreptului românesc, începând cu Simion Bărnuţiu şi continuând cu renumiţii civilişti Matei Cantacuzino şi D. Alexandrescu.
Din 1950 a urmat o perioadă mai „neagră” în viaţa sa, când a fost îndepărtat din rândul cadrelor universitare, funcţionând ca profesor de limba română la unele licee din Iaşi. De abia după 1989 a fost reîncadrat ca profesor universitar la Iaşi. Cu toate acestea, el a continuat să studieze şi să activeze la diferite publicaţii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa, Belgia, Germania, Spania). În lucrările – Law in the Future of Society, L’avenir de la societé et le droit privé, Sociologia juridică şi învăţământul universitar, L’égalité, la Liberté et le Droit, prezentate la congresele de le Avignon, Basel, Bruxelles, Madrid, Saint Louis, de înaltă ţinută ştiinţifică, a promovat rolul pe care îl joacă legea în privinţa oglindirii conştiinţei naţionale, susţinând că legea este pentru stat ceea ce conştiinţa este pentru om. A publicat numeroase articole de specialitate în revistele româneşti şi străine „Arhiva pentru ştiinţe şi reforma socială”, „Viaţa românească”, „Dreptul”, „Revista de drept public”, „Curierul judiciar”, „Archives de Philosophie du Droit”, „Revue Internationale de Droit Comparé”, „Archiv fur Rechts und Sozialphilosofie”, „Annales de Droit”, „Revue Internationale de la Theorie du Droit”. A susţinut existenţa „principiilor generale” ale dreptului natural, care domină ansamblul ştiinţei dreptului şi prin respectarea căruia se creează condiţiile necesare dezvoltării integrale a fiinţei umane.
De remarcat este faptul că d-l Octavian Ionescu a fost şi membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a dreptului şi Filosofie Socială. Ultima sa lucrare, din 1989, se intitulează „Universalitatea Drepturilor Omului”. În manuscris, a lăsat o vastă şi foarte bine documentată lucrare de monografie istorică despre Satul Vorniceni. Viaţa sa a fost permanent strâns legată de această localitate pentru că îl interesa tot ce se întâmplă aici.
Nu multă lume ştie că profesorul Octavian Ionescu a studiat cu râvnă arhivele, dând la iveală o lucrare de referinţă: „Însemnări istorice despre Satul VORNICENI din ţinutul Dorohoi”, o adevărată monografie istorică, în care se arată, documentat, de când datează localitatea, viaţa economică, socială şi bisericească, făcând şi referiri la personalităţile care au avut un rol important în soarta acestui sat.
De asemenea, acest OM a argumentat, trainic, forurilor vremii (în 1929) că VORNICENII, din plasa Centru – Jud. Dorohoi, trebuie să rămână reşedinţă a comunei fiind „cel mai mare sat din toate punctele de vedere”. Acest OM „a bătut cale lungă” şi grea ca să convingă autorităţile vremii ale Departamentului muzeelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor că biserica de lemn este un monument istoric, asemănător cu biserica Volovăţ din Judeţul Suceava, că are în interior obiecte cu valoare de patrimoniu.
Activitatea de cercetător, de pedagog este legată de centre ca Iaşi, Paris, Berlin, Viena, dar starea „de suflet” a fost totdeauna legată de Vorniceni. Această localitate s-a bucurat de a fi avut şansa unui adevărat patriot, care, până la ultima pâlpâire a vieţii sale –15 noiembrie 1990 – s-a gândit la satul său natal.
Iată ce spunea el: „Încercând să desprind din umbra trecutului istoria Vornicenilor, am sentimentul că dau glas legăturii sufleteşti pe care am simţit-o întotdeauna pentru satul în care m-am născut şi am copilărit”. Şi ca un argument mai temeinic a acestui adevărat „crez” a dorit să fie înmormântat în curtea bisericii noi, centenare, alături de părinţii săi şi soţia sa, Rica Ionescu. Au dat naştere la patru copii. Unul dintre ei, Gabriel Ionescu, medic de chirurgie infantilă, a fost cel care s-a ocupat direct, în 1983, pentru ca cele două micuțe siameze ale familiei botoșănene Boaru să ducă o viață normală, în urma intervenției chirugicale la o clinică din Elveţia, la Laussane.
A consemnat, prof.Gheorghe Gherman
La Vorniceni, unde acum se odihnește în locul de veci al familiei Ionescu din curtea Bisericii ”Sf. Dumitru” ctitorită de tatăl său, pr. Ioan Ionescu, personalitatea sa este respecatată de către săteni, florile de la mormânt fiindu-i mereu proaspete. Aici, la Vorniceni, oamenii nu-l uită pentru că, atunci când venea prin sat, și venea foarte des, peste tot se așternea o liniște divină. Gospodarii satului îl întâlneau și nu apucau să-și scoată primii plăria în semn de salut, pentru că profesorul cu o ușoară plecăciune le-o lua înainte, iar gospodinele se alegeau cu ”sărut mâna doamnă”, chiar dacă înnotau cu tălpile goale prin noroiul ulițelor sau învârteau mămăliga în ceaun, pe plita cuptorașului din ogradă.
N.R.
Octavian Ionescu
S-a născut la 25 iunie 1901, în localitatea Vorniceni, Jud. Botoşani, fiind fiul unei respectabile familii, preot iconom, stavrofor, Ioan Ionescu şi presvitera Elena, care au slujit 45 de ani în această localitate. A urmat cursurile claselor I-V (între 1908-1913) în Vorniceni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul A. T. Laurian Botoşani (în perioada 1913-1920), dovedind o capacitate intelectuală ieşită din comun, materializată în absolvirea claselor a VI-a şi a VII-a într-un singur an. A continuat studiile superioare la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Drept (pe care a absolvit-o în 1924) şi la Facultatea de Filosofie, având drept disciplină secundară limba română (filozofia a absolvit-o în 1925). A urmat, în perioada 1925-1931, studii în Franţa, la Facultatea de Drept din Paris şi alte studii la Facultatea de Litere la Sorbona. În 1931, a susţinut teza de doctorat „Noţiunea de drept subiectiv în dreptul privat” (La notion de droit subjectif dans le droit privé), în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, în faţa unei comisii, din care făceau parte, între alţii, celebrii profesori ai timpului, Georges Ripert, Rene Cassin şi Louis Le Fur, decernându-i-se titlul de „doctor laureat”. În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Sorbona şi la College de France.
În perioada 1932-1935 prof. Octavian Ionescu şi-a continuat cercetările ştiinţifice în Germania, la Universităţile din Berlin, Frankfurt- pe- Main, Freiburg-im-Breisgau, Munchen, Jena şi în Austria, la Viena. În anul 1936 a continuat studiile, ca bursier al Fundaţiei Humboldt din Berlin. Aici şi-a îndreptat atenţia spre filosofia dreptului. Din 1934 este numit membru al Consiliului Legislativ din Bucureşti, ca referent stagiar (întrucât avea pregătirea ştiinţifică necesară şi titlul de doctor în drept). La Consiliul Legislativ ia parte la lucrările de unificare a legislaţiei României Mari, întregite, mai ales pentru un nou cod civil al ţării. În perioada imediat următoare a contribuit la elaborarea noului Cod civil român şi a devenit referent titular şi referent şef la acest Consiliu Legislativ. Din 1939, chiar de la înfiinţare, este membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România. În anul 1942 prof. O. Ionescu a fost numit profesor titular de Drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Învăţământul universitar a fost marea lui vocaţie. În opinia prof. dr. Gheorghe Scripcaru, prof. Octavian Ionescu este personalitatea cea mai de seamă ce a ilustrat Dreptul civil şi Filosofia dreptului în cadrul Universităţii ieşene. El a urmat unor mari specialişti ai dreptului românesc, începând cu Simion Bărnuţiu şi continuând cu renumiţii civilişti Matei Cantacuzino şi D. Alexandrescu.
Din 1950 a urmat o perioadă mai „neagră” în viaţa sa, când a fost îndepărtat din rândul cadrelor universitare, funcţionând ca profesor de limba română la unele licee din Iaşi. De abia după 1989 a fost reîncadrat ca profesor universitar la Iaşi. Cu toate acestea, el a continuat să studieze şi să activeze la diferite publicaţii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa, Belgia, Germania, Spania). În lucrările – Law in the Future of Society, L’avenir de la societé et le droit privé, Sociologia juridică şi învăţământul universitar, L’égalité, la Liberté et le Droit, prezentate la congresele de le Avignon, Basel, Bruxelles, Madrid, Saint Louis, de înaltă ţinută ştiinţifică, a promovat rolul pe care îl joacă legea în privinţa oglindirii conştiinţei naţionale, susţinând că legea este pentru stat ceea ce conştiinţa este pentru om. A publicat numeroase articole de specialitate în revistele româneşti şi străine „Arhiva pentru ştiinţe şi reforma socială”, „Viaţa românească”, „Dreptul”, „Revista de drept public”, „Curierul judiciar”, „Archives de Philosophie du Droit”, „Revue Internationale de Droit Comparé”, „Archiv fur Rechts und Sozialphilosofie”, „Annales de Droit”, „Revue Internationale de la Theorie du Droit”. A susţinut existenţa „principiilor generale” ale dreptului natural, care domină ansamblul ştiinţei dreptului şi prin respectarea căruia se creează condiţiile necesare dezvoltării integrale a fiinţei umane.
De remarcat este faptul că d-l Octavian Ionescu a fost şi membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a dreptului şi Filosofie Socială. Ultima sa lucrare, din 1989, se intitulează „Universalitatea Drepturilor Omului”. În manuscris, a lăsat o vastă şi foarte bine documentată lucrare de monografie istorică despre Satul Vorniceni. Viaţa sa a fost permanent strâns legată de această localitate pentru că îl interesa tot ce se întâmplă aici.
Nu multă lume ştie că profesorul Octavian Ionescu a studiat cu râvnă arhivele, dând la iveală o lucrare de referinţă: „Însemnări istorice despre Satul VORNICENI din ţinutul Dorohoi”, o adevărată monografie istorică, în care se arată, documentat, de când datează localitatea, viaţa economică, socială şi bisericească, făcând şi referiri la personalităţile care au avut un rol important în soarta acestui sat.
De asemenea, acest OM a argumentat, trainic, forurilor vremii (în 1929) că VORNICENII, din plasa Centru – Jud. Dorohoi, trebuie să rămână reşedinţă a comunei fiind „cel mai mare sat din toate punctele de vedere”. Acest OM „a bătut cale lungă” şi grea ca să convingă autorităţile vremii ale Departamentului muzeelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor că biserica de lemn este un monument istoric, asemănător cu biserica Volovăţ din Judeţul Suceava, că are în interior obiecte cu valoare de patrimoniu.
Activitatea de cercetător, de pedagog este legată de centre ca Iaşi, Paris, Berlin, Viena, dar starea „de suflet” a fost totdeauna legată de Vorniceni. Această localitate s-a bucurat de a fi avut şansa unui adevărat patriot, care, până la ultima pâlpâire a vieţii sale –15 noiembrie 1990 – s-a gândit la satul său natal.
Iată ce spunea el: „Încercând să desprind din umbra trecutului istoria Vornicenilor, am sentimentul că dau glas legăturii sufleteşti pe care am simţit-o întotdeauna pentru satul în care m-am născut şi am copilărit”. Şi ca un argument mai temeinic a acestui adevărat „crez” a dorit să fie înmormântat în curtea bisericii noi, centenare, alături de părinţii săi şi soţia sa, Rica Ionescu. Au dat naştere la patru copii. Unul dintre ei, Gabriel Ionescu, medic de chirurgie infantilă, a fost cel care s-a ocupat direct, în 1983, pentru ca cele două micuțe siameze ale familiei botoșănene Boaru să ducă o viață normală, în urma intervenției chirugicale la o clinică din Elveţia, la Laussane.
A consemnat, prof.Gheorghe Gherman
La Vorniceni, unde acum se odihnește în locul de veci al familiei Ionescu din curtea Bisericii ”Sf. Dumitru” ctitorită de tatăl său, pr. Ioan Ionescu, personalitatea sa este respecatată de către săteni, florile de la mormânt fiindu-i mereu proaspete. Aici, la Vorniceni, oamenii nu-l uită pentru că, atunci când venea prin sat, și venea foarte des, peste tot se așternea o liniște divină. Gospodarii satului îl întâlneau și nu apucau să-și scoată primii plăria în semn de salut, pentru că profesorul cu o ușoară plecăciune le-o lua înainte, iar gospodinele se alegeau cu ”sărut mâna doamnă”, chiar dacă înnotau cu tălpile goale prin noroiul ulițelor sau învârteau mămăliga în ceaun, pe plita cuptorașului din ogradă.
N.R.
Octavian Ionescu
S-a născut la 25 iunie 1901, în localitatea Vorniceni, Jud. Botoşani, fiind fiul unei respectabile familii, preot iconom, stavrofor, Ioan Ionescu şi presvitera Elena, care au slujit 45 de ani în această localitate. A urmat cursurile claselor I-V (între 1908-1913) în Vorniceni. Studiile liceale le-a făcut la Liceul A. T. Laurian Botoşani (în perioada 1913-1920), dovedind o capacitate intelectuală ieşită din comun, materializată în absolvirea claselor a VI-a şi a VII-a într-un singur an. A continuat studiile superioare la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Drept (pe care a absolvit-o în 1924) şi la Facultatea de Filosofie, având drept disciplină secundară limba română (filozofia a absolvit-o în 1925). A urmat, în perioada 1925-1931, studii în Franţa, la Facultatea de Drept din Paris şi alte studii la Facultatea de Litere la Sorbona. În 1931, a susţinut teza de doctorat „Noţiunea de drept subiectiv în dreptul privat” (La notion de droit subjectif dans le droit privé), în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Paris, în faţa unei comisii, din care făceau parte, între alţii, celebrii profesori ai timpului, Georges Ripert, Rene Cassin şi Louis Le Fur, decernându-i-se titlul de „doctor laureat”. În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie la Sorbona şi la College de France.
În perioada 1932-1935 prof. Octavian Ionescu şi-a continuat cercetările ştiinţifice în Germania, la Universităţile din Berlin, Frankfurt- pe- Main, Freiburg-im-Breisgau, Munchen, Jena şi în Austria, la Viena. În anul 1936 a continuat studiile, ca bursier al Fundaţiei Humboldt din Berlin. Aici şi-a îndreptat atenţia spre filosofia dreptului. Din 1934 este numit membru al Consiliului Legislativ din Bucureşti, ca referent stagiar (întrucât avea pregătirea ştiinţifică necesară şi titlul de doctor în drept). La Consiliul Legislativ ia parte la lucrările de unificare a legislaţiei României Mari, întregite, mai ales pentru un nou cod civil al ţării. În perioada imediat următoare a contribuit la elaborarea noului Cod civil român şi a devenit referent titular şi referent şef la acest Consiliu Legislativ. Din 1939, chiar de la înfiinţare, este membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România. În anul 1942 prof. O. Ionescu a fost numit profesor titular de Drept civil la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi. Învăţământul universitar a fost marea lui vocaţie. În opinia prof. dr. Gheorghe Scripcaru, prof. Octavian Ionescu este personalitatea cea mai de seamă ce a ilustrat Dreptul civil şi Filosofia dreptului în cadrul Universităţii ieşene. El a urmat unor mari specialişti ai dreptului românesc, începând cu Simion Bărnuţiu şi continuând cu renumiţii civilişti Matei Cantacuzino şi D. Alexandrescu.
Din 1950 a urmat o perioadă mai „neagră” în viaţa sa, când a fost îndepărtat din rândul cadrelor universitare, funcţionând ca profesor de limba română la unele licee din Iaşi. De abia după 1989 a fost reîncadrat ca profesor universitar la Iaşi. Cu toate acestea, el a continuat să studieze şi să activeze la diferite publicaţii, atât în ţară, cât şi în străinătate (Franţa, Belgia, Germania, Spania). În lucrările – Law in the Future of Society, L’avenir de la societé et le droit privé, Sociologia juridică şi învăţământul universitar, L’égalité, la Liberté et le Droit, prezentate la congresele de le Avignon, Basel, Bruxelles, Madrid, Saint Louis, de înaltă ţinută ştiinţifică, a promovat rolul pe care îl joacă legea în privinţa oglindirii conştiinţei naţionale, susţinând că legea este pentru stat ceea ce conştiinţa este pentru om. A publicat numeroase articole de specialitate în revistele româneşti şi străine „Arhiva pentru ştiinţe şi reforma socială”, „Viaţa românească”, „Dreptul”, „Revista de drept public”, „Curierul judiciar”, „Archives de Philosophie du Droit”, „Revue Internationale de Droit Comparé”, „Archiv fur Rechts und Sozialphilosofie”, „Annales de Droit”, „Revue Internationale de la Theorie du Droit”. A susţinut existenţa „principiilor generale” ale dreptului natural, care domină ansamblul ştiinţei dreptului şi prin respectarea căruia se creează condiţiile necesare dezvoltării integrale a fiinţei umane.
De remarcat este faptul că d-l Octavian Ionescu a fost şi membru al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filosofie a dreptului şi Filosofie Socială. Ultima sa lucrare, din 1989, se intitulează „Universalitatea Drepturilor Omului”. În manuscris, a lăsat o vastă şi foarte bine documentată lucrare de monografie istorică despre Satul Vorniceni. Viaţa sa a fost permanent strâns legată de această localitate pentru că îl interesa tot ce se întâmplă aici.
Nu multă lume ştie că profesorul Octavian Ionescu a studiat cu râvnă arhivele, dând la iveală o lucrare de referinţă: „Însemnări istorice despre Satul VORNICENI din ţinutul Dorohoi”, o adevărată monografie istorică, în care se arată, documentat, de când datează localitatea, viaţa economică, socială şi bisericească, făcând şi referiri la personalităţile care au avut un rol important în soarta acestui sat.
De asemenea, acest OM a argumentat, trainic, forurilor vremii (în 1929) că VORNICENII, din plasa Centru – Jud. Dorohoi, trebuie să rămână reşedinţă a comunei fiind „cel mai mare sat din toate punctele de vedere”. Acest OM „a bătut cale lungă” şi grea ca să convingă autorităţile vremii ale Departamentului muzeelor din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor că biserica de lemn este un monument istoric, asemănător cu biserica Volovăţ din Judeţul Suceava, că are în interior obiecte cu valoare de patrimoniu.
Activitatea de cercetător, de pedagog este legată de centre ca Iaşi, Paris, Berlin, Viena, dar starea „de suflet” a fost totdeauna legată de Vorniceni. Această localitate s-a bucurat de a fi avut şansa unui adevărat patriot, care, până la ultima pâlpâire a vieţii sale –15 noiembrie 1990 – s-a gândit la satul său natal.
Iată ce spunea el: „Încercând să desprind din umbra trecutului istoria Vornicenilor, am sentimentul că dau glas legăturii sufleteşti pe care am simţit-o întotdeauna pentru satul în care m-am născut şi am copilărit”. Şi ca un argument mai temeinic a acestui adevărat „crez” a dorit să fie înmormântat în curtea bisericii noi, centenare, alături de părinţii săi şi soţia sa, Rica Ionescu. Au dat naştere la patru copii. Unul dintre ei, Gabriel Ionescu, medic de chirurgie infantilă, a fost cel care s-a ocupat direct, în 1983, pentru ca cele două micuțe siameze ale familiei botoșănene Boaru să ducă o viață normală, în urma intervenției chirugicale la o clinică din Elveţia, la Laussane.
A consemnat, prof.Gheorghe Gherman
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania