Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

PAVEL PĂDURARU

ACEASTĂ TREIME: TRUP, CREIER ŞI HAR DIVIN (V)
Autor, Pavel PĂDURARU

Adam: În secunda în care Adam a primit viaţa, a plâns. Gura i s-a umplut cu cuvinte nerostite, iar urechile au primit blândeţea cântecului şi a mişcării. Tare ar fi vrut să vadă chipul celui care-i vorbea. Grele ca plumbul pleoapele-i erau…
Câţi ani să fi avut Adam când a fost pus în rotaţie şi timp? Acea primordialitate a fiinţei umane? Cum i-a dat nume şi vârstă? N-a fost cumva mărul un şiretlic al existenţei?Cum poate influenţa un fruct taina hormonilor? Omul a fost creat în gândire pentru a se înmulţi. Atunci vedeam doar piatra, acum vedem atomul! Omul nu a evoluat cu nimic.
Gândul poate pătrunde distanţa, însă taina privirii a obiectivului parcurs, nu.

Numărătoare: Şi duminica e o zi pe care o numeri altfel. Un fel de celulă a trupului şi a creierului care moare cu orice numărătoare.

Fiul Domnului: Şi el este fiul Domnului…
Şi tu eşti fiul Domnului…
Şi ei sunt fiii Domnului…
Şi eu sunt fiul Domnului…
Şi tot ce e fiinţă…
Din fiinţă umană Hristos s-a ridicat! Dând sens adevărat trăirii Dumnezeului din noi! Câţi l-au văzut văzându-se în el? Şi câţi nu l-au văzut văzându-l în ei? Şi câţi au strigat binecuvântând trăirea? Şi câţi au rămas în el nemurindu-le murirea? Şi câţi au rămas în afară prin trecerea fiinţei căutându-l, pătrunzându-şi chemarea?
Chiar Hristos a trecut prin moarte.
Exişti!
Dar nu fizic.
Am plâns. Cu ochii mei am plâns în ochii lui şi ochii lui umplutu-s-au cu ură?

Adevărata lumină: Ai puţin timp în care poţi să-ţi drămăluieşti iubirea aşezând-o la loc de cinste. În ea constă taina vieţii. În afara ei, rătăciri îmbrăcându-le cu haina amăgirii, şi ca o pură completare a fiinţei, cei goi, oblojindu-şi existenţa cu viaţa de apoi. Mare deşertăciune a irosi clipa primită cu şi fără ştiinţă, cu o imaginară trăire de după moarte. Cât zbucium alergând în jurul iubirii ca într-o cursă a orbului. Împreunându-te din când în când cu un trup de femeie. Doar iubirea poartă fiinţa. Iubirea-i luminează chipul, iluminând cu prezenţa ta pe cei din jur, aflându-ţi adevăratul Rai unde vei închide pe cine doreşti şi vei lăsa afară pe cine pofteşti. De nu vei avea această lumină, nimeni nu o să te scoată din întunecimea sufletului!
Hormonii stimulaţi şi nestăpâniţi umbresc orice inteligenţă. Fără această durere a disciplinei ar fi un haos.
O existenţă stă faţă în faţă cu altă existenţă. Oricum ar fi, amândouă parcurg timp şi spaţiu ca o aşezare în firescul lumii.
Un craniu şi un creier cu mii de sertăraşe pe care le deschizi cu o grabă uimitoare, sau le laşi neatinse. Din unele se iau comori nebănuite, în altele se ascund , în uitare, lumini, în timp ce în foarte multe zac germenii sălbăticiei primordiale.
Geniu, spaţiu, imensitate…Şi fiinţa umană aşezată-n furnicarul mişcării. Cu ce te faci mai bun decât celălalt? Ce mă face mai bună decât celălalt?
Tu, cel ce crezi că porţi veşnicia şi timpul în cârcă, nu-l percepi mai altfel decât celălalt? Nici un micron din grăbita trecere nu-i doar pentru tine. Numai împreună purtăm forţa timpului în rostul creaţiei!
Tu, cel ce crezi că dezghioci lumina, scutură-ţi mâinile în faţa orbului…
Ca unui condamnat, mi s-a lăsat doar o zi să mi-o trăiesc cu adevărat. Obosit de durerile fiinţei, întinsu-m-am în pat. Cel mai mare dar adus existenţei mele e secunda de repaus în care gândesc la tine. Iar tu aici şi nicăieri. Tu, de pretutindeni venind în privirea şi respiraţia mea.
În această clipă am toată trăirea şi avuţia lumii.
Femeie!

Clipa: Fiara se alimentează cu sânge şi nimicnicie umană. Calci înlăuntrul fiinţei şi, de fapt, te arunci în afara ei.
Biserica de care duci lipsă găsind-o cu uşile larg deschise în fiinţa ta.
Mişcarea existenţei şi trăirea mişcării sunt lucruri diferite.

Adevăruri: Adevărul neştiut / şi inimaginabil,/ nu ajută cu nimic, / în nemurire, / creaţiei umane…
Această forţă care / manevrează fiinţa, / caut-o în afara / existenţei…
Adâncimea gândului, / prin cuvânt lumină…
Află-ţi raiul / în harul divin…
Atâţia făptaşi în creaţia umană?

Sărutul: Şi-ai să-ţi dezlegi / misterul vieţii / printr-o noapte / sărutându-ţi pumnalul.

Bogăţia: Bogăţia cuvântului, / sclipirea aurului / întunecă.
Să adorm cu Dumnezeu / în sufletul tău / şi să te trezeşti EL.
Departe de stricăciunea / lumii născându-te / zadarnică-i trăirea.
Spiritul pus / în fiinţa umană, / adevăr întru bogăţie este.
Iubirea fiinţei tale / o văd în ochiul / aproapelui, numindu-te / OM.

Existenţă: Într-această maşinaţiune, / creier, / exist şi eu căutându-mă.
Navigator de ocazie / prin creier rătăcind.
Lumină-n întuneric / creierul pătrunde.
Câine al nimănui / în poarta universului / adulmecând.
Creierul, / singura fiinţă de care / se agaţă planta numită OM.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 28 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5