PERSONALITĂŢI BOTOŞĂNENE (II) MIHAI MUNTEANU (1930-2009)

(Continuare din numărul anterior)

„Oamenii se nasc, trăiesc şi dispar. Scrisul rămâne ca un testament
al tuturor peste veacuri… Slavă acestui pământ cordărean!”

– Cum priviţi breasla scriitorilor botoşăneni din zilele noastre? Pe care dintre actualii scriitori botoşăneni îi apreciaţi în mod deosebit?
– Botoşaniul este un izvor nesecat de talente scriitoriceşti. Avea dreptate Demostene Botez când, într-o prefaţă la o culegere de poezii ale copiilor din Botoşani (Cadouri, 1969) spunea: „Mi se pare semnificativ că acestea se întâmplă în judeţul Botoşani, tocmai în oraşul în care s-a născut Eminescu, marele nostru Eminescu. Se caută acolo unde sunt condiţii dovedit anterior, drept favorabile, pentru a găsi. Treaba aceasta făcută la Botoşani îmi aduce aminte de ceea ce în termeni de geologie se cheamă PROSPECŢIE. Aşa se procedează de pildă, pentru descoperirea zăcămintelor milenare de petrol. Se forează acolo unde au mai irupt sonde”.
Breasla scriitorilor din Botoşani pare a fi în conflict de mult timp. O parte sunt valişti (de la Valea), alţii – nevalişti. Eu îi iubesc pe toţi deopotrivă şi, acasă, pe o masă alonjabilă, am făcut o miniexpoziţie de lucrări tipărite. Aproape tot ce s-a tipărit de către scriitorii locali (şi chiar din cei plecaţi spre alte zări) se găseşte acolo. La cantitate, predomină: Gellu Dorian, Lucia Olaru Nenati, Mihai Marciuc, Dumitru Ţiganiuc, Dorin Baciu, Maria Baciu, Valerian Ţopa, (Augustin Eden), Dumitru Ignat. Vine apoi un alt val de entuziaşti, cu cărţi mai puţine, dar demne de luat în seamă: Costel Pricopie, Emanoil Marcu, Ciprian Manolache, Val Guraliuc, Victor Teişanu, Lucian Alexa, Despina Alexandru, Gabriel Alexe, Vasile Amarghioalei, Lucreţia Andronic, Ionel Bejenaru, Constantin Bojescu, Nicolae Căruntu, Nicolae Corlat, Valentin Coşereanu, Theodor Damian, Corneliu Filip, Al.D. Funduianu, Eugen Hruşcă, Dumitru Ivan, Teodor Jacotă, George Luca, Georgică Manole, Stelorian Moroşanu, Gheorghe Prodan, Gheorghe Şerban, Camelia Oniciuc, Mircea Oprea, Petruţ Pârvescu, Florentin Florescu, Theodor Raliuc (n.n. între timp aceste aprecieri sau scară valorilor s-au schimbat în mod substanţial).
Cam lung pomelnic, dar merită. O revistă săptămânală de cultură (A Asociaţiei Scriitorilor Botoşăneni) s-ar impune. Apar în schimb, diferite foi, emfatic denumite şi care nu fac decât să anunţe preţurile (în continuă creştere), mesaje matrimoniale (demne de pana lui Rică Venturiano) şi pierderea unor „vitişoare de pripas” (ca să fim în ton cu Eminescu). Toate aceste foişoare de hârtie, fină sau semifină, servesc şi ele la ceva: la împachetat usturoiul (de la Copălău să zicem).
– Ce înseamnă pentru dvs, locurile natale ale Cordărenilor?
– Aici am auzit întâi simfonia vântului, aici am desluşit prima oară urletul de lup flămând al viscolului, aici m-a îmbăiat soarele întâi, aici m-au nins primii fulgi, aici am simţit fiorul poeziei. Aici, Holmul mi s-a părut munte, aici orice tei mi-a adus aminte de teiul eminescian şi de versurile sale nemuritoare.
Oamenii se nasc, trăiesc şi dispar. Scrisul rămâne ca un testament al tuturor peste veacuri. Rotaţia anotimpurilor, ivirea primului fir de iarbă, bobul roşcat de grâu, merele aurii, gutuile oranj, florile, imaşul şi pădurea din zare… Toate sunt bogăţia sufletului meu.
Ciripitul de păsări (măiastre în tril şi penaj), vulturii care trec aplaudaţi frenetic de către visători, izvoarele care bolborosesc şi urcă jeturi uriaşe spre cer… Toate sunt zestrea sufletului meu însetat de culori şi muzică.
Slavă acestui pământ cordărean!
– Ce sfaturi aveţi pentru generaţia tânără în zilele noastre?
– O generaţie lăsată de capul ei, cu patru sau şapte clase, ar fi un dezastru pentru viitorul României. Analfabetismul s-ar instaura iarăşi iar cultul cărţii citite s-ar duce pe apa Sâmbetei. Să nu se uite că televiziunea nu-ţi va purta mâna pentru scrisul de la stânga la dreapta!
Pentru creatori, (poeţi, prozatori, critici, eseişti) să nu se uite că a lăsa pana din mână, a nu fi la curent cu literatura universală contemporană, e un păcat grav. Viaţa trăită în chip armonios, în spirit lucrativ, duce la împăcarea omului cu sine.
Pierderea de timp prin locante şi localuri (cafenele) poate cauza surprize neplăcute (a se vedea poemul Eranos – Scene din viaţa şi opera Poesiei – publicat în „România literară”, nr. 43, p.8, anul 2001, de către poetul botoşănean Gellu Dorian). În seara târzie de 29 august, stimabilul poet ar fi trebuit să fie la masa de scris, cu „perdelele lăsate”. Creaţia impune suferinţă, dar nici aşa… Cei ce vor citi revista amintită vor înţelege ce am vrut să spun…
– Ce planuri editoriale aveţi pentru viitorul apropiat?
– Pentru 2002 lucrez deja la un volum de proză: „Confesiuni literare” (memorii, comentarii, impresii despre scriitorii pe care i-am cunoscut, primele colaborări la reviste, note de lectură, pagini de jurnal). Cartea se vrea şi un omagiu adus celor care m-au îndrumat şi dintre care mulţi au păşit în lumea umbrelor.
Anul 2003 va fi anul poeziei (poeme mai ample, balade, sonete).
Anul 2004 va fi închinat celei de-a treia cărţi despre Şendriceni (după „Jurnalul unui elev visător” şi „Manuscrisele de la Şendriceni”). Titlul provizoriu: „Lampadoforii satelor” şi va cuprinde o serie de amintiri despre Şcoala Normală „Alex. Vlahuţă” de la Şendriceni, icoane de dascăli (C. N. Iancu, Al. Gr. Ostafi, Al. Nichiforel, Constantin Mârţ ş.a.). Pentru fondatorul şcolii (C. N. Iancu) voi veni cu documente noi: fragmente de scrisori de la elevi către profesor şi de la profesor pentru foştii elevi. Nu voi lăsa pe dinafară nici „Amintirile despre sărbătorile pascale” ale lui Grigore Davideanu (Gogu), unul dintre cei dintâi elei ai şcolii, din seria iniţială, şi fin de cununie al directorului Iancu. Voi relata şi despre foştii absolvenţi ai şcolii, întâlniţi cu diferite ocazii, de-a lungul anilor, în diverse ipostaze.
Anul 2005 e rezervat unui volum antologic de poezie.
Pe mai departe, mai vedem noi…
– Alte gânduri, planuri de viitor…
– Gânduri şi planuri se pot făuri multe. Mai dificilă e realizarea lor. Credem că noua Societate a Scriitorilor Botoşăneni va da un nou impuls mişcării literare. Botoşanii, şi în mod special Ipoteştii, pot deveni un centru cultural atractiv pentru poeţii din ţară şi străinătate. Un hotel pentru scriitori, pentru cei care se documentează la Ipoteşti, o librărie bine aprovizionată, locuri de agrement adecvate ar face ca la Botoşani să pulseze un alt ritm al vieţii moderne. Decât „Dracula” şi filme cu gangsteri şi proxeneţi, mai bine peisajul romantic şi vraja versului eminescian pe aceste coline moldave, pline de un aer inspirator şi de har dumnezeiesc. Botoşanii vor deveni, astfel, centru spiritual şi nu va mai fi comparat cu un loc de exil şi fără importanţă, aşa cum un distins pictor (S. D.) încerca să acrediteze într-un recent dialog cu o reporteră la TV, cu ocazia „Târgului de carte” deschis la Bucureşti. Pentru asta trebuie unire, conlucrare şi oameni luminaţi la conducerea treburilor obşteşti.
P.S. Cu aceste gânduri şi frământări ale regretatului dascăl şi scriitor Mihai Munteanu am încheiat dialogul sincer, neconvenţional. Unele răspunsuri ale lui Mihai Munteanu pot provoca o serie de animozităţi sau orgolii mărunte.