Se coace, încet, dorul peste amintiri,
În noaptea-nvierii, pe-absenţa voastră!
Pe poteci crude fuge ochiul prin fereastră,
Se-ntrezăresc trecând luciri…
Atâta basm e în jur că mult mă mir!
În noapte e atâta pâlpâit de ceară,
Că lipsa voastră începe să mă doară!
Parcă,..nu pot să mai respir…
Ca-n cerul diafan răscolit pe zări,
Sufletu-mi întoarce vremea rând pe rând…
Lângă masa împodobită eu, aşteptând,
Umplu tăcerea-ntre visări…
Şi din senin toropeala mă prinde,
Dilată, vechi parfum, florile din glastră,
Dorul fredonează uşor pe sub fereastră
Clipa, mintea, mi-o cuprinde…
…………………………………………
Prin abur de argint amintiri vin uimind,
La sărbătoarea, din timpul de-atunci,
Miroase a cozonaci şi… în umbre adânci,
Duios, le strâng la piept zâmbind…
Am prins nu ştiu ce aducere-aminte,
Şezând, acolo, în penumbra albastră…
„În acea noapte, luminile erau sfinte!
Râdea viaţa-n casa noastră„…
…………………………………………
Si, parcă,.. sunt aici şi,.. totuşi n-au venit
La masa aburindă!… Cum să mă mint că-s ieri!?
Arde ceara într-un sfeşnic adumbrit,
Cu vise sfinte pe tăceri…
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania