Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Pedagogia în viziune kantiană

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.4 (148), Aprilie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Pedagogia în viziune kantiană

Primit pentru publicare: 26 Apr. 2021
Autor:  Pavel NICOLAIE
Publicat: 26 Apr. 2021
©  Pavel Nicolaie, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


      

Pedagogia în viziune kantiană

 

Au trecut mai bine de două secole de la moartea marelui filozof Immanuel Kant. În anul 1803, cu un an înainte de  moartea acestuia, a fost publicat Tratatul de pedagogie, care în fapt nu este un tratat scris de Kant, ci însumează mai multe notițe de care se folosea pentru a ține prelegeri la Universitate.

Deși metodele pedagogice actuale au evoluat, Tratatul de pedagogie conține suficiente informații de actualitate, pentru că din el se desprind învățăminte care sunt infinit superioare oricăror metode contemporane, și aici mă refer la  metodele din învățământul nostru, care sunt departe de esența pedagogiei prin chiar faptul că nu conțin nicio pedagogie reală, ci doar însumează anumiți termeni și cunoștințe abstracte care nu numai că nu pot fi transpuse în practică, dar nu au nicio utilitate practică, chiar de ar fi transpuse în practică. În acest fel, acestea, metodele, sunt o povară atât pentru dascăli, cât și pentru cei care ar trebui să fie beneficiarii acestor metode. Dacă lucrurile ar sta altfel, nu s-ar justifica miile, zecile și sutele de mii de ore de meditații particulare, care în ultimii ani sunt regula, în timp ce pe vremuri erau excepții.

Cele gândite, acum mai bine de două secole, de către marele filozof sunt de actualitate și vor fi  mult timp de aici înainte, deoarece acesta a pus în centrul concepțiilor sale natura umană, și necesitatea omului de a fi educat și disciplinat pentru a da o măsură superioară naturii umane.

Astfel de pildă copii sunt trimiși la școală, nu numai ca să învețe aici ceva, dar ca să se obișnuiască a sta liniștiți și a urma exact ce li se poruncește, pentru ca apoi să știe să tragă imediat folos din toate ideile ce vor veni(Tratat de pedagogie, pagina 9, Editura Agora-1992).

 Prelungirea măsurilor actuale în ceea ce privește școala online sunt niște piedici reale, cu efecte pe termen, mediu și lung, care își vor pune amprenta pe evoluția actualului elev care atunci când va deveni matur  va fi pus în fața unor situații de a lua anumite decizii atât în plan individual, cât și în plan social, iar rezultatul va fi unul dezastruos atât în plan individual cât și social.

Nu s-ar putea aștepta progrese în educația publică din inițiativa din conducătorilor, decât la dacă educația lor însăși ar fi mai bună( Tratat de pedagogie, pagina 6, Editura Agora-1992). Se pare că nu s-a schimbat prea multe în cele peste două secole întrucât așa cum conchidea și marele gânditor interesele sunt contrare; a celor care au atribuții să dea o educație copiilor; părinții și cei care conduc și fac strategii publice de educație. Părinții își doresc ca, copiii lor să ajungă mai bine și să le fie mai bine, iar în acest fel nu pregetă de la niciun sacrificiu. De cealaltă parte, cei care sunt la capătul deciziilor educaționale pun în centrul atenției orice altceva decât copilul. Cum poate fi justificată multitudinea de materii pe care trebuie să le studieze un elev de clasa a-VIII-a (17 materii), în timp ce la finalul anului va trebui să susțină examenul de capacitate.

Un capitol aparte îl acordă educației publice și educației private: Despre cultura negativă și cultura pozitivă. Despre educația privată și publică. Cât timp trebuie să dureze educația. Despre supunere. Cum să se împace cu libertatea. ( Tratat de pedagogie, pagina 21, Editura Agora-1992). Accentul este pus pe resursele pe care statul ar trebui să le acorde educației. Pe de o parte învestițiile în clădirile în care se desfășoară procesul de educație, iar  pe de altă parte  remunerația dascălilor. Toate acestea necesită  alocarea unor sume foarte mari pentru a concretiza un proces educațional de calitate. În ceea ce privește educația publică față de cea privată este considerată de preferat cea dintâi, având în vedere faptul că disciplinarea copilului este esențială: disciplina împiedică pe om de a se lăsa să fie abătut de la destinația sa, de la umanitate, de la apucăturile sale brutale. În educația privată, și aici termenul privat trebuie privit într-un sens mai larg, disciplinarea se face prin acordarea unei mai mari libertăți a copilului. Dar omul are de la natură o așa mare înclinare pentru libertate că, dacă l-am lăsa să se obișnuiască, mai întâi, mult cu dânsa, el i-ar sacrifica totul( Tratat de pedagogie, pagina 9, Editura Agora-1992).

Constrângerea, prin care  trebuie să-i fie arătat copilului că nu-și poate atinge scopurile, în orice fel și în orice mod, decât cu condiția de a lăsa pe ceilalți să le atingă pe ale lor, are un rol esențial în crearea unui individ loial cetății.  Pentru  că un proces educațional real, care să ducă umanitatea pe o scară superioară nu se poate face numai prin educarea unor entități separat-izolat, ci prin majoritatea celor care compun specia luată ca întreg. Acest din urmă punct este acela care lovește mai târziu spiritul copiilor; ei nu fac decât foarte târziu această reflecție, că vor fi obligați în viitor a se ocupa ei singuri de întreținerea lor. Deci, fără a avea această idee, copiii, mai cu seamă fiii de prinți, rămân toată viața lor copii…… Ei gândesc că le va fi întotdeauna ca la casa părinților, unde li se dă mâncare și băutură fără ca ei să se ocupe de aceasta. ……. Aici, negreșit, educația publică are cele mai mari avantaje: ea ne învață a cunoaște măsura puterilor noastre și hotărârile ce ne impune dreptul altuia. Aici nu ne bucurăm de nici un privilegiu, ci pretutindeni se simte împotrivirea, și nu ne deosebim decât prin meritul nostru. Aceasta este educația cea mai bună icoană a vieții noastre. ( Tratat de pedagogie, pagina 25, Editura Agora-1992).

În ultimii ani am văzut nenumărate știri de presă, atât scrisă  cât și televizată, cu privire la copiii de bani gata, denumiți  sugestiv beizadele, care fac tot felul de nenorociri, distrugându-și propria lor viață, cât și pe a altora, tocmai prin faptul că li s-au oferit prea multe lucruri fără să trudească sub nicio formă pentru ele. Din aceste motive, deși adulți, ei nu sunt decât niște copii răsfățați, care nu pot percepe drepturilor celorlalți pentru că lor li s-a dezvoltat un Eu deformat, în care există numai el și atât, ceilalți nu contează. Aceștia sunt prizonierii acelui instinct gregar definit de Sigmund Freud. Din nefericire aceștia sunt prizonierii unui cerc vicios-care își are geneza într-o  anumită concepție despre educație a părinților care crezând că dacă le oferă de toate, nu le impun reguli și restricții, este suficient pentru a da o educație utilă copilului. Din păcate părinții nu au considerat util ca, înainte de a educa copilul, să investească o sumă minimală în educarea propriilor lor concepții despre educație.

Sub influența lui Rousseau care postula că omul este bun de la natură, dar societatea este aceea care îl corupe, Kant conchide că omul nu este nici bun nici rău. Depinde de educația acestuia, de modul în care în lungul drum al evoluției sale ca individ va reuși să-și depășească propriile sale instincte primare.

Una peste alta, Tratatul de pedagogie conține un fundament solid pentru orice metodică de educație, iar  din el se pot inspira și cei care vor vrea să construiască și pentru copiii noștri un sistem educațional care să crească oamenii de mâine.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5