Publicat de prof. d-r Dan PRODAN, 18 dec.2013

Nu pot să prezint o nouă carte din seria, deja cunoscută şi apreciată în Botoşani şi nu numai, O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni, a celor doi intelectuali botoşăneni, Viorica Popa (fostă bibliotecară la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani) şi Florin Simion Egner (fost primar al oraşului Botoşani, în perioada 2000 – 2004, ulterior consilier local), urmaşii unor importante familii armeneşti din Botoşani şi, respectiv, Săveni, fără a nu face o scurtă trecere în revistă a titlurilor anterior editate, subsumate amintitului proiect de cercetare şi de recuperare culturală, etnică, identitară. Astfel, importantul proiect istoriografic cu titlul amintit anterior, a fost structurat în zece cărţi sau capitole, cum le-au numit autorii. Până în decembrie 2013 au fost editate cinci cărţi, celelalte aflându-se deja la tipar sau în stadiu final de elaborare, pe masa (tastatura calculatorului!) autorilor. Cele prime patru titluri, în ţinute grafice foarte bune, imprimate pe hârtie semi-velină, cu imagini, hărţi, grafice etc. color şi alb-negru, lansate oficial la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani (Secţia de împrumut elevi – Cabinetul de Numismatică), la 14 mai 2013, au fost:

Istoria comunităţii armenilor din Botoşani (1045 – 2012), Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 114 p. Autorii au structurat demersul lor istoriografic în 16 capitolesintetice, cu un Cuvântînainte, În loc de concluzii şi Referinţe bibliografice. Autorii au precizat că „A scrie istoria armenilor din Botoşani înseamnă a scrie istoria Botoşanilor. O istorie a oraşului văzută din perspectiva unei colonii adoptate, puternică şi aducătoare de prosperitate. Bogăţia armenilor botoşăneni a însemnat bogăţie pentru oraşul Botoşani, pentru că armenii nu au luat nimic cu ei pentru a duce în alte părţi, dar au adus atâtea încât fiecare loc important în oraş poartă amprenta lor durabilă: case, astăzi monumente de arhitectură urbană; biserici monumentale; străzile armene şi spaţiile comerciale cu beciurile boltite în Piaţa Târgului; cimitire cu monumente funerare unice în Moldova; Piaţa Mare a oraşului. Armenii botoşăneni, prin eforturi prometeice, dar şi prin mijloace atât de comune, au înălţat condiţia oraşului Botoşani, care fără armeni ar fi rămas un loc mult mai puţin cunoscut”.O referire punctuală trebuie făcută la primarii armeni ai localităţii Botoşani, din ultima treime a secolului XIX şi prima jumătate a celui următor: Gheorghe Ciolac (1867, 1872), Ilie (Luţă)Ciolac (1890, 1898), Christian (Cristea) G. Ciomac (1927, 1928-1929), Ioan Missir (1931, 1941 – 1943).

Al doilea titlu din decalogul istoriografic armenesc este: Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Folosirea singularului în titlul cărţii face trimitere la instituţia bisericii armenedin Botoşani şi nu la biserica armeană ca element arhitectonic,  pentru că autorii prezintă trei lăcaşuri de cult armeneşi o mănăstire ortodoxe din Botoşani. Prima dintre ele este biserica Sfânta Maria (Sfânta Născătoare), construită în „1350”, conform părerii autorilor. Al doilea edificiu religios este biserica Sfânta Treime din Botoşani, construită din lemn în 1655 şi din piatră în 1795. A treia biserică este Buna Vestire a cimitirului armenesc Eternitatea din Botoşani, construită în 1884. Cazul particular a fost biserica de lemn şi mănăstirea armenească Sfântul Axtentie din Botoşani, cu activitate religioasă între anii 1560 – 1655.

Şcoala armeană din Botoşani, o existenţă de şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 22 p., este titlul celei de-a treia cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni. Autorii au prezentat sumar cele trei şcoli ale comunităţii armeneşti din Botoşani. Prima dintre ele a fost şcoala armenească de pe lângă biserica armenească Sfânta Maria, întemeiată, presupun logic autorii, încă din secolul XV. Şcoala a devenit, din 1811, Şcoala publică armeană de băieţi, cu predare în limba armeană, iar după 1850 cu predare şi în limba română. Din 1858 a funcţionat la BotoşaniŞcoala armeană de băieţi nr. 2, cu  predare în limba armeanăşi în limba română, dar cu o existenţă efemeră, doar câţiva ani şcolari. În perioada 1866 – 1894 a funcţionat periodic la BotoşaniŞcoala armeană de fete, susţinută financiar de Societatea armeană de binefacere Bratstva. După 1945 – 1948 nu au mai existat şcoli armeneşti în oraşul Botoşani, elevii armeni frecventând şcolile româneşti de diferite grade.

Cimitirele armene din Botoşani, Tipografia Mediator, Botoşani, 2013, 118 p., este titlul celei de-a patra cărţi din seria decalogului istoriografic armenesc despre armenii botoşăneni, care completează informaţiile din Biserica armeană din Botoşani, o existenţă de peste şapte secole, Tipografia Mediator, Botoşani, 2012, 122 p. Autorii au prezentat noutăţi despre cimitirele conexe bisericilor armene din Botoşani: 1. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Maria, primul cimitir ortodox  descoperit în Botoşani;2. Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Treime (cimitir parohial);3. Cimitirul Eternitatea. Biserica cu hramul Buna Vestire.

În septembrie 2013 apare al cincilea volum al seriei armeneşti, care încheie primul cvintet tematic al monografiei Istoria armenilor din târgul Botoşani. Volumul al V-lea, intitulat Case armene din Botoşani, a fost structurat în 10 capitole, cu subcapitolele respective: capitolele I – VI, Concluzii, Anexa nr. 1 (Propuneri pentru Rezervaţia de artă plastică Cimitirul armean Eternitatea),Bibliografia utilizată de autori, Addenda (Scurtă cronologie a istoriei armenilor în Botoşani, secolul XI – începutul secolului XXI, întocmită de Florin Simion Egner). A fost lansat oficial sâmbătă, 14 decembrie 2013, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani (Secţia de împrumut elevi – Cabinetul de Numismatică).

Construcţiile armenilor din Botoşani au fost în primul rând locuinţe private, obişnuite sau sofisticate, după averea şi poziţia socială a proprietarului în comunitatea armeană şi în societatea botoşăneană a secolului respectiv. Au urmat apoi clădirile de interes şi de utilitate publică, construite special sau găzduite în clădiri ridicate de armeni ori pe  terenuri donate de proprietari armeni. Astfel, arhitectura prezentă a oraşului Botoşani include clădiri armeneşti cunoscute de botoşănenii din generaţiile a doua şi a treia, dar necunoscute sau ignorate în tumultul vieţii cotidiene de tânăra generaţie, pentru care construcţiile urbei în general, clădirile armeneşti în particular, constituie penultima grijă şi preocupare  a  zilei.

Autorii, Florin Simion Egner şi Viorica Popa, urmând moto-ul auto-asumat: „Prin armenidescoperim istoria oraşului Botoşani”, au grupat clădirile armeneşti, dispărute sau încă existente, după criteriul geografic şi al utilităţii publice. Astfel,Ansamblul de case armeneşti din Mahalaua Armeană (catalogat ca Rezervaţia de arhitectură urbană „Cartierul armenesc” – R2) – (Capitolul I),Ansamblul de case armeneşti din Mahalaua Sfântul Gheorghe (catalogat ca Rezervaţia de arhitectură urbană „Cartierul comercial al Târgului Vechi” – R1) –(Capitolul al III-a), Alte case armene dinBotoşani, catalogat ca Rezervaţia de arhitectură urbană „Zona rezidenţială” – R6 – segmentul topografic al actualului Bulevard Mihai Eminescu, de la intersecţia cu str. Marchian spre ieşirea către Iaşi (Capitolul al IV-lea: sunt recenzate 11 clădiri, unele utilizate astăzi, cum ar fi cea care găzduieşte Direcţia de sănătate publică a judeţului Botoşanisau Casa Memorială „Nicolae Iorga”, ori altele părăsite: Casa Ciolac, Casa Ion Ciolac etc.).

S-au adăugat şi alte clădiri armeneşti de interes şi de utilitate publică: Teatrul „Mihai Eminescu”, Judecătoria de pace (str. Cuza Vodă colţ cu Calea Naţională), Şcoala armeană din curtea Bisericii armene „Sfânta Maria”, Spitalul de copii „Filantropia” (intersecţia str. Bucovina cu str. Nicolae Iorga), Spitalul de boli contagioase – Spitalul Militar (lângă Mănăstirea Popăuţi), Casa comunităţii armene (pe str. Poştei) – (Capitolul al V-lea, Teatru, judecătorie, şcoală, spitale farmacie din Botoşani, construite de armeni).

Case armeneşti care nu mai sunt (Capitolul al VI-lea, cel mai trist al cărţii),au fost dărâmate, din varii motive, pe care autorii le-au enumerat cu regret, în a doua jumătate a secolului XX.„Majoritatea caselor care s-au păstrat până astăzi, au concluzionat autorii, au fost construite de armeni în Botoşani, între anii 1786 – 1928. Perioada începe şi se termină cu construirea a două edificii emblematice de către comunitatea armeană din Botoşani. În 1786 s-a construit Şcoala armeană iar în 1928 a fost dată în folosinţă Casa comunităţii armene. Anul 1930 a însemnat în recensămintele locale, dar şi în documentele păstrate  în arhive, o ieşire din primul plan al rolului acestei comunităţi locale”. Comunitate importantă în Botoşani, etnia armeană a avut o contribuţie majoră la dezvoltarea multi-sectorială a localităţii şi la completarea arhitecturală a ansamblului urbanistic Botoşani cu edificii specifice, unele încă „în picioare” şi „active” în diferite domenii de activitate umană, altele dărâmate, rămase doar în fotografii, desene, filme sau în memoria botoşănenilor din generaţiile a doua şi a treia. Conservarea valorilor arhitectonice şi spirituale armeneşti din Botoşani, înfiinţarea unui muzeu şi a unui Lapidarium armene se impun cu necesitate în viitorul apropiat, pentru a combate uitarea care se aşează ca un linţoiu negru peste istoria armenilor din nordul Moldovei.

Propun autorilor să aibă în vedere pe viitor aşezarea unor plăci sau indicatoare explicative pe clădirile armeneşti încă existente, funcţionale sau părăsite, şi pe locurile unde au existat în trecut construcţii armeneşti. Pentru că, dacă s-a spus şi încă se mai spune că oamenii şi cărţile îşi au soarta lor, mai bună sau mai rea, eu sunt sigur că pot  afirma, fără teama de a greşi sau de a fi blamat:habeatsua fata aedificii !

Următoarele apariţii editoriale din seria O istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni sunt, în viziunea autorilor: 6.Patrimoniul cultural şi religios al comunităţii armene şi al parohiei bisericii ortodoxe armene din Botoşani;7.Personalităţi armene din Botoşani;8. Tradiţii şi obiceiuri armene din Botoşani; 9. Ajutorarea la armenii din Botoşani; 10. Documente din arhiva comunităţii armene din Botoşani, formând al doilea cvintet al monografiei.

La mijlocul lunii decembrie 2013 a fost editat şi a fost lansat oficial, sâmbătă 14 decembrie 2013, la Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” din Botoşani (Secţia de împrumut elevi – Cabinetul de Numismatică), al şaselea volum al decalogului armean botoşănean, intitulat: Patrimoniul cultural şi religios al comunităţii armene şi al parohiei bisericii ortodoxe armene din Botoşani.Autorii, Florin Simion Egner şi Viorica Popa, urmând moto-ul auto-asumat: „Prin armenidescoperim istoria oraşului Botoşani”, au inventariat, au catalogat şi au editat o carte – catalog care prezintă diferite categorii de obiecte de patrimoniu, religioase sau laice: fixe: trei biserici ortodoxe armene (Sfânta Maria / Sfânta Născătoare,Sfânta Treime, Buna Vestire); trei cimitire confesionale (Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Maria, primul cimitir ortodox  descoperit în Botoşani; Cimitirul armean din curtea bisericii Sfânta Treime (cimitir parohial);  Cimitirul Eternitatea. Biserica cu hramul Buna Vestire); mobile: cărţi religioase, icoane cu diferite teme religioase, obiecte de cult religioase, acoperăminte, veştminte şi covoare vechi, pietre tombale şi monumente funerare supraterane, diferite categorii de documente civile.

Cartea include 13 capitole, distribuite tematic astfel: momente din istoria armenilor, între secolele XI î.Hr. – XI d.Hr., migraţia lor în Europa Centrală şi aşezarea lor în zona Botoşani, secolele XI – XIV d.Hr., după părerea autorilor (capitolele I – II), consideraţii generale despre patrimoniul comunităţii armene din Botoşani: origini istorice, categorii de inventar, importanţă istorică şi etnică (capitolul III), cărţi religioase (capitolul IV), icoane de la Biserica Sfânta Maria (capitolul V), de la Biserica Sfânta Treime (capitolul VI), de la Biserica Buna Vestire (capitolul VII), obiecte de cultreligios (capitolul VIII), obiecte de cultde la Biserica Sfânta Maria (capitolul IX), obiecte de cultde la Biserica Buna Vestire (capitolul X), acoperăminte, veştminte şi covoare armene (capitolul XI), pietretombale şi monumente funerare supraterane (capitolul XII), documente civileşi religioasede diferite categorii (capitolul XIII).

Capitolele IV – XIII au următoarea structură tehnică internă: în partea I: fotocopiile color ale obiectelor tematice respective, numerotate, nominalizate şi sumar caracterizate topo-cronologic; în partea a II-a: catalogul – inventar al acelor obiecte, cu descrieri tehnice detaliate. Astfel, în capitolul IV sunt prezentate 51 de cărţi religioase din patrimoniul ortodox armenesc botoşănean, tipărite de la mijlocul secolului XVIII – mijlocul secolului XX, cu fotografii color excelente şi cu explicaţii lămuritoare pertinente. În capitolele V – VII sunt descrise icoanele bisericilor armene botoşănene, obiecte de cult din secolele XIX – XX, cu imagini color clare, detaliate, cu explicaţii precise. Obiectele de cult de la cele trei biserici armene sunt detaliate în capitolele VIII – X, cu imagini color deosebite, cu explicaţii accesibile cititorilor. O atenţie specială autorii au acordat acoperămintelor, veştmintelor şicovoarelor armene din secolele XIX – XX, cu imagini color şi explicaţii de specialitate. O categorie de obiecte de patrimoniu exterioare bisericilor sunt pietrele tombale şi monumentele funerare supraterane, din secolele XVIII – XX, conservate încă în condiţii bune, deşi supuse mai intens intemperiilor climatice. Fotografii color realizate vara, în lumină naturală optimă, cu texte explicative adecvate, prezintă cititorilor ultima legătură a decedatului cu lumea supraterană. Nu în cele din urmă, documente civile şi religioase(din secolele XIX – XX) de diferite categorii, în copii xerox color, oferă informaţii inedite despre comunitatea armeană din Botoşani şi despre oraşul în istoria căruia a avut un rol important în secolele XIV – XIX.

Prezenta carte are o importanţă deosebită, pentru că indică realitatea cantitativă şi calitativă a patrimoniului comunităţii armene din Botoşani, deteriorat, pierdut, substituit sau împrumutat, fără a fi readus la Botoşani, în ultimul secol. Cel puţin din 2013 înainte, patrimoniul comunităţii armene din Botoşani trebuie păstrat în oraş, restaurat, aşezat ştiinţific într-un muzeu deschis publicului şi popularizat în comunitate, în localitate, în ţară.

Aşteptăm, cu real şi nedisimulat interes, viitoarele apariţii editoriale în cadrul proiectuluiO istorie ilustrată a oraşului Botoşani locuit de armeni, coordonat şi realizat de Florin Simion Egner şi Viorica Popa.