Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Paula Romanescu – Constatare :  Un mic oraş din marea Franţă

Primit pentru publicare: 27 Iun. 2019
Autor: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 30 Iun. 2019
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

         Montmorillon – Muntele Micului Maur  este un orăşel devenit pentru două zile (15-16 iunie 2019) un pic mai mult Cité de l’Écrit et des Métiers du Livre – Cetate a Scrisului şi a celor ce ţin de Meşteşugirea Cărţii, este un oraş cu veche tradiţie în fabricarea berii şi a vinului, totdeauna aceste două licori făcând casă bună cu scriitorii de oriunde ar fi ei pe pământul oamenilor. În Grand-Place – Piaţa Mare – corturi albe sub care editori, scriitori, traducători, graficieni, tipografi, din Franţa şi din alte zări ce-şi spun francofone, trebăluiesc de zor să-şi etaleze pe nişte mese lunge/scurte, niciodată încăpătoare, „marfa” lor de dulce zăbavă ajunsă în ultima vreme frunzărită în grabă de publicul (ne)cetitoriu.

       Identific pe planul detaliat făcut de organizatorii Salonului spaţiul ce-mi fusese rezervat, apoi îmi ofer răsfăţul de a mă „balada” puţin prin oraşul acesta ca din poveste, străbătut de răul Gartempe care uneori, când capriciile meteorologice învaţă apele să iasă din corsetul malurilor, se umflă-n valuri şi ajunge până la zidurile catedralei Notre-Dame la Grande de secol al XIII-lea unde, într-o firidă avea să fie aşezată un secol mai târziu o statuie a Fecioarei spre aducere aminte de marea inundaţie când, potrivit legendei, Fecioara însăşi, purtată pe braţe de locuitorii oraşului pe străzi ar fi stăvilit furia apelor care ameninţau oraşul cu un nou potop, aducând acestuia un aer de Veneţie fără gondole şi înscriind pe zidurile care străjuiesc în tăcere şi neclintire malurile, urmele vijelioaselor sale treceri.. 

       O frescă şi un altorelief în piatră evocă evenimentul de atunci: Fecioara cuminţind potopul. 

      Tot de prin veacul al XIV-lea, an de an, de Ziua Sfintei Maria avea loc până mai ieri o procesiune în semn de mulţumire pentru salvarea oraşului, cu, purtată pe umeri, statuia Fecioarei. 

       Numai că de nişte ani buni procesiunea a fost dată uitării pe motiv că greul paşilor mulţimii ar dăuna podului de peste Gartempe… 

        Adevărul este că omenirea se închină astăzi altor idoli, altor sfinţi, de când cu Revoluţia Franceză care i-a înscris pe regi între cetăţenii de rând, operaţiune de „nivelare” socială la care a  „semnat” cu sârg şi sânge şi ghilotina…

        Străzile sunt înguste cam cât să îngăduie unei trăsurici (de altădată) să se strecoare pe-nserat, cu ocupantul ei cu tot, până la casa cu flori în fereşti a vreunei frumoase. 

        De-ar fi să se ghideze doar după florile ca element distinct, supirantul de astăzi ar fi în mare încurcătură fiindcă toate casele au ferestrele încărcate de flori, flori la colţul zidurilor în nişe special gândite să ţină înmiresmatele poveri, flori în balcoane, flori în ghivece, flori vii după perdele… 

        Pe străzi circulă mai nou motociclete furioase, sfărâmând cu uruitul lor insolent liniştea patriarhală a cetăţii.

        Impozantul fost Palat al Justiţiei cu donjonul prevăzut cu o ferestruică în partea superioară şi cu, în josul zidurilor, apa râului Gartempe, se răsfrânge în oglinda apei când curgerea e abia percepută. 

        Câţi nefericiţi prinşi în păienjenişul legilor îşi vor fi aşteptat în temutul donjon sentinţa şi, cum se va fi înclinat balanţa Judecăţii pentru ei de-a lungul timpului? 

        Astăzi la Montmorillon Justiţia nu mai are Palat. Are Muzeu! 

        A pierit şi breasla dogarilor iar butoaiele pântecoase de mai ieri îşi dorm somnul doagelor prin golul fostelor pivniţe ale urmaşilor podgorenilor de altădată. 

        Nici berea n-a rezistat concurenţei impuse de marile trusturi. Se bucură de mare căutare două caricaturi cu parfum de hamei, făcute postere şi care aduc bani buni celor care au mirosit afacerea, promovând-o cu asiduitate.

        Ca pretutindeni în lumea liberă, îndrăgostiţii se sărută cu patimă, ignorând trecătorii (care nu se sărută!), abandonaţi chemării rugului mistuitor.

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, 27 iunie 2019