Primit pentru publicare: 3 iun. 2012
OMAGIUL SATULUI ROMÂNESC
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 3 iun. 2012
Republicat fără adăugiri și revizuire: 27 mart. 2017

OMAGIUL SATULUI ROMÂNESC

Angela Paveliuc Olariu, factor descoperitor și tonifiant al valorilor tradiționale românești

Am avut onoarea, ca urmare a unei invitații speciale, să particip, astăzi – 3 iunie 2012, la un eveniment cultural aparte, un omagiu adus satului tradițional românesc, o acțiune deosebită organizată de Prof. Doctor în Etnologie Angela Paveliuc Olariu cu sprijinul Muzeului Județean de Istorie Botoșani.

Au fost prezenți: Prof. Univ. Elena Murariu, soția regretatului Prof. Doctor în Istorie Ioan Murariu, Doctor în Șt. Umaniste Lucia Olaru Nenati, Prof. Dana Pietraru, Gheorghe Median – director adjunct la Muzeul Județean de Istorie, poeta Maria Moisoiu, Traian Apetrei – directorul Teatrului Mihai Eminescu, muzeografa Steliana Băltuță și Mihai Cornaci – redactori la Revista Luceafărul, numeroase personalități de cultură, intelectuali, reprezentanți ai comunității din Cristinești, rude apropriate și prieteni ai familiilor Angelei Paveliuc Olariu și a celui ce a fost Ioan Murariu.

Cuvântul de deschidere prezentat de muzeograful Gheorghe Median, introducerea în materia celor trei cărți – ,,O viață”, autor Angela Paveliuc Olariu, ,,Monografia comunei Cristinești din județul Botoșani”, autori prof. Ioan Murariu, Doctor în Istorie și prof. Angela Paveliuc Olariu, Doctor în Etnografie și ,,Simbolistica pragului în credințele și obiceiurile românilor”, semnată de Angela Paveliuc Olariu -, un expozeu al doamnei prof. Dana Petrariu, discursul academic al doamnei Angela Paveliuc Olariu, precum și cuvântul comemorativ al doamnei Elena Murariu, care a invocat legătura regretatului soț cu comunitatea sătească,  au fost suficiente ca publicul prezent să deslușească valorile satului tradițional românesc. Toate acestea au găsit o confirmare prin susținerea unui recital folcloric emoționant și autentic de către cunoscuta artistă și om de radio – Elena Mândrescu.

Pentru mine, astăzi, a fost o zi relaxantă. De aceea voi putea și ,,vorbi”, nu numai a scrie.

De fapt două lucruri doream de mult a le spune: primul, îmi era dor de vorba doamnei Angela Paveliuc Olariu și, al doilea, de a da în public o judecată de valoare atunci când mă gândesc la Dr. Etnolog Angela Paveliuc Olariu (Ce tezaur!) și, în același timp, polul opus, la unii operatori culturali care se pretind personalități ale culturii (unii chiar se cred genii, pentru că, nu-i așa, detractorii îi atacă).

A fost un prilej pentru a-mi aminti de îndemnurile dătătoare de curaj ale Domniei Sale, acum vreo zece ani, când am beneficiat de un adevărat sprijin, în demersurilor mele pentru consolidarea și restaurarea unui imobil declarat monument de arhitectură și valoare istorică. Mi-a spus atunci, și Domnia Sa nu se joacă, desigur, cu vorbele, că sunt primul care, perceptibil, dau un semnal pentru salvarea Centrul Istoric al Botoșanilor, iar mai târziu, prin 2007, mi-a spus ,,Dumneata ai la ce muri, ți-ai îndeplinit datoria de trăitor – ai salvat de la dispariție un bun din Patrimoniul Național Cultural”. În sinea mea, atunci,  i-am replicat: ,,Această Distinsă Doamnă, Angela Paveliuc Olariu, cu o reputațiune solid întemeiată, a fundat și consolidat valori ale artei și tradiției populare – tezaure ale neamului românesc -, lucru pe care lumea îl știe de mult timp!”

Pentru spațiul cultural românesc, Angela Paveliuc Olaru este un simbol inerțial, care a generat, a produs în mod necesar și trebuincios, o inervație benefică. Acest aspect prinde valoare, cu atât mai mult, cu cât observăm că, astăzi, asistăm la o denatalitate a personalităților autentice cu discurs captivant și înrâuritor. De oameni precum Angela Paveliuc Olariu este nevoie, acum, mai mult ca niciodată, pentru a vindeca infestația cronică și mielopatia culturii botoșănene, ținuturi unde calitatea este mai mult decât penibilă, pentru că, aici, nu e nevoie de abundență, ci de autentic și valoros. Ce sunt și ce înseamnă ,,șezătorile iernii” organizate în prezent de oportuniști bugetați și cum erau șezătorile (și clăcile) de altădată în satele noastre? Ce rost aveau în viața spirituală a comunității, atunci? Acestea de acum sunt forțate și organizate de oameni dornici de a se vorbi despre ei și, în aceeași măsură, a se vedea cu un păhărel și o sărmăluță, lucru pe deplin justificat din punctul lor de vedere. Aceste sărituri pentru o gălușcă nu mai sunt artă autentică; nu mai e respect pentru tradiție!

Pe de altă parte, prezența scrisului Doamnei Angela Paveliuc Olariu în unele periodice locale, pentru a le întări valoarea, uneori este umbrită de alunecări neadecvate ale altora. Mă refer, aici, la editorialele unor reviste, unele susținute financiar din banul public. Aceste articole de început (cărți de vizită) în loc să ,,ia mâna” și să întrețină preocupația statului și a comunităților locale pentru faptul cultural adevărat, sunt și au devenit șansa unora pentru a-și refula pretențiile personale. Acest gen de abordare, un fel de mimetsim politic, nu are ce căuta în publicațiile de cultură. Cum se pot așeza articole semnate de Angela Paveliuc Olariu, Lucia Olaru Nenati, Valentin Coșereanu, Dorin Baciu, Dumitru Lavric, Dumitru Ignat și alții, cred, după niște inepții numite editoriale. E stricător, domnilor! Irritum est, iudices!

În rest mă bucur, că mi-am întrerupt munca de salahor al economiei de piață și am avut ocazia s-o întâlnesc pe Doamna Culturii Tradiționale Românești, participând la o deosebită acțiune pentru suflet.
Pro luce in perpetuum obscurum malum! (Întotdeauna să luptăm pentru lumină și împotriva răului întunecat!), vorbe pe care Doamna Angela Paveliuc Olaru le promovează în mulțime.