Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Omul politic și politicianul – Spiru Haret și urmașul…

Primit pentru publicare: 20 Ian. 2021
Autor: Ion ISTRATE
Publicat: 20 Ian. 2021
© Ion Istrate, © Revista Luceafărul

Omul politic și politicianul – Spiru Haret și urmașa…

O semantică sociologico-pragmatică despre noțiunile ,,om politic” și ,,politician” e necesară și binevenită, pentru că acestea au, totuși, sensuri diferite atunci când le supunem valorizării din punct de vedere moral.
În Filosofia antică, Platon s-a referit la omul politic, ca fiind un Om cu caracteristici regale (Omul politic sau despre regalitate). ,,Omul politic nu cunoaște o creștere individuală, ca în cazul celui care-și îngrijește boul sau al celui care-și îngrijește calul, ci el seamănă mai degrabă cu crescătorul de cai  și cu crescătorul de boi.” (Platon)

Omul politic. Politica, de la latinescul politicus, -a, um, – este o știință și practică de guvernare (DEX.ro). Omul politic trebuie să fie, deci, om de știință sau cel puțin înzestrat cu cunoștințe solide despre relațiile sociale și economice, fiindcă este o activitate concentrată pe orientarea acțiunii unor grupuri sociale pentru a controla puterea de stat în domeniul administrării treburilor interne și externe.
Politicianul este tot un om politic, dar o specie mai răspândită, care face politică pentru interesul personal sau de grup și se luptă, deci, pentru dezvoltarea individuală, făcând din politică un instrument pentru a se infiltra în pozițiile cheie din administrația de stat. E o realitate! Și, de aceea cuvântul politician, semiotic, în cotidian a lăsat, deja, o percepție negativă, dezgustătoare. Pe bună dreptate, politicianul mai este denumit și omul  impolitic, adică contra unei politici demne pentru respectarea ideilor doctrinare al partidului din care face parte.

Omul politic, implicit, face parte dintr-un partid politic, în care se găsesc, cei mai mulți, politicieni. Politicienii unui partid se luptă înverșunat, mai întâi, să marginalizeze sau chiar să îndepărteze pe omul politic. Așa se ajunge ca, în unele partide, să găsim numai politicieni, ale căror arme doctrinare le cunoaștem. Acești politicieni țin o legătură permanentă, prin comunicate de presă, cu masa de alegători (cu poporul său). Demagogie curată!

Omul politic, Spiru Haret, a fost om de știință, matematician, astronom și pedagog, primul român care a luat Doctoratul la Paris, membru titular al Academiei Române.
Ca om politic, a fost preocupat de învăţământ şi educaţie, în domeniul cărora a fost numit în mai multe funcţii: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, apoi de trei ori ministru în guvernele PNL. A condus reforma învăţământului secundar şi superior (1898), înfiinţând cele trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală. Legea din 1898 a instituit certificatul de absolvire (bacalaureatul) şi a stimulat metodele noi în predarea tuturor disciplinelor, profesorii fiind numiţi în funcţie de valoare. Un an mai târziu, Haret a propus spre votare o lege a învăţământului profesional cu planuri de instrucţii şi statute speciale pentru şcolile de artă şi meşteşuguri, liceele militare, seminarele teologice. Pentru a da învăţătorilor o pregătire adecvată, a reorganizat şcolile normale. În programele acestora au fost introduse lucrările practice agricole, considerându-se că „învăţătorul să fie sătean el însuşi şi prin urmare să păstreze iubirea pământului şi deprinderea de a-l lucra”. (enciclopediaroamniei.ro). „Despre Spiru Haret se spune că este omul şcolii, ctitorul şcolii româneşti, reducând astfel personalitatea lui la o singură dimensiune. Într-adevăr, Haret a reformat învăţământul românesc iar unele dintre ideile sale continuă să stăruie până astăzi. Se neglijează, însă, faptul că Spiru Haret este, în realitate, un reformator al societăţii româneşti„(prof. univ. dr. Constantin Schifirneţ).

Omul impolitic (politician), Monica Cristina Anisie, membră PNL, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București și a două programe de masterat (management educațional la Universitatea Națională de Studii Politice și Administrație Publică și unul la Facultatea de Științe Politice, Sociologie și Relații Internaționale). A fost ministru al Educației în Guvernul Orban, acum este coordonatorul comisiei de educație pentru învățământ preuniversitar din PNL.
Ce a făcut politicianul Monica Anisie? A bulversat învățământul românesc, a desființat cele mai importante instituții de cercetare! Doctrinar, acest politician din zilele noastre ar fi trebuit să păstreze și să dezvolte opera înaintașilor săi.
Ce ar spune, azi, omul politic și omul de cultură Spiru Haret?

Consolidez cele de mai sus și redau o povestioară, pe care am citit-o dintr-o carte (apărută, 1930), ,,Povestiri”, autor, învățătorul Mihail Graur și prefațată de Tiberiu Crudu:
Ministru Haret în inspectie
Deatunci sunt 35 ani.
Într o toamnă bogată ca toate surorile ei, cu soare mult și călduț cum sunt puține din ele, la poarta școlii primare din Ceplinița, J. Iași, se opri o caleașcă trasă de 4 cai voinici. Din ea, scoborî doi domni bine îmbrăcați, având fiecare câte o geantă la subsioară doldora de hârtii.
Școala, o casă veche și pustie altă dată, servea acum ca local de cultură și primi pe acești oaspeți streini cu ușa deschisă.
Învățătorul, tânăr, în primii ani de apostolat, plin de entuziasm, predă tocmai o lecție de istorie. Când privi pe geam și văzu că doi domni își îndreptau pașii spre ușa școlii, era să le-o închidă în nas, spre a nu fi tulburat de la lecție, de către niște negustori cum își închipuia el.
Dar, în cele din urmă, apăru în fața lor și, cam supărat, pentru deranj, îi întreabă scurt cine sunt și ce doresc?
-Noi, domnule învățător, dorim să-ți vedem școala, dacă ne dai voie, …eu sunt ministru Haret si dumnealui, arătând către tovarăș, inspector Fântânaru, zice cel cu mustățile lungi și câteva fire de păr sub buza de jos.
Învățătorul încremenise în prag. Înghețase cu cartea în mâni, neștiind cui să se adreseze mai întâi și cum să-i poftească mai politicos; dar când văzu zâmbetul prietenos și auzi vocea blajină a ministrului, sloiul de gheață ce i se așezase drept în spate, se topi complectamente, iar ca primirea înalților oaspeți să fi cât mai complectă, din cealaltă cameră, apăru soția învățătorului, cu un copil în brațe, cu altul în mână, neștiutoare la cele ce se întâmplă, să vadă pe…, negustori; dar când înțelese despre ce e vorba, cercă să dea îndărăt mai ales, că soțul îi făcea semne desperate, că nu e nevoie de prezența ei.
Totuși, musafirii se arătară încântați de cunoștința atât a unuia, cât și a celuilalt și-și spuseseră dorința de a vedea și pe elevi. În clasa plină de copii, nedeprinși cu inspecții ți încă a ministrului, cei doi veniți au intrat și au început a chestiona pe elevi de toate, ce se puteau cere atunci unor copii de școala primară. Și cum lecția era de istorie, au întrebat mai întâi din acest subiect, apoi din Aritmetică, Religie, Șt Naturale și mai ales citire.
Un cântec executat de învățător și elevi, împresionă plăcut pe musafiri.
Mulțumiți de răspunsurile lor, le dădu drumul acasă si apoi începură să chestioneze pe dascăl; nu despre cunoștițele ce posedă, ci despre nevoile lui și ale școlii.