Când cerul plumburiu peste noaptea neagră s-a destrămat
Cu ochii migdalaţi mă uitam în sus îngândurat,
O pasăre uriaşă aripile şi-a scuturat,
Pe acoperişul casei cu pântecul s-a aşezat.

Pasărea dormea pe acoperiş nepăsătoare
Iar eu îi admiram frumuseţea ei năucitoare,
Desluşindu-i toate culorile curcubeului
Ce le văzusem odată pe înaltul cerului.

Şi-a clătit trupul în apele mai multor curcubeie
Îndestulându-şi penele cu-nfăţişări coloristice,
Toate culorile de pe pajişte le-a adunat,
În vreme ce noaptea cu luna s-au împreunat.

Pe spinare i-a crescut iarba verde a câmpiilor,
Coada se aseamănă cu păpurişul bălţilor,
În albastru şi-a muiat marginile aripilor,
Ciocul e o păstaie de pe marginea drumurilor.

Gâtul e o funie de rapiţă împletită,
Creasta e o scoică de argint cu roşu vopsită,
Ghearele violete de-a lungul pântecului şedeau,
Razele soarelui strălucitoare le încălzeau.

Când o lumină roşcată mereu pe cer pâlpâia,
Pasărea-şi desfăcea aripile şi spre cer se-nălţa,
Minute în şir slobozi uimitoare sunete
Ce într-un cântec potopitor au fost adunate.