PE UN COLNIC

Pe un colnic cu o poiană de flori am urcat,

Loc deosebit care m-a fermecat

Și în tihnă până în suflet mi-a intrat

Toată frumusețea de pe-acest pământ adorat.

Era o vreme prielnică,încântătoare,

Soarele abia se vedea în depărtare,

Să plec de acolo nu mă înduram

Prea dragi îmi erau toate și le iubeam.

O,ce grădini,ce livezi mirositoare,

Pajiști împovărate adesea de floare,

Pământ negru,inundat de grâne aurii,

Colindate de-o mulțime de ciocârlii.

O lumină dulce peste tot se întinde,

Fărâmi de vise îmi apar în minte,

Munții negri de brazi strălucesc în depărtare,

Toate-s mărturii pline de încântare.

Dar sunt atât de mici zilele mele,

Încât nu se mai întoarce niciuna din ele,

La fel de mici,în locul lor,vin altele,

Iar eu orbecăiesc ani de zile printre ele.

Articole asemănătoare