Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

,,Păcătoşilor! Să nu huliţi că Dumnezeu e drept.” (Sf. Isaac Sirul)

Vasile  GĂUREAN

      

 

 


    ,,Păcătoşilor! Să nu huliţi că Dumnezeu e drept.” (Sf. Isaac Sirul)

 

Numai aparent este paradoxală zicerea acestui sfânt (640-700 dH), sirian de origine, numit şi Isaac de Ninive, fiindcă a trăit majoritatea anilor de asceză pe malurile Golfului Persic. Se ascunde aici o adâncă înţelepciune şi asupra acestei ziceri au cugetat  mulţi teologi şi creştini. Oricum, este lucru sigur că Dmnezeu ne-ar fi şters de mult de pe faţa pămâmtului, dacă ar fi  fost numai drept în raport cu faptele noastre. Dacă nu  e drept Dumnezeu, atunci -totuşi- cum e? Nedrept? Ştim că la noi, când nu se face dreptate, se face nedreptate.

Atotputermicul, Cel ce dintru început ne-a iubit, are altă soluţie pentru dreptate în acest veac: îndurare, milă, dragoste.

Întreg Vechiul Testament şi imperativele noastre cotidiene pun mereu accentul pe Dreptate.  „Toiagul Împărăţiei tale este un toiag de Dreptate.”(PS. 45.6) El va face ,,Cer nou şi pământ nou, în care domneşte Dreptatea”. Dumnezeu este  garantul suprem al Dreptăţii şi intervine adesea în istorie şi în vieţile oamenilor, pentru a îndrepta strâmbătăţile, adică abaterile de la dreptate. Străbunilor li se spunea încă de la şcoală:

„Să trăieşti cu dreptate şi să ştii că este un Dumnezeu drept, care binele îl răsplăteşte şi răul îl pedepseşte.” Iată o frază cât zece cursuri de teologie. Cuvântul DREPTATE este cel mai înalt al legislaţiei omeneşti, iar în poemul „1907” al lui Al. Vlahuţă. citim: ,,Dreptate, ochii plânşi cer să te vadă.”

În conştiinţa omenească instinctual este sădită ideea de Dreptate, încât chiar şi cei ce n-au auzit despre Dumnezeu pot fi judecaţi după instinctul de dreptate, de bine şi de rău.

IISUS HRISTOS, Fiul unic al Părintelui celest, vine în lume ,,spre binele acesteia”, aşa cum profeţise şi „Cartea lui Enoh”, iar în opera de mântuire a neamului omenesc, nu abandonează ideea de dreptate, ci o desăvârşeşte printr-o lege şi mai  înaltă: Legea iubirii. Ea poate să contrarieze raţiunea umană, să ne mire atât de mult, încât, ,,să ne scandalizeze”, cum spune Nicolae Steinhardt.

– Într-o seară a anului 1985, când eram copleşit de o mare supărare, a venit la mine fratele cel mare, Ioan, întrebându-mă: ,,Vasile, cum vine zicerea asta a Domnului HRISTOS că ;,Aceluia care are i se va da, iar celui ce nu are, i se va lua şi ce are? Cum poate veni asta?” Iată că nu doar filosofii, teologii, au prilej de mirare, ci şi omul simplu, nesofisticat.

– Cum este posibil -pentru raţiunea umană- ca Părintele ceresc  să-şi trimită Fiul unic şi preaiubit între nişte criminali, tâlhari şi hoţi şi bârfitori, care îl vorr răstigni?

– Cum e cu putinţă ca tot un Părinte, proprietar de vie, să-şi trimită Fiul, riscându-i viaţa, spre a cere de la nişte lucrători criminali partea ce o datorează Tatălui său, după ce înainte, aceştia au mai ucis pe alţii, care au venit înainte şi au cerut acelaşi lucru? Tu, mamă şi tată, ai face asta?

– Cum e posibil ca cel ce-ţi face rău, te păgubeşte, bârfeşte, te defaimă şi te urăşte, tu să-l iubeşti, să-i faci bine cât mai mult posibil?

-Nu scrie în Legea iudaică să ucizi cu pietre pe cine comite  adulter? (Levitic,20.10(, Numeri 15.12-31,Deuteronom,22.22=24). Ei bine, IISUS îşi îndeaptă acuza spre cei care au adus femeia adulteră spre a fi pedepsită. Îi face pe acuzatori să plece ruşinaţi.

– Cum e posibil ca  Părintele să primească atât de afectuos pe Fiul care i-a ,,tocat averea cu desfrânatele”, pe când celui mare, care a slugărit, nu i-a dat măcar un ied să petreacă cu amicii lui? Iertare, da, însă primire cu fast, haină nouă, inel de aur în degetul desfrânatului, bairam cu viţelul cel gras, zaiafet, muzici?

– Cum e posibil ca acest Mesia, cum  i se zice de către mulţi, să petreacă mai cu drag între vameşi, calici, prostituate, pegra societăţii iudaice, în vreme ce deţinătorii moralei, fariseii şi saducheii, sunt mustraţi cu severitate?

– Mai de laudă e vameşul, cel ostracizat de societate decât fariseul riguros, care se roagă mereu, dă zeciuială, posteşte, nu umblă după muierile altora, e corect?

– E drept ca cei care au lucrat un ceas în via stăpânului să primească şi ei un dinar, ca şi cei care au îndurat toată ziua arşiţa zilei?

-Şi drept e ca IISUS, cel urmat de alai mare de admiratori, intrând în Ierihon, să poposească la piticul Zaheu, vameşul vameşilor, în loc să caute feţe onorabile în cetatea aia bogată?

-Cu ce era de vină bietul smochin fără rod, pe care l-a blestemat IISUS întristat? Doar stă scris: ,,căci nu era vremea smochinelor”?

Unde este dreapta judecată? Unde Raţiunea înţelepţilor  lumii, a filosofilor şi a noastră, raţiune pe  care ne-am bazat mereu? Oare pe drept se revoltă ateii, raţionaliştii, curent în care încadrăm destui filosofi de-ai noştri?

Fiul lui Dumnezeu întrupat aduce în lume o Lege nouă. Nu o exclude pe prima, Legea dreptăţii, ci o desăvârşeşte, aşa cum pe toate le ridică, desăvârşindu-le. Dacă vreţi, ne înalţă, NE APROPIE de cer, de Dumnezeu. Am aflat ceva extraordinar, mai presus de orice închipuire: Dumnezeu este Treimic, trei Ipostasuri: Părintele ceresc, Fiul şi Duhul Sfânt, dar Unic. Aflăm planul uluitor al Tatălui ceresc pentru omenire: vrea să ne facă fii ai Lui prin adopţiune, după modelul Unicului Său Fiu, născut înainte de veci şi în lume, HRISTOS.

Ni se dă o altă Lege: a IUBIRII, căci ,,Dumnezeu este iubire”. În virtutea ei, Tatăl ceresc trimite în lume pe unicul Fiu, jertfindu-L, dar îi va mântui pe toţi cei ce-l vor primi ca Mântuitor. ,,Iar când voi fi înălţat (pe Crucea Golgotei-n.n.), pe toţi îi voi trage la Mine.”

Da, lasă Dumnezeu să răcnească toată răutatea şi prostia omenească, dar  vine slava biruitoare a Învierii. Bunătatea noastră sufocă răutatea vrăjmaşilor, a celor ce ne fac rău, o dezarmează, o biruie. Bunătatea naşte bunătate, dar ura, ură, vendeta, vendetă.

În dumnezeiasca Sa milostivire, HRISTOS Domnul ne învaţă să fim iubitori, nu făţarnici. Noi, adulterii şi păcătoşii,  avem oare dreptul de a condamna pe femeia ce a păcătuit? Nu trebuie întâi să ne vindecăm propria păcătoşenie, dacă vrem totuşi a judeca?

Părintele îl primeşte triumfal pe fiul risipitor, fiindcă ştie că acesta îl va iubi fiebinte toată viaţa după cele prin care a trecut, pe când fiul cel mare, morocănos şi slugărind fără iubire, nu ştie de dragostea cea adevărată. El se plânge că nu i s-a dat niciodată un ied, dar vrea să petreacă cu prietenii, nu cu tatăl lui. El are un alt univers.

Da, pare paradoxal la prima vedere, că HRISTOS  e prieten cu calicii, cu bolnavii şi amărâţii, cu cei dispreţuiţi, Zaheii acestei lumi. Dar  nu ,, cei bolnavi au nevoie de doctor?” Mesia n-a venit să consoleze bogătaşii, să împartă medalii şi felicitări, ci să vindece omenirea bolnavă, deznădăjduită, terorizată de boli, păcate şi  de moarte.

Iar dragostea proprietarului pentru cei care s-au grăbit să vină la muncă în vie în ultimele ceasuri, îl face să le plătească lor, ca şi celor ce au trudit toată ziua, căci Stăpânul nu e un contabil parcimonios, e generos, ,,e boier darnic, ce dăruieşte cu vârf şi îndesat”-cum spune N. Steinhardt. El răsplăteşte dragostea celor întârziaţi, mai mult decât munca. Doar dă din averea lui, nu?

,,Cui are i se va da, iar celui ce nu are, i se va lua şi ce are.” Aici e vorba de credinţă, dar nu numai. În credinţă nu poţi sta pe loc. Ori înaintezi, ori eşti în primejdie să cazi. Cu ajutorul Duhului Sfânt vei creşte duhovniceşte cu spor şi te vei întări. Ba chiar şi în viaţa cotidiană observăm cum bunurile sporesc de la un anumit nivel. De la un milion de euro -se şi spune- banii cresc parcîă singuri. Începe numai cu curaj!

Şi da, e drept, ,,nu era vremea smochinelor”, când Domnul întristat s-a apropiat de arbust, dar când îţi cere un lucru Cel Care te-a creat, atunci nu ai dreptul de a rămâne impasibil. Acestsa e sensul adânc. O saga japoneză spune că un filosof s-a apropiat de o tufă şi i-a zis: ,,vorbeşte-mi despre Dumnezeu”, iar tufa a înflorit.

Mântuitorul nostru a fost luat în râs, chiar în starea de crucificat, bârfit, hulit, clevetit, chinuit, răstignit, dar n-a blestemat, n-a condamnat pe nimeni. Numai asupra unui smochin şi-a arătat supărarea, o singură dată, nu asupra vreunui om. Aceasta ar trebui să ne înfricoşeze, să luăm aminte cu frică şi cutremur la ceea ce va fi când va veni ceasul Dreptei Judecăţi. Cei ce au sfidat Legea dragostei, bunătăţii, cât a ţinut istoria, vor fi judecaţi după Dreptate.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5