Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Oraşul arborilor fără umbră

    Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
    Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
    ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
    ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
    Director: Ion ISTRATE

    Oraşul arborilor fără umbră

    Primit pentru publicare: 18 Mai 2019
    Autor: Nicolae CORNESCIAN
    Publicat: 19 Mai 2019
    © Nicolae Cornescian, © Revista Luceafărul

    Editor: Ion ISTRATE
    Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


     

    Dizolvând lumina, acea apă aducea imagini
    din viitor, din acele ore în care urma să te întorci
    chiar în viaţa ta, precum în visul în care,
    deşi simţeai că nu te mai suporţi, încă mai puteai
    redobândi propria identitate; mult mai certă decât tot
    ce ţi-a fost dat să simţi vreodată.
    Îndeobşte când, plecând,
    nu atingeai nici o uşă, în acea pădure
    plină de realităţi accesibile. Şi nici murii înălţaţi
    dincolo de umbra sticlei,
    împrejmuind un alt fel de spaţiu; destul de posibil.
    Plin de văzduh lucitor;
    rămas din alte timpuri. Din acele zile în care
    presupuneam că ar fi trebuit să exişti.
    Când poate că existai. Treceai dincolo de un prezent
    destul de plauzibil spre a defini orice convingere.
    Străbăteai noianul luminii de care,
    în vâltoarea apusului,
    se desprindeau tocmai acele culori ce delimitau
    lumea ta de cu totul alte lumi. Când izbuteai
    să te faci văzută, chiar dacă doar aveai impresia
    că şi tu aveai umbră. Pe când nu ştiai că,
    smulse din adâncimile nebănuite ale pământului,
    vântul aducea aici mii de macule de beznă,
    ca de cerneală celestă. Doar spre a confirma
    tot ce se putea tăgădui în alte împrejurări.
    Haşura transparenţe în aer şi ceva ce amintea
    ferestre deschise înspre vid. Cu toate că dincoace,
    totuşi, totul rămânea statornic. Sortit acestor clipe
    cuprinse în mult mai multe amintiri decât
    tot ce se putea închipui vreodată.
    Aici era altceva. Dar, cu excepţia ta, nu mai era nimeni
    din cei care s-ar fi încumetat să creadă că,
    dincolo de tot ce se putea vedea,
    ar fi fost posibilă o cu totul altă veracitate.
    Cea trăită de tine, privită din interior şi, uneori,
    surprinsă tocmai din locuri ce nu se mai regăseau
    în unghiul vederii. Şi poate că nici nu existau
    în proximitatea imediată,
    ci, mai degrabă, aparţineau altor dimensiuni.
    Pline de lumini dizolvate,
    de văzduh sticlos şi de ape aducând oglindirile
    oraşului în care, chiar în centru, ca nişte siluete simetrice,
    se înălţau arborii fără umbră. Tocmai aici, unde bănuiam
    că ai fi putut să exişti. Chiar şi într-un viitor îndepărtat.
    În acea duminică în care, pe strada caselor oblonite,
    un străin oarecare ducea un fel de oglindă,
    păstrând clare sclipirile sticlelor ascunse în apa râului
    de dincolo de orizontul prezentului meu.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5