Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Personalităţile uitate ale Botoşanilor – Ştefan Gheorghiu Gugoaşă (1882-1965)

Primit pMedianMuzeu-e1430364958937entru publicare: 27 april.2015
Autor: Gheorghe MEDIAN
Publicat: 29 april.2015

 

 

 

Gugoasa,Stefan Gheorghiu  Personalităţile uitate ale Botoşanilor

            Ştefan Gheorghiu Gugoaşă (1882-1965)

 

Cu câteva zile în urmă, am descoperit în casa unor prieteni, câteva documente care m-au surprins şi m-au bucurat în acelaşi timp. Ele privesc o personalitate a Botoşanilor din perioada dintre cele două războaie mondiale, pe nedrept ignorată, al cărei nume este amintit când se face trimitere de viaţa economică a oraşului, dar despre care, până acum, nu s-a făcut nicio referire biografică.

Ştefan Gheorghiu Gugoaşă, cel de care se leagă documentele mai sus amintite, este prezentat în studiile şi lucrările monografice dedicate Botoşanilor, ca proprietarul celui mai mare magazin de mezeluri din Botoşani, aflat în Piaţa Carol, magazin care oferea clientelei, alături de numeroase sortimente de mezeluri şi „renumitul ghiudem de Botoşani.”( Ionel Bejenaru, „Vechi firme botoşănene”, Revista „Luceafărul”, nr. 10, octombrie, 2011). Atât şi nimic mai mult. În privinţa magazinului, nimeni nu a depistat imobilul în care a funcţionat şi firesc, până acum, nu a fost publicată o imagine a acestuia, deşi clădirea care l-a adăpostit există şi acum. Cât despre faptul că a fost primul botoşănean care a produs la scară industrială mezeluri, nu s-a spus până acum nimic, deşi numeroşii cercetători care au studiat documentele privind Botoşanii perioadei interbelice, trebuie să-l fi întâlnit printre animatorii vieţii economice a timpului.

Ne face plăcere să acoperim această lacună şi, în semn de deosebită consideraţie pentru revista „Luceafărul”, a cărei  preocupare statornică, de punerea în valoare, a tot ceea ce a înseamnă trecutul Botoşanilor o apreciem în mod deosebit, îi oferim, în premieră, spre publicare, câteva dintre documentele la care am făcut referire la începutul acestor rânduri, cu comentariul de rigoare.

BI,GugoasaŞtefan Gheorghiu, care, probabil în perioada în care s-a lansat în afaceri şi-a alăturat prenumelui Ştefan şi pe cel de Gugoaşă, s-a născut la Botoşani, la 23 decembrie 1882, părinţi fiindu-i Vasile şi Anica Gheorghiu. A fost căsătorit de două ori, din prima căsătorie având trei fii, iar din cea de a doua, o fiică.

Lipsa documentelor şcolare, nu ne permite să cunoaştem studiile pe care le avea şi dacă există vreo legătură între acestea şi meseria de mezelar, pe care a practicat-o, cu un remarcabil succes. Credem, însă, că a avut un deosebit simţ al afacerilor, de vreme ce, a intuit domeniul cel mai potrivit în care să se implice – cel a producerii şi comercializării mezelurilor- care i-a adus o faimă neegalată de nici un alt intreprinzător din acest domeniu, aici, la Botoşani.

Botoşaniul perioadei interbelice, a cunoscut un recul pe toate planurile, faţă de ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. Acest fapt s-a resimţit şi în domeniul industriei alimentare, unde doar Moara Botoşani, fabricile de ulei vegetal Meirovici şi Lotz şi Fabrica de bere şi de smalţ Cişmea, mai reuşiseră să-şi menţină activitatea la nivelul anilor anteriori. În ceea ce priveşte desfacerea şi industrializarea cărnii, aproape totul se reducea a la cele câteva gherete din Hala de carne, care aprovizionau populaţia şi cazărmile din oraş.

Regresului economic i s-a adăugat acum şi un alt factor care a acutizat decăderea oraşului: diminuarea drastică a numărului armenilor şi odată cu aceasta, dispariţia uneia dintre îndeletnicirile prin care aceştia aduseseră faimă Botoşanilor- Fabricaproducerea şi comercializarea mezelurilor, şi în special a ghiudemului, pe care o practicau în exclusivitate. Referindu-se la acest fapt, Tiberiu Crudu, nota în cunoscuta lucrarea monografică „Botoşanii în 1932” : „ Botoşanii au avut şi mezeluri fine, aromate şi gustoase, datorită Armenilor, care făceau o mulţime de conserve alimentare din cărnuri, legume şi fructe./Ei nu-s cunoscuţi, cum se spune de obicei, numai prin fabricarea ghiudemurilor, ci aveau tot felul de mezeluri: jambon armenesc, sugiuc sau potcoave, saleam, pastrama de muşchi cu coleandră, slănina armenească, dobă, toate preparate cu anumite mirodenii şi pe îngăduite, cu fum rece de lemn, nu ca astăzi când se afumă 24 de ore.  Mezelurile armeneşti astfel pregătite căpătau o frăgezime şi un gust unit cu o mare durabilitate. Fumul rece şi treptat, dat în pod, la umbră, două-trei săptămâni, pătrundea greu dar temeinic, de aceea preparatele armeneşti trăiau mult fără să se strice aşa uşor ca cele de acum.

Datorită calităţii lor, mezelurile botoşănene aveau o mare căutare, Tiberiu Crudu notând în lucrarea mai sus citată faptul că „ … pastramagii armeni fabricau mezeluri de tot felul nu numai pentru consumul oraşului lor ci şi pentru celelalte oraşe, ba chiar şi pentru export.” Printre cei din urmă fabricanţi şi angrosişti dispăruţi, el îi amintea pe fraţii Ariton şi Gheorghieş Ustur, care făceau până la 20 000 Kilograme mezeluri pe an şi şi pe Sava Bohos şi Mănuc Stirş, care făceau peste 25 000 kilograme.” (Tiberiu Crudu, op. Cit. p.224)

Gugoasa,grajduriContinuând să ofere detalii asupra producerii şi comercializării mezelurilor la Botoşani, în jurul anului 1930, Tiberiu Crudu remarca faptul că „ … industria mezelurilor şi în special a ghiudemului a dispărut cu totul … un singur armean bătrân, Bogdănel Ciobanu continuând să producă ghiudem bun de vînzare, dar lucrează foarte puţin, din cauză că preţul cărnii este ridicat, iar taxele către stat şi comună îngrozitoare. Afară de asta, pentru cantităţi mari, i se cere fabrică sistematică, cu canale pentru zoi şi lui, fiind om sărac, nu-i dă mâna să o facă.”(Ibidem)
Credem că tocmai această stare de lucruri l-a determinat pe Ştefan Gheorghiu să investească în industria mezelurilor, relansând o tradiţie care nu dispăruse cu totul. Decizia sa a fost cu atât mai inspirată, cu cât, piaţa de desfacere era nelimitată, alături de populaţia oraşului, al cărei singur producător şi distribuitor era, fiind interesate în cumpărarea produselor sale toate localurile publice, în frunte cu cunoscutele berării „Bucă Weinstein”, „Luther”, „Azuga” şi restaurantul „Calul Bălan.”

Niciunul dintre localurile amintite nu putea să ofere la aperitiv produse proprii –în afara micilor şi patricienilor – şi în lipsa unor producători locali, acestea trebuiau aduse din localităţi unde existau fabrici de mezeluri. Transportul şi depozitarea reprezentau însă impedimente deosebite care de multe ori îi puneau în încurcătură pe patronii de localuri. Acest fapt a fost remarcat de Ştefan Gheorghiu, care a decis să înfiinţeze în Botoşani o fabrică de mezeluri, prima de acest fel din oraş, dotată cu tot ceea ce tehnica timpului pretindea, pe care a denumit-o „ Fabrica de mezeluri, ghiudemuri şi salam de Sibiu Ştefan V. Gheorghiu. Odată cu aceasta, a cumpărat un imobil în Piaţa Carol, unde a deschis „Marele Magazin mezeluri,Gugoașămagazin de mezeluri Ştefan Gheorghiu Gugoaşă.” Atât fabrica, cât şi magazinul aveau aceeaşi adresă: Piaţa Carol 21, dar este mai mult ca sigur că fabrica, lângă care se aflau şi grajdurile în care erau adăpostite vitele aduse pentru sacrificare, se afla pe Calea Naţională 258, unde locuia proprietarul acesteia şi nu în apropierea magazinului.

Între preparatele fabricate de Ştefan Gheorghiu Gugoaşă în renumita şi moderna sa fabrică de mezeluri de la Botoşani, cel care s-a bucurat de cea mai mare faimă a fost ghiudemul, preparat după o veche reţetă armenească, pe care, preluând-o din monografia la care ne-am referit mai sus, o redăm în cele ce urmează: „ Adevăratul ghiudem se face dintr-un amestec de carne de oaie, de vacă şi de porc, în anumite proporţii. Carnea de oaie predomină, apoi cea de vacă şi la urmă cea de porc, din care nu se pune prea multă, pentru că-i prea dulce. Şi pentru carnea de oaie se caută anume batali, căci miroase mai puţin. Carnea de vacă nu trebuie să fie vită îngrăşată cu borhot că nu-i bună, ci de vită crescută pe câmp şi tânără./După ce s-aleg astfel cărnurile, se toacă împreună, se pune piper, sare, puţină zeamă de usturoi, chimion şi se frământă apoi cu mâinile până se face o alifie. La frământat se aleg ciolănaşele şi vinele de cărnuri, mai ales acele de oaie care se fac tari când se usucă./După frământare aluatul cărnos se lasă Gugoasa,grajo noapte ca să-şi ieie tot sarea şi mirosul. A doua zi se umplu în fundacuri mai mari sau mai mici, se dau cu sucitorul pentru a se lăţi şi se anină la zvântat, sub streaşine, la umbră, nu la soare. Zvântatul ţine vreo săptămână. Dimineaţa fundacurile se dau cu sucitorul, ziua stau la vânt, seara se pun la teasc. După zvântare fundacurile se pun la fum rece în pod unde ele se tot fermentează şi cresc. Când afumatul este gata se mai scot puţin la vânt şi apoi se pun în vânzare.”

Cât de importante pentru Botoşani, au fost Fabrica de mezeluri, de ghiudemuri şi salam de Sibiu” şi „Marele Magazin de mezeluri” din Piaţa Carol, o dovedeşte faptul că, numele proprietarului acestora, a rămas în amintirea contemporanilor, ca unicul reprezentativ în acest domeniu. Adăugăm acestui argument un altul, poate şi mai convingător: graţie prestigiului şi rolului deosebit pe care-l deţinea în viaţa economică a Botoşanilor, Ştefan Gheorghiu a fost ales membru în Consiliului Comunal Botoşani. Îl regăsim în această ipostază, într-o fotografie din anul 1935, reprezentând membrii mai sus amintitului consiliu, alături de personalităţi prestigioase ale oraşului, între care avocatul I. Iacovlov, Christian Ciomac, fost primar al oraşului în anul 1929, dr. Goldhamer, preşedintele Comunităţii Evreilor din Botoşani şi profesoara Lucia Oprescu.

Dincolo de aceste consideraţii, credem că documentele recent descoperite, pot demonstra că Botoşanii au o adevărată tradiţie în fabricarea mezelurilor, inclusiv a ghiudemului, pe care, cei interesaţi o pot evoca în demersurile pentru producerea şi comercializarea unor asemenea produse.

Încheind aceste rânduri, ţin să mulţumesc celor care mi-au pus la dispoziţie materialul documentar, prietenilor mei Dana şi Florin Petraru, menţionând un lucru demn de reţinut: doamna Dana Petraru, cunoscută botoşănenilor pentru activitatea deosebită ca director al Bibliotecii Judeţene şi a Inspectoratului Judeţean pentru Cultură, este nepoata eroului acestui articol.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Frumoase randuri, frumoasa evocare a unei lumi demult apuse!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania