Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Omul care a schimbat cursul istoriei

Primit pentru publicare: 13 Mai 2020
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 14 Mai  2020
© Mircea Daroși,  ©Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Omul care a schimbat cursul istoriei

     A coborât întâia dată din ,,turnul său de sticlă’’ şi s-a alăturat semenilor pentru a le înţelege mai bine nevoile, implicându-se în făurirea istoriei contemporane.  Numit de mulţi biografi ,,omul care a schimbat cursul istoriei’’, el a intrat cu cele mai alese gânduri în inima ei, spune şi Dan Bodea în lucrarea sa ,, IOAN PAUL AL II-LEA, profet al timpurilor noi’’.

Personalitate de excepţie, plămădită din simplitate, verticalitate, coerenţă spirituală şi filozofică, papa Ioan Paul al II-lea şi-a clădit viaţa pe soclul adevărului şi l-a considerat indisolubil legat de libertate. ,,Adevărul are un nume: Hristos; Hristos căruia să-i deschidem porţile’’, a exclamat la începutul pontificatului său.

Acest ,,pelerin al credinţei şi al speranţei cu aureola care i-o dau jilţul lui Petru şi acţiunea în slujba omului’’ şi-a găsit locul în istorie ca unul dintre marii oameni politici.

Viaţa lui aproape de domeniul legendei este puţin cunoscută de către publicul cititor. Numele adevărat al marelui pontif este KAROL WOJTYLA, născut la 18 mai 1920, la Wadowice, un mic târg din apropierea Cracoviei. ,,Micul polonez’’ nu este un prinţ, cum s-ar putea crede, ci fiul unei familii modeste, iar străbunicul său a fost un simplu ţăran. Tatăl său a slujit în armata austriacă şi cunoştea bine limba germană, fapt care îi dă posibilitatea şi lui Lolek, cum îi spuneau în familie, să-şi însuşească bine această limbă.

Încă din copilărie trece printr-o experienţă tristă. La 13 mai 1929 moare mama sa, pe care o va purta toată viaţa în suflet. ,,A plâns la mormântul ei şi i-a scris o poezie’’. Şcolarul Karol Wojtyla avea note foarte bune şi se dădea în vânt după fotbal şi ski.

În anii de liceu este atras de teatru, devenind un actor apreciat. După o reprezentaţie, va afla de moartea subită a fratelui său mai mare, Edmond, absolvent al facultăţii de medicină. S-a închis în sine din cauza acestei triste încercări, dar teatrul îl ajută să evadeze din singurătate.

În anul 1938, cu ocazia vizitei făcute de arhiepiscopul Cracoviei la liceul unde Karol  învăţa, acesta primeşte sarcina să rostească cuvântul de întâmpinare. Impresionat de acest discurs, arhiepiscopul îi propune să se preoţească. Dar tânărul licean era mai interesat de teatru şi de studiul limbii şi literaturii poloneze. La 18 ani consideră că nu aceasta este vocaţia lui.

După terminarea liceului, tânărul absolvent se înscrie la Universitatea Jagellon, unde urmează cursurile de literatură, dar este atras în continuare de teatru. Deşi este înconjurat de prieteni şi colegi, Lolek se sustrage legăturilor sentimentale, chiar dacă o purta în suflet pe Alina, o veche prietenă a copilăriei sale.

La 18 februarie 1941 moare tatăl său, fără să fie la căpătâiul lui. ,,La 20 de ani am pierdut aproape tot ceea ce iubeam. Chiar şi astăzi în timpul insomniilor mele, îmi amintesc de tatăl meu, îngenuncheat, rugându-se’’, mărturisea Înaltul Pontif unui apropiat de-al său.

Rămas fără sprijin, este nevoit să muncească într-o carieră de piatră, apoi în uzina Solvay din Cracovia. ,,Muncitorii îl remarcă, îi înţeleg gustul pentru cărţi, constată că, adesea îl găseşti rugându-se până la miezul nopţii’’. Ororile războiului, dar şi pierderea întregii familii îl determină să devină preot. La 29 februarie 1944, când se întorcea de la uzină, este lovit de un camion, dar se reface repede în urma accidentului.

Deşi nu mai practica actoria, Karol Wojtyla scrie o piesă de teatru intitulată ,,Fratele Albert’’, care va căpăta mai târziu o importanţă deosebită. În 1945 devine seminarist, apoi student la Universitatea Jagellon, unde urmează cursul de ebraică, greacă, spaniolă, metafizică şi de istoria filozofiei. Tot acum publică primul său volum de poezii.

Tânărul Karol Wojtyla găseşte un sprijin deosebit în persoana cardinalului Sapieha. În 1946 intră în rândurile clerului, face o călătorie la Roma şi se înscrie la Universitatea Angelicum unde îşi ia doctoratul în 1948 cu teza ,,Sfântul Ioan al Crucii’’.

Din funcţia de preot de ţară numit la început în Niegovic, este transferat într-o parohie din Cracovia la Biserica Sf. Florian, apoi profesor la Universitatea Jagellon. Aici îşi ia cel de-al doilea doctorat cu o teză de filozofie.

În 1958 este ales episcop al Cracoviei, iar în 1964 arhiepiscop la Wawel, bucurându-se de aprecierile papei Paul al VI-lea. Urcarea sa în vârful ierarhiei se datorează în primul rând calităţilor sale excepţionale, dar şi destinului care i-a scos în cale un om ca Sapieha ce l-a sprijinit să-şi valorifice potenţialul intelectual. Este omul care a cunoscut una din perioadele cele mai sumbre, inumane şi mai sinistre din istoria Europei: nazismul, cel de-al doilea război mondial şi comunismul stalinist.

Printr-un soi de premoniţie asupra propriului său destin, a suferit în tăcere, în inima şi cugetul său, toate încercările epocii dispreţului, până în ziua în care, inarmat cu o putere supremă, s-a angajat total în luptele timpului său pentru înfrângerea tuturor totalitarismelor.

Nici o încercare de-ai umbri cât de puţin biografia, n-a rezistat timpului. Numirea sa ca papă, n-a fost văzută cu ochi răi, nici chiar de sovietici. Implicarea lui în evenimentele cruciale ale lumii contemporane a avut un rol hotărâtor în schimbarea cursului istoriei.

Atentatul din 13 mai 1981, din care va scăpa ca prin minune de moarte, nu a întrerupt cursa importantelor sale acţiuni. A susţinut, dacă nu, chiar a declanşat revoluţia poloneză, a jucat un rol important în prăbuşirea comunismului în Europa, s-a implicat în problemele Orientului Apropiat şi Mijlociu, în criza libaneză, precum şi în raportul cu Israelul. Este prezent de asemenea în Africa, în America Latină şi în războiul din Golf. Condamnă inchiziţia, recunoaşte greşelile Bisericii faţă de evrei, este pretutindeni, devenind ,,omul secolului’’, cum spune un biograf al său. În perioada 7-9 mai 1999 Papa Ioan Paul al II-lea rămânre primul Pontif care a călcat pe pământul românesc, rostind cuvinte înălţătoare la adresa României : ,,Vin la tine în numele lui Iisus Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria’’.

A călătorit mult şi s-a rugat pentru omenire, aşa cum a făcut-o de fiecare dată când aceasta a fost încercată de atâtea năpăstuiri. Din maniera sa de a conduce Biserica se desprinde transparenţa în idei şi marea deschidere spre înţelegere şi pace în lume.