La o vârstă nu departe de 94 de ani (n.10 febr.1931), Ovidiu Chelaru prin vivacitatea Domniei sale, mă bucură de fiecare dată când ne întâlnim pentru a depăna amintiri și a ne bate prin opinii, cum cu altcineva, așa ceva, cu greu se mai încheagă. Emoțiile se transmit prin cuvinte! Locurile natale[1], și apoi cele prin care destinul ne-a purtat cu trecerea timpului, sacralizate de afecțiune, sunt subiecte de dialog, când remarcăm, fiecare în sine lui, că unde ne este bine acolo e casa noastră, iar iubirea nu este o posesiune, ci este libertatea de a aparține, adică a te simți fericit în orice loc unde ți-se deschide ușa. Și acolo e casa ta! Libertatea este conștiința conștientă, generată de dorința de autodepășire, de renaștere. Dar, tot acest obiectiv al vieții, ideal uman, trebuie să parcurgă și drumuri neadecvate, pline de disconfort social. E legic aceasta pentru că, nu e așa, înainte de răsăritul soarelui frigul și întunericul sunt mai reci și mai pronunțate.
Profunzimea și sensibilitatea dialogurilor noastre nu se destramă în timp, se coagulează și ating trăiri și atitudini care aduc la viață amintiri și sentimente uitate. Cu o memorie vie și nealterată despre oameni și fapte din viața Domniei sale, Ovidiu Chelaru are un talent deosebit pentru a reda și crea imagini puternice și emoționante. Pe unde trece cu povestea, trezește totul la viață, precum în zorii zilei, cocoșul dă de veste o nouă zi, cu o nouă muncă, cu un nou episod din viață. De fiecare dată, invocă portretele celor plecați cu o profundă analiză plină de sensibilitate sub impresia notelor de melancolie și nostalgie, care rămân totuși vii în sufletele noastre.

Trăind și muncind într-o perioadă când încă se mai apreciau valorile noastre tradiționale, specifice românului, când în relațiile interpersonale și cele sociale (familie, sat), ce se lăsa cu limbă de moarte era cel mai puternic testament, este mereu revoltat că lumea este afectată de progresul tehnic, de fenomenul globalizării.
Cândva cuvântul dat era sfânt, era literă de lege, astăzi nici legile nu se mai respectă! Cu cât mai multe legi și reguli, cu atât mai mult haos!
Portrete și fapte ale oamenilor pe care i-a întâlnit sunt cutremurătoare și stârnesc nostalgii profunde, atunci când ne dezmeticim și vedem ce este astăzi.  Domnia sa… este aidoma gornistului dintr-o cazarmă în care soldații au adormit, cu toții, lăcrimând pe patul puștii. Pentru unii, goarna deșteptării însuflețită spre a-i chema la o nouă zi, la o nouă muncă, la un nou mod de a păstra valorile tradiționale și forma clasică a literaturii creative a sunat, fatal, stingerea!

Ascultându-l, cu deosebit interes, cum își răscolește memoria din adâncul interiorului său, am impresia că  Ovidiu Chelaru a dat de „izvorul vieții fără bătrânețe și vieții fără de moarte”, și aceasta o găsim și în multiplele și profundele mesaje din scrierile Domniei sale: poezii, memorialistică, proză – povestiri, creația literară fiindu-i o formă privilegiată de a dovedi o vastă capacitate de a comunica prin cuvânt.
Preocupările pentru identificarea rostului literaturii, ca formă de cunoaștere și de artă născătoare de profunde  trăiri estetice, sunt atestate prin numărul mare de cărți publicate la diferite edituri cum ar fi: Agata, Axa, Arena Cărții, Quadrat, Ria sau cele în nume privat, dovedind încercarea de a explica rostul și scopul estetic (al formei) și al artei cu tendință a scrierilor literare.
În acest sens, Ovidiu Chelaru ne  atrăgea atenția că orice formă de creație artistică literară nu poate fi decât o încercare, timidă, de imitare a perfecțiunii „lumii conceptuale” și că prin puterea cuvântului ar trebui să se acceadă la ,,informația universală” pentru înțelegerea, deslușirea și însușirea esențelor și, de aici,  posibilitatea de a reflecta prin vers și proză cu ajutorul cuvintelor, propozițiilor și frazelor frumos și înțelept meșteșugite. Talentul creator al omului este un dar de la divinitate și demonstrează o viață interioară bogată, care dă posibilitatea la opere remarcabile, care, cu trecerea timpului, devin garanția unei memorii culturale bine ancorate, consolidând identitatea noastră culturală. Unii ,,așa ziși critici literari”, cu pretenții înfumurate, nu au sesizat esența mesajului operelor lui Ovidiu Chelaru, nedescoperind că Domnia sa gândește, creează, muncește și trăiește pentru a scrie despre tot ce-l înconjoară: natură, bogățiile naturale, hărnicia omului de a valorifica darul divin, familie și prieteni, oameni bogați și oameni săraci, oameni de diferite categorii sociale, precum și politicieni.

Înțelepciunea senectuții creative i-a dat forță necesară de a fi un neobosit promotor cultural și apărător al valorilor noastre tradiționale, locurile natale și cele prin care viața le-a trecut, Botoșaniul său drag, fiind, toate, la loc de cinste în versul și proza Domniei sale, arătând că își păstrează contactul și cunoaște foarte bine realitatea socială și relațiile interpersonale determinate de aceasta. Așa a reușit să fie conectat la adânci meditații filozofice, prin expresii poetice cu o melodicitate aparte, specifică eleganței, insistând astfel, pentru un adecvat stil, o ars poetica de tip chelaruiană, surprinzătoare multor adepți a versului alb. Adept al unui mediu social bucolic, al mioriticului motiv de trecerea timpului, teme ale frumuseților efemere a lumii fizice, senectutea, solaritate ființei umane, cultul faunei și florei sunt teme mereu regăsite în scrierile domnului Ovidiu Chelaru. Toate acestea oferindu-i o caracteristică aparte, originală,  ca om de cultură și creator de cultură, un autentic ,,Honoris Civis Comitatus”.

Note:
[1] Ovidiu Chelaru, născut în Bădeuții Bucovinei (fost, Reg. Suceava; Ion Istrate, născut în Vorniceni, Botoșani (fost, raion Săveni, regiunea Suceava).