Ovidiu Chelaru, vivantul senior

De la lirica fermecătoare la realismul consolidant al memoriei sociale

,,Din fulguirea vremii – însemnări -”, cea de-a XXI-a carte, a lui Ovidiu Chelaru, apărută recent la Editura Agata, ne provoacă, fără îndoială, să medităm profund la rostul vieţii pe care o trăim în această lume.

Strălucit reprezentant al unei generaţii de aur, de acum, seniorii vivanţi ai acestor ţinuturi din Nordul Moldav – Ilie Pascal (n.1922), dr.Victor Drăgan (n.1927), Mihai Drăguţu (n.1924), Mihai Matei (n.1934), Nicolae Sandu (n. 1931), Gheorghe Burac (n.1936), Teodor Epure (n.1935) şi mulţi alţii, adevăraţi cristalizatori ai memoriei sociale -, Ovidiu Chelaru vine cu un suflu nou, abordând şi teme ale vieţii de zi cu zi.

Neastâmpărul Domniei Sale confirmă că, deşi octogenar, este ,,[…] un bărbat tânăr la suflet şi vibrează precum coarda cea mai înaltă a unei viori Stradivarius […]”, fiind acelaşi ,,[…] puşti în pantaloni scurţi, desculţ, murdar de noroi, cu zgârieturi mai vechi sau mai noi, pitit după câte un tufiş, cu ceva undiţi artizanale, formate dintr-un băţ, aţă şi un bold îndoit, în vârful căruia unduia o râmă, aşteptând să prindă ceva. […]”, pentru a ne încânta cu ,,[…] alte surprize, ce se zămislesc în cutiuţa lui cu rezonanţe heruvimice. […]” (ing.Paula Stănilă, Bucureşti, colegă de facultate, din corespondenţă, 2007, 2008).

Şi toate acestea, pentru că Ovidiu Chelaru este un ,,[…] artist în mânuirea condeiului, nu numai în creşterea peştelui.” (ing. Adrian Slimac, Bucureşti, corespondenţă, 2008), iar creaţia sa are ,,ceva sadovenian” cu ,,[…] anumite tonalităţi care, atunci când descrie natura, te gândeşti de pildă la Topârceanu sau Vasile Alecsandri, atunci când vorbeşte de iubire te gândeşti şi la Eminescu, iar atunci când evocă trecutul, anume secvenţe sau cine ştie ce date, te gândeşti la Dimitrie Bolintineanu. El nu imită pe Topârceanu sau Eminescu. […]”, ci este ca un arbore cu rădăcini adânci în ,,[…] sufletul nostru românesc, [unde] există un fond liric străvechi, nuanţat şi interesant, […]” (D. Ţiganiuc).

Versurile şi povestirile lui Ovidiu Chelaru sunt scrise cu ,,[…] peniţe de aur…, atât de sincere, atât de inspirate şi pornite din inimă […]” (ing. Marius Iliescu, Constanţa) pentru că nu scrie de ieri sau de azi, scrie de-o viaţă, în care a trăit diferite stări sufleteşti, cu satisfacţii şi dezamăgiri, mai ales în anii tinereţii, când romantismul pusese stăpânire pe personalitatea sa. ,,[…] Deşi tardiv şi inoportun, înainte de nuntă am trimis prin poştă pe adresa Anei o poezie care a fost citită cu glas tare în toiul petrecerii. Au curs lacrimi inutile, din ochii miresei, mamei, surorii mele etc. Destinul îşi pusese pecetea peste vieţile şi viitorul nostru. Ana, îi era foarte dragă şi mamei şi tare ar fi vrut să-i fie noră.” (O. Chelaru)

Adept al unui act creator cu un demers militant, benefic socialului, domnul Ovidiu Chelaru nu admite eugenismul cultural din timpurile noastre şi se ridică, nu rareori, cu vehemenţă împotriva poeziei postmoderniste, pe care o consideră o ,,amestecătură de valori” din care nu poţi desluşi sensul mesajului poetic, iar pe acest fond complet contrafăcut, unii încearcă un hegemonism în literatură pe baza unor false judecăţi de valoare, emise după propriile lor criterii. După Ovidiu Chelaru ,,versul alb e, de fapt, proză scrisă şi atunci când nu ai chef sau nu ai inspiraţie, adică eşti blocat pe alte faze ce se străduiesc a ieşi din subconştient, dai ,,enter” şi o iei de la capăt…, dar pretenţia e mare! (la unii poeţi)”.

Fără doar şi poate, Ovidiu Chelaru se situează în spaţiul atitudinii cum că ,,nici o generaţie literară care deţine la un moment dat puterea nu poate să-şi ofere un destin favorabil pe termen lung şi nu poate controla nici total la nesfârşit mersul şi evoluţia literaturii în geografia locului ” (Virgil Diaconu, Destinul poeziei moderne, Ed. Brumar, Timişoara – 2008).

Am considerat necesar abordarea acestor probleme, cărora li se acordă capitole speciale în acest volum, pentru că autorul este, în acelaşi timp, un poet realist, un promotor al ,,socio-realismului documentar”, cu o operă vastă, în conţinutul căreia conectează arta la existenţă descriind obiectiv şi în mod autentic realităţile în care trăim.

Realismul din scrisul lui Ovidiu Chelaru este susţinut cu temeinicie de cărţile cu caracter memorialistic şi documentar, povestiri ce concurează romanele clasice: ,,Pe drumul vieţii”, memorii, Editura Axa Botoşani, 2004; ,,Oameni şi locuri”, monografie, Editura Axa Botoşani, 2005; ,,Leagăn şi vis”, povestiri, Ria Botoşani, 2007; ,,Rădăcini de familie”, arbore genealogic, Editura Agata Botoşani, 2012, precum şi însemnările de faţă, cu care, în aceeaşi măsură, doreşte să ne dezvăluie ,,[…] fapte şi întâmplări inedite, peste care bruma timpului, ţese cu migală pânzele uitării […]” pentru că e nevoie ,,[…] a stopa, fie şi vremelnic, acest proces […] fără a ştirbi cu nimic din autenticitatea acestora, astfel încât cititorii, în deplină cunoştinţă de cauză, să poată savura parfumul şi emoţiile unor vremuri apuse.” (Ovidiu Chelaru).

O seriozitate esenţială, o forţă vitală a unui vivant senior, care face ca scrisul să contureze o realitate social-istorică a locurilor noastre, un bogat material memorialistic şi documentar, cu tuşe serioase ale romantismului şi naturalismului, trăsături specifice esteticii în arta creaţiei literare.

Pe bună dreptate, ,,[…] bucuria pelerinului spiritual are şi un interesant caracter monografic, autorul reuşind într-un mod original să îmbine imaginile, explicaţiile preţioase despre lucruri mai vechi sau mai noi […]” (Pr. Prof. Grigore Diaconu).

Am mai spus şi repet, cu scuzele de rigoare, că ,,[…] În general, opera lui Ovidiu Chelaru este o lecţie de viaţă, Domnia sa fiind eroul unor situaţii de viaţă obişnuite şi neobişnuite sau a unor trăiri pe care, sigur, nu le-a epuizat povestindu-le. Scrisul său nu este al unui înfrânt în orgoliu, de a fi obligat să recunoască, în intimitate, că există şi lucruri mai greu de controlat, că există un tip de relaţii care se ţes undeva în astral, în afara lumescului şi că, uneori, mare rău nu a făcut, nu a ţinut cont de aceste presentimente, de aceste semne ale unei precunoaşteri. Este, cred, una dintre cele mai importante lecţii de viaţă, pentru că trăirile sunt ale Domniei sale […]. Dumnezeu i-a dat ceea ce este mai bun: de a avea putere să le priceapă şi să înţeleagă […]” zbuciumul mesianic şi, în acelaşi timp, ,,[…] a avea destoinicia de a le prelucra ca atare, de a le da acestora un cadru şi un reper foarte clar de trăire, unde morala şi conştiinţa nu sunt cuvinte goale. […].” (Ion Istrate)

Scrisori ale familiei, lansări de cărţi, povestiri de dragoste, amintiri din anii de studii, opinii şi atitudini cu referiri la spaţiul cultural, social şi politic, toate acestea le găsiţi bine aşezate şi atrăgător comentate în această importantă carte pentru noi toţi, cât şi pentru generaţiile ce vor veni. Creând impresia unui caracter particularistic, de familie, scrierea este o adevărată frescă a epocii pe care o parcurgem şi, sigur, cartea va stârni un real interes pentru a fi lecturată, acum, şi ca mijloc de informare şi studiu pentru viitorime.

 Botoşani,
13 mai 2013