Primit pentru publicare: 11 febr. 2016
Autor: Prof. Dr. Geanina TUDOSE
Editor: Olivian IVANICIUC
Publcat: 12 febr.2016

Orizonturi ştiinţifice în universul eminescian

Gândind la Eminescu zilele trecute am întâlnit o poezie mai puţin cunoscută, Bolnav în al meu suflet. Iată câteva versuri:

A vieţii osteneală o simt şi n-o combat
Aş râde doar în viaţă, dispreţuind-o toată
Muncind cu mii de chinuri suflarea ei spurcată
Muncind în mine însumi, voinţa-n orice nerv
Pieirea cea eternă din mine să o serv,
Dar vai, nici siguranţa n-o am să mor pe veci,
Şi dacă oare a morţii mâini palide şi reci
În loc să sfărâme vecinic a vieţii mele normă
Dacă a mea durere, un vecinic Ahasver
Ar pune al meu suflet din nou să reapară
Migraţiei eterne unealtă de ocară?

Am fost impresionată de marea durere existenţială, a celui atât de însetat de Absolut în cunoaştere, cugetare, creaţie, viaţă, şi mi-am pus întrebarea ce modificări s-ar fi putut produce în aceste domenii dacă Eminescu ar fi trăit în zilele noastre.

După cum este bine ştiut, Eminescu a fost foarte puternic influenţat de filozofia lui Kant şi in special de epistemiologia lui care considera că spaţiul şi timpul nu au existenţă obiectivă, că sunt expresia intuiţiei fiecăruia, sunt numai în sufletul nostru, şi deci trecutul şi viitorul se află în noi ca padurea intr-un sâmbure de oglindă. Este grăitoare în acest sens şi poezia Patria vieţii e numai prezentul: “Patria vieţii e numai prezentul/ Clipa de faţă numa-n ea suntem,/Suntem în adevăr. Iară trecutul/Şi viitorul numai o gânire-s”.

Conştient de puterea sa intelectuală, spaţiul şi timpul aşa cum le vedea Kant, i-au dat lui Eminescu un sentiment din ce în ce mai puternic că poate transgresa limitele cunoaşterii comune pentru desfăşurarea sa plenară. În acest sens a realizat o realizat o sinteză între timp, spaţiu şi metempsihoza din filozofia vedică în Sărmanul Dionis.

Teoria relativităţii a lui Einstein a demonstrat că proprietăţile spaţio-temporale depind de viteza de deplasare a sistemelor materiale şi că proprietăţile continuumului spaţio-temporal variază în funcţie de concentrarea maselor în substanţe şi de intensitatea câmpului gravitaţional generat de acestea.

Cu genialitatea sa, ce poeme cosmologice de o frumuseţe rară despre energia neagră, materia neagră, gările negre, radiaţiile gama şi Big Bang ar fi putut scrie Eminescu zilelor noastre!

Dar nu numai relativitatea timpului şi spaţiului l-ar fi cucerit pe Eminescu ci şi fizica cuantică şi descoperirea uimitoare care subliniază prăpastia dintre materie şi spirit, idee predominantă în epoca sa.

În 2013 a apărut cartea “Acordul dintre fizica cuantică, relativitate şi Biblie. Ştiinţa modernă şi Biblia suţin acelaşi lucru”, de Mark Hicks. Iată câteva idei:  Atât învăţaturile biblice cât şi fizica cuantică afirmă că lumina este mecanismul prin care toate există. Fiecare atom emite şi absoarbe lumină, aşă că fiecare gând, cuvânt, faptă se manifestă prin intermediul aceluiaşi proces. Totul este energie. Biblia este în acord cu aceste idee, afirmând că lumina este mijlocul prin care Dumnezeu a creat Universul şi prin care El continuă să menţină toate lucrurile laolaltă.

Fizica atomică a descoperit că atomii sunt într-o stare semireala, pur potenţială şi virtuală pâna când cineva îi priveşte cu o expectativă. Această aşteptare a privitorului determină natura lor reală din acel moment. Tot aşa afirmă Biblia credinţa, ceea ce observatorul crede şi aşteaptă să vadă determină realitatea acelei persoane.

Dacă Eminescu ar fi ştiut acest ultim adevăr al fizicii cuantice, ar fi ştiut cât de mult poeziile sale au  modificat realitatea vieţilor celor ce le-au citit. Iar aceste certitudini cu siguranţa ar fi fost antidotul durerilor existenţiale atât de copleşitoare şi ar fi înţeles că Spaţiul şi Timpul vor exista atâta vreme cât va exista Omul.