Pe o bancă-n strivire

În ceasul cu aripi frânte,
Se scurge nevăzut visul uitat,
Din cadran, tăceri mărunte
S-aud în șoapte, e un văitat.
Păcat!

Pe o bancă-n strivire,
Stai la gând: ce-a fost util?
Cu lacrimi în izbăvire,
Aduni cu sârg timpul mobil.
E inutil!

Frunza toamnei-i rugă-n vânt
Să readuni anii pierduți,
Sub pașii timpului frânt
Auzi ecou din timpi trecuți.
Cu greu țesuți!

Umbra ta se face rece,
Aleargă-calea  fără glas,
Timpul nu se mai întrece,
Și s-oprește-n bun rămas.
E un oftat!

Ai vândut clipe ca pe sare,
Ca un pojarnic cu ochi-n fum,
Și-ntr-o glumă de uitare
Ți-ai strivit timpul cu parfum.
E totul brum!

Ai mai vrea vreo trei secunde
Sau mai multe să mai vrei
Să mai faci câteva runde
Să aduni la anii tăi, măcar trei.
E rugă, umbrei!

Ce să faci cu trei secunde
Când ți-e viața-n buzunar?
Le-ai schimba pe nopți profunde
Sau pe-un vis circumlunar?
E imaginar!

Timpul e o monedă arsă
Ce se schimbă pe nimic,
Și-ntr-o clipă prea întoarsă
Pierzi ce-ai fost, rămâi cosmic.
Ești nimic!

Pe o carte fără titlu
Scrii cu dor ce n-ai făcut
Și-ntr-un colț cu infinitu’
Plângi o zi făr’ de început.
De ce-ai tăcut?

Mai vinzi clipe, vinzi și vise,
Într-o piață a tăcerii,
Și-ntr-un han cu porți închise
Strigi la anii primăverii:
E soarta materii!