Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

OTILIA CAZIMIR – Poeta sufletelor simple

Primit pentru publicare: 12 Febr. 2020
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 12 Febr. 2020
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

.

OTILIA CAZIMIR – Poeta sufletelor simple

.

​ ​ ​ ​ La numai o aruncătură de băț de târgul Romanului, despărțit doar de cursul molcom al râului Moldova, pe malul opus locului unde se varsă în Siret, regăsim stând mândru în vreme un sătuc aparte ce își duce traiul într-o liniște răzășească: Cotu Vameș.
​ ​ ​ ​ În sânul acestei așezări de oameni harnici, în familia învățătorilor Ecaterina și Gheorghe Gavrilescu ia naștere pe 12 februarie 1894 Alexandrina, al cincilea copil al familiei de dascăli, ce va fi ,,botezată literar” mai târziu ,,Otilia Cazimir” de către Mihail Sadoveanu și Garabet Ibrăileanu după ce tânăra și cruda poetă, elevă la acea vreme, trimite spre publicare în 1912 poezia ,,Noapte” la ,,Viața Românească”.

     ​Și-a petrecut copilăria în satul natal de unde a cules probabil întreaga zestre a bucuriei de la bunica sa Tana și de la bunicul său Gavril Casian, preot al așezării, sat ce cu onoare, mândrie și respect a sfințit-o dându-i numele său școlii gimnaziale.
Odată cu mutarea familiei la Iași va locui în orașul celor 7 coline până la asfințitul vieții în 1967, urmând cursurile la Școala Domnească, cele ale Liceului de fete ,,Oltea Doamna” și a Facultății de Litere și Filosofie, scriind și publicând poezie, în special pentru copii, proză, traduceri și publicistică, colaborând printre multe altele la ,,Însemnări ieșene”, ,,Adevărul literar”, ,,Bilete de papagal”, ,,Viața Românească”, ,,Iașul literar”, fiind distinsă cu Premiul Academiei Române, Premiul Femina, Premiul național pentru poezie și literatură, Premiul Societății Scriitorilor Români, etc.
​ ​ ​ ​ Între 1937-1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova, iar din 1946, spre a putea duce traiul mai departe, trai ce după război era unul anevoios, devine colaborator permanent a Editurii Cartea Rusă unde va traduce mult și productiv din literatura scriitorilor ruși, dar și din cea franceză.

​ ​ ​ ​ Cunoscută ca ,,poeta sufletelor simple” și asupra căreia George Călinescu afirma în ,,Istoria literaturii române”: ,,Influențată ușor de George Topârceanu, dar mai nestânjenită liric, poezia Otiliei Cazimir are înrudiri cu sentimentalismul lui Demostene Botez, cu beția de arome a lui Pillat, cu orgia de flori a simboliștilor, nota particulară fiind însă o mare prospețime de impresii în perceperea înfloririi și dezagregării materiei”, Otilia Cazimir avea să afirme că pseudonimul său literar l-a urât toată viața, dar l-a acceptat din considerentul respectului purtat celor doi ,,nași literari”, însă nu a avut nici în clin și nici în mânecă nimic în comun cu Otilia lui Sadoveanu ce-i amintea scriitorului de o tânără profesoară Otilia Vlaicu de la Târgu Frumos și nici cu numele de Cazimir dat în urma sentimentalismului după prima dragoste a lui Garabet Ibrăileanu de pe timpul când era elev la Botoșani, așa cum afirma în ,,Săptămâna” în 1964.

​ ​ ​ ​ Întinsă pe o perioadă de aproape 60 de ani, creația literară a Otiliei Cazimir este de o remarcabilă varietate, fiind mai mult decât ,,tipic feministă, grațioasă și minoră” după cum afirma Eugen Lovinescu, ci mai degrabă o operă gingașă, delicată și cu un frumos umor copilăresc, constatând astăzi că poeziile sale alături de cele ale Elenei Farago au fost și sunt recitate de mii și mii de copii, printre care mă pot număra și eu cu mândrie, amintindu-mi de anii prunciei când roșeam obrajii pe scenă și mi se înnoda limba recitând cu o intonație ce stârnea în auditoriul părinților și dascălilor ori râsete ori aplauze.

​ ​ ​ ​ Astăzi, când sărbătorim 126 de ani de la nașterea poetei sufletelor simple, permiteți-mi să dedic o creație proprie tuturor copiilor în amintirea și respectul celei ce va rămâne în sufletul meu poeta cu cele mai multe poezii recitate de către mine în anii copilăriei, ani când mă încăpățânam a nu crede că poezia nu se ură și încă nu aflasem că lumea este atât de mare:

POFTICIOȘII

Cine a prădat aseară
Gemul ce dormea-n cămară…
Iar în astă dimineață
Și borcanul cu dulceață?
Arătați-mi năzdrăvanul
Ce a spart tot ceolofanul
De-nvelea borcane multe
Cu pelteaua cea de fructe!

Capu-n jos copiii-și lasă
Bâiguind cu vocea joasă,
Toți murdari de gem la gură
Se-mbulzesc cu toți să spună
Bucuroși, răstind în cor:
– Noi… zărit-am pe Azor!

– Dar din sticla cu sirop
Unde n-a rămas nici strop,
Tot Azor e vinovat
Pentru tot ce s-a-ntâmplat?
Măi, să fie! Bine, bine!
Întrebarea acum vine:
După ce sirop s-a scurs
Dop la sticlă… cine-a pus?
A băut Azor siropul
Și a pus la sticlă dopul?