Alergând prin mesaje în căutarea unei vești de la Axinia, Alin se opri asupra unui mesaj de la Cosmin din vale de la Nărujelu. Îl invita la marea adunare a obștii în vederea organizării structurilor de conducere, pentru a fi luat în seamă de autorități  și  a beneficia de o serie de drepturi. I se va trimite și o dronă de transport persoane. Comunică vestea părinților. Și Sultana și Antonică s-au bucurat că Alin își va întâlni sora , un om deja important în comunitatea de izvoarele Putnei. Marea adunare se va ține pe 1 iunie, când va lua ființă și Centrul pentru copii abandonați din inițiativa inimoasei  Alina.
Veștile din infinitatea cosmică de la Axinia soseau din ce în ce mai rar. Alin avea presentimentul că Axinia va fi înghițită de ispititoarele găuri negre.
Sultana înțelegea suferința curajosului Alin, dar nu-l putea ajuta cu nimic. Misiunea lor va începe peste o săptămână, dar va fi cu destinația Jupiter. Trăiau poate ultimele clipe alături de băiatul lor. Pe fetiță o vedeau doar pe videoscop. Crescuse. Era o domnișoară frumoasă ca o naiadă din basmele cu Feți-Frumoși.
Cu două zile înainte de 1 iunie pe platoul privat al soților Antonică ateriză o dronă fără pilot inundată de lumini multicolore. Pe un ecran circular se derula programul de staționare și cel de decolare. Familia Antonică era tristă. Drona va decola peste cinci ore și șapte minute. Alin își puse în bagaje câteva obiecte de lucru și fotografia Axiniei din ziua în care o cunoscuse. Tânăra călugăriță ținea ochii  închiși pe jumătate afișând un zâmbet provocator. Pierdut e totul în cerul plin de stele.
Furat de fluxul amintirilor dragi, Alin privi   ecranul circular al dronei care începuse să deruleze secundele parcă din ce în ce mai repede. Secundele afișate de dronă erau mai scurte decât cele indicate de ceasul lui cu diamante.
Ieșiră afară din crevasă și părinții cu lacrimi în ochi privind lacom spre cel pe care urma  să nu-l mai vadă niciodată. O superstiție spunea că cei care pleacă departe nu trebuie să se îmbrățișeze. O fi bine, o fi rău?
Alin se strecură în carlingă mângâindu-se la gândul că o are pe surioara lui de care nu se va despărți niciodată orice s-ar întâmpla.
Sirena dronei dădu cel din urmă semnal luminos. Aparatul semăna cu o pasăre uriașă din filmele cu vulturi falnici, ale căror aripi depășeau câțiva metri. Desprinderea de sol se făcu lent. După zece secunde, drona luase deja altitudine și abia se mai zărea printre norii nimbus. Peste locația Familiei Antonică se așternu o liniște prevestitoare de nenorociri viitoare. Practic, familia Antonică era ruptă în două. În câteva zile va fi ruptă în trei. Cei doi Antonică aveau misiuni diferite.
Drona cu un singur pasager luă înălțime. Alin se trezi brusc , fiindu-I coborâtă  masca de oxigen fără de care nu se mai putea respira.

După mai multe minute de plutire la mii de metri, care I se părură o veșnicie, zări în sfârșit laguna de care îi fusese  dor. Pe esplanada din fața fostei lui locuințe era lume multă care îi striga numele. Nu o vedea însă  pe Alina și asta îl neliniști. Drona atinse ușor pământul. Carlinga se deschise. Centurile de siguranță se desprinseră. Privea spre pistă, dar nu mai vedea nimic. Peste ochi avea o bandă albastră. Simți niște brațe delicate în jurul gâtului și zări doi ochi de un verde smarald, privindu-l cu dragoste. Era Alina. O strânse în brațe și o mustră dulce.

Vasile Lefter, membru UZPR