Personalităţi ale culturii botoşănene – Gheorghe Kernbach (Gheorghe din Moldova) 1863 – 1909

Autor, Gheorghe Median
Trăim la fiecare început de an, bucuria întâlnirii, sub auspiciile poeziei, cu Mihai Eminescu, omul nepereche la culturii româneşti. Din când în când însă, credem că trebuie să ne aducem aminte şi de alţi oameni de talent, născuţi la Botoşani în luna ianuarie, fie şi numai pentru faptul că fiecare dintre aceştia, prin opera şi faptele lor, au făcut ca oraşul în care au văzut lumina zilei, să capete renumele de adevărată metropolă a culturii româneşti. Unul dintre aceştia, este Gheorghe Kernbach, magistrat, poet , prozator, om politic, a cărui dată de naştere este 10 ianuarie 1863.

Nu se cunosc multe amănunte referitoare la Gheorghe Kernbach, biografii săi consemnând faptul că între anii 1873-1978 a fost elev al Liceului Laurian din Botoşani, iar ulterior a urmat cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, trecându-şi examenul de licenţă în anul 1884. Avea şi studii de statistică, în anul 1893 urmând cursul de statistică ţinut la Universitatea din Roma de profesorul Messadoglio. A lucrat în magistratură şi a avut şi o notabilă activitate politică, îndeplinind funcţia de prefect în judeţele Iaşi şi Botoşani. A fost căsătorit cu poeta Ana Conta, fiica filosofului Vasile Conta, şi este fratele Corneliei Kernbach – Tatuşescu, una dintre primele femei medic din România şi poetă în acelaşi timp, al cărei pseudonim literar era Cornelia din Moldova.
Numele lui Gheorghe Kernbach, care şi-a semnat creaţiile literare cu pseudonimul Gheorghe din Moldova, este legat de Botoşani nu numai prin faptul că s-a născut aici. El a avut un rol important în viaţa culturală şi politică a oraşului, fapt ce trebuie relevant în mod deosebit. În anul 1881, editează la Tipografia “Concurenţa”, împreună cu Gheorghe Velea revista “Albina”, publicaţie bilunară, care din anul 1882 îşi va schimba numele în “Albina Botoşanilor”, în anul 1889 se numără printre personalităţile care au înfiinţat filiala botoşăneană a Ateneului Român, iar în anul 1904, ca prefect al judeţului Botoşani, pune bazele a două edificii monumentale : Palatul Administrativ şi Tribunalul Botoşani.
Activitatea sa literară, marcată de publicarea unui însemnat număr de poezii, dar şi a unor articole cu tematică diversă şi proză, o găsim răspândită în publicaţii care au apărut la Bucureşti, Iaşi sau Botoşani, între care „Emanciparea”, editată de Cercul Socialist din Bucureşti în anul 1884, din al cărei colectiv redacţional a făcut parte, „Contemporanul”, „Lupta”, „Curierul de Iaşi”, „Fântâna Blanduziei”, „Adevărul Ilustrat”, „Lumea Ilustrată”, „Lectorul Român”, „Curierul Român” (Botoşani) „Viaţa Românească” etc. şi în două volume de versuri “Poezii”, apărut la Bucureşti în anul 1894 şi “Versuri şi proză”, editat în anul 1912 la Iaşi.

Activitatea literară a lui Gheorghe Kernbach s-a bucurat de aprecierea unor nume importante ale culturii româneşti, între care A.D.Xenopol, Al Vlahuţă şi Nicolae Iorga.
Desprindem dintre aprecierile critice referitoare la opera lui Gheorghe Kernbach, pentru a întări legăturile acestuia cu Botoşanii, pe cele ale lui Nicolae Iorga, cuprinse în articolele „Gheorghe din Moldova” publicat în numărul din 26 august 1890 al ziarului „Lupta”, şi „Poezii de Gheorghe din Moldova (1880 – 1889, Bucureşti, 1895, apărut în numărul 1 din anul 1895 al revistei „Vatra”. Primul, analizează creaţia poetului botoşănean prin prisma poeziilor publicate în revista ieşeană „Contemporanul”, iar cel de al doilea are ca subiect volumul de poezii apărut în anul 1894.

Referitor la colaborările la „Contemporanul”, Nicolae Iorga aprecia că poetul „a ştiut să-şi creeze un loc al lui aparte, a avut dibăcia de a deveni un tip original, fiind „unul dintre rarii scriitori ai noştri care se spun pe dânşii, în versuri ori în proză”. Poetul moldovean – nota tânărul critic literar – „şi-a creat o specialitate în poezie – poezia uşoară, madrigalul – precum Eminescu şi-a mărginit câmpul de zugrăvire la iubirile tainice în mijlocul lacurilor albastre, în cântec de izvoare, sub lumina lunii. Hotarele lui Gheorghe din Moldova, sunt, se înţelege, mai aproape decât ale autorului Satirelor, câmpul cuprins mult mai restrâns, dar în orice caz, partea lui, proprie a lui, e mai largă decât partea ce revine eminescienilor din moştenirea romantică a şefului lor. Şi în atmosfera artificială şi greoaie a liricii noastre romantico-pesimiste, poezia lui Gheorghe din Moldova e un curent răcoritor … un curent nou şi, în starea de astăzi a poeziei noastre, singurul fapt că un om aduce ceva nou – oricum ar fi –e un fenomen ceva cu desăvârşire rar.”

Apreciind că în poezia lui Gheorghe din Moldova „originalitatea e mai lămurită, (şi) curentul nou mai desluşit, Nicolae Iorga nota că datorită acestui fapt „din mulţimea de poete minores ai noştri l-am ales pe dânsul”.

În articolul dedicat volumului apărut în anul 1894, Nicolae Iorga aprecia evoluţia făcută de Gheorghe din Moldova pe plan literar, făcând referire specială la poezia „Puica Radului”, scriere sub forma baladei, despre care nota că „ e fără pată de frumoasă, singura care poate sta alături de cele mai frumoase din producţiile similare ale literaturii nescrise”. Despre volumul în sine, Nicolae Iorga considera că prin acesta, „luat în întregimea lui, autorul s-a impus ca poet”.

În ciuda aprecierilor favorabile la adresa operei sale, Gheorghe Kernbach este un nume despre care se vorbeşte foarte puţin. Şi totuşi, asemenea concetăţeanului său, Artur Enăşescu, el ne-a lăsat o poezie care, pusă pe muzică a înfruntat timpul, rămânând proaspătă şi plină de un de neegalat iz romantic pâna acum. Au fredonat cuvintele acesteia zeci de generaţii şi le vor fredona, fără îndoială şi cele care vor urma, pentru că ele amintesc de primii fiori ai dragostei şi de trăiri emoţionale pe care, măcar odată în viaţă, fiecare dintre noi le-a simţit. Poezia, din care redăm doar două strofe se numeşte „Fă-ne, Doamne”, iar versurile, nu ne îndoim, sunt mai mult decât cunoscute :
Când eram copii, odată
Mii de sărutări mi-a dat,
Astăzi nu-mi mai dă niciuna
Ea-i femeie – eu bărbat.

Să o mai sărut, odată
Fă tu Doamne, tot ce ştii,
Şi de nu mai ştii, nimica
Fă-ne iarăşi doi copii.

Prin această poezie transpusă muzical atât de inspirat, poetul botoşănean şi-a cucerit dreptul la neuitare şi un loc în sufletul fiecărui român. E mai mult, credem, decât o căruţă de cărţi.