În acest nou volum de poezie, scriitorul Petruț Pârvescu pare a scrijeli pe un răboj o istorie a țăranului român, de ieri și de azi – dar mai adesea, de ieri, fiindcă azi… ia-l de unde nu-i!
          Parcurgând volumul, ai senzația că trăiești într-o preistorie a satului românesc, unde se amestecă, în pace și bună învoire, mituri, fantasme, credințe, viață și moarte, lună și stele și câte un soare de fiecare zi (sau noapte).

          Rădăcinile adânci ale scriitorului Petruț Pârvescu – în sinea sa, un țăran român autentic, în sensul nobil al cuvântului, devenit peste ani dascăl de istorie-filozofie, străfulgerând de aici cerul poeziei – în pământul românesc îl țintuiesc în locurile natale – mereu cu gândul – în Păcala Făgețelului (ce nume ciudat și totodată atât de „al nostru”: omul și pădurea, valea și dealul, apa și cerul, adică… Valea Vezii!), un univers care îi ajunge pentru veșnicie.
          Aici se succed, ca într-un carusel, imagini și întâmplări cu adânci semnificații în viața satului, a oamenilor – fantasticul, hilarul, tragicul și grotescul împletindu-se într-o paradoxală armonie, în cuvântul meșteșugit de poetul Petruț Pârvescu.
          Este o lume a esențelor. Aici, nu este loc de relativ, de analitic. Totul este absolut. Țăranul român are convingeri puternice, care nu vin de la el, ci din ancestralitate. Da, el știe că așa e. A văzut el (cu ochii minții), a auzit el cândva (în vremurile strămoșilor lui, pe care-i percepe ca fiind prezenți).

          Cartea scriitorului Petruț Pârvescu te transpune spectator pe malul apei curgătoare a timpului, pe care privind-o mai mult, ai senzația zborului halucinant. Pentru că… totul curge!

Paul-Mircea Iordache