Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Pentru Grigore Vasiliu-Birlic –opera lui I.L. Caragiale o adevărată școală actoricească

Needitat

Pentru Grigore Vasiliu-Birlic –opera lui I.L. Caragiale o adevărată școală actoricească


”Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale. Era un om mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune care era însăşi esenţa artei lui. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic. (…) Lawrence Olivier spunea că actorul sculptează în zăpadă… Aşa s-a întâmplat şi cu Birlic: şi-a sculptat în zăpadă marile roluri. El a fost în primul rând actor de teatru,”aşa îl descrie pe Birlic, marele actor Radu Beligan.
În cartea Oraşul Muzelor scriitorul Eugen Dumitriu, sucevean dar mai cu seamă fălticenean prin tot ce a făcut acolo, nu numai Galeria personalităților – ați citit cele două volume ale sale Corespondență Fălticeneană? – povesteşte despre tânărul Grigore Vasiliu, Birlic de mai apoi : „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei, şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia… Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă. Uneori, Birlic ajungea pe mâna directorului George Stino, care-l făcea „săcătură”. Voia să-i dea câteva vergi, dar făptaşul se băga sub masă.”
S-a născut pe 24 ianuarie 1905 la Fălticeni, copil de negustor. De mic s-a visat artist de circ, clovn, dar i-a tăiat aripele tatăl său, l-au vrut să aibă o carieră, dar pentru asta l-au îndemnat să…învețe. A urmat cursurile Liceului Nicu Gane, a fost elevul primei promoții. Era comediantul clasei, toate poznele din clasă și școală de la el, Grigore Vasiliu, porneau. Când a absolvit Liceul nu s-a îndreptat spre actorie, tatăl său în special i-a fost împotrivă – socotea meseria asta neserioasă – s-a înscris la Facultatea de Drept tocmai…la Cernăuți, adică la noi în România. Dar și acolo, găndul tot la a fi actor i-a rămas. Chiar în timp ce își pregătea cursurile și licența în Drept, studentul făcea figurație la Teatrul Național din localitate, să-și câștige traiul. Distribuirea sa într-un rol de tâmp, urmare a accentului său peltic în interpretare, rolul a plăcut mult publicului, ceea ce l-a încurajat, să solicite angajarea la teatru, unde avea simpatia publicului deja câștigată. Unul dintre cele mai apreciate roluri a fost cel al lui Dandanache din piesa ” O scrisoare pierdută” de Ioan Luca Caragiale.
Licențiat în Drept, Grigore Vasiliu a dorit, neaparat, să urmeze cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Cernăuţi. A dat examene la Conservator şapte ani la rând până a fost, în sfârşit, admis. Era respins din cauza defectului de vorbire. „Eram peltic şi scuipam când vorbeam” povestea Birlic despre motivul pentru care n-a fost admis la Conservator.
Ambiţios, viitorul actor de excepţie nu s-a lăsat până nu a intrat în rândurile studenţilor. În 1933 s-a mutat la Conservatorul din Bucureşti. Aici, a urcat pe scena Teatrului vesel nevoie mare, s-a remarcat în roluri din comedii, printre care și în cel principal în comedia bulevardieră franţuzească ” Birlic”. A interpretat rolul funcţionarului Perjoiu și comedia s-a bucurat de un succes uriaş, iar actorul şi-a căpătat porecla de Birlic după numele piesei: Birlic sau Grigore Vasiliu-Birlic. Cum l-am aplaudat toată Viața. El a reușit să facă dintr-o poreclă un mare renume în comedia românească.
În anul 1934 a debutat în cinematografie alături de celebrii Stroe şi Vasilache în filmul Bing-Bang. Alt mare succes.
Spun statisticienii, Birlic a interpretat, de-a lungul carierei sale 13 personaje din opera marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, autor despre care Birlic spunea: „Ca unul dintre actorii care am interpretat cele mai multe personaje – 13 – din opera marelui nostru dramaturg, îl evoc cu afectuoasă recunoştinţă şi pentru succesele actoriceşti pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărata şcoală a măiestriei actoriceşti, personaje ale maeştrilor dramaturgiei noastre. Şapte roluri în cele patru comedii.”

Majoritatea pieselor lui Caragiale în care a fost distribuit Birlic au fost jucate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în regia lui Sică Alexandrescu, devenind, pe rând, când Crăcănel şi Candidatul în ”D-ale carnavalului”, Spiridon şi Rică Venturiano în ”O noapte furtunoasă”, Brânzovenescu şi Dandanache în ”O scrisoare pierdută”, când Coana Efimiţa în ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, Lefter Popescu în ”Două loturi”, Costăchel Gudurău în ”Telegrame”.
În cinematografie a fost Lefter Popescu din ”Două lozuri”, Crăcănel din ”D’ale carnavalului”, Costăchel Gudurău din ”Telegrame”, Spirache Necşulescu din ”Titanic vals”, Jupân Canciano din ”Bădăranii”, Brânzovenescu din piesa ”O scrisoare pierdută”.
Nu vi-i dor să-l revedeți în serile în care butonați fără a găsi ceva interesant în ceea ce ni se oferă pe ecranele cât peretele casei? Mie mi-i dor nu numai de Birlic, de foarte multe nume cu renume!…
Știți care a fost ultimul rol jucat de Birlic? Simţind că i se apropie sfârşitul, în 1970, Birlic a cerut să mai joace o dată rolul din piesa care i-a dat numele. Și a jucat rolul din Birlic, piesă regizată chiar de el.. S-a stins din viaţă pe 14 februarie 1970, la Bucureşti și a fost , înmormântat în cimitirul Bellu.
Au trecut 110 ani de la nașterea lui. Acolo se află marile valori ale scenei românești.

Ion N. Oprea



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5