Din lacrimi și suferință
Și din multă umilință
A crescut un crin minunat
În trup de om înveșmântat;
Ce își răspândea parfumul
Înspre Ceruri, pe tot drumul.
De pășeai prin preajma sa;
Iubirea lui te minuna,
Sfințenia-i te lumina
Și spre Domnul te îndrepta.
De ai fi fost chiar și ateu,
Tot îl găseai pe Dumnezeu.
În ochii-i albaștri, cerul
Îl găseai, chiar dacă gerul,
Suferința și foametea
Îi secau toată puterea
Căci, cu cât mai slab e trupul,
Cu atât mai tare-i Duhul;
Întărit de Domnul Iisus,
Ce-l aștepta în Ceruri, Sus.
Trupul e-nghițit de moarte,
Iar moartea, de libertate,
De Lumină și dreptate,
De Domnul încununate,
Celor ce le păzesc mereu
Și ascultă de Fiul Său.
În temnițe de oțele,
Cresc prin chinurile grele
Martiri în desăvârșire;
Ce-aduc lumii izbăvire.
Cu cât răul e mai mare,
Cu atât n-are scăpare.
Chiar de diavolul încearcă,
Să subjuge lumea-ntreagă,
În temniță zace-aprinsă
Lampa inimii nestinsă
Către Maica Preacurată,
La Hristos stând așezată
Să-L roage de îndurare
Pentru lumea rea și mare.
Înspre ușa Vieții bate
Preaminunata dreptate.
Cu nădejdea înpreună
Și cu mila, fac cunună.
În iernile reci și grele
Stă aprins printre zăbrele
De dragoste pentru Iisus,
Valeriu, smerit, supus.

15.6.2020