Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Philip Rieff și Triumful terapeuticii, reliefare și de Rod Deher

Ion N. OPREA

 

 

 


Philip Rieff și Triumful terapeuticii, reliefare și de Rod Deher

                Motto: „În anii 1960 era faimos un autor american, un evreu laic, pe nume Philip Rieff,care a scris o carte memorabilă, inttulată Triumful terapeuticii, o carte de-a dreptul profetică. El prevestea dispariția religiei,pentru că, spunea el, oamenii au decăzut, trăind în căutarea plăcerii și a confortului. Oamenii nu mai trăiesc pentru virtute sau pentru Dumnezeu, pentru vechile repere, pentru că asta presupune suferință. În prezent, suferința ne repungă, drept care acceptăm oricâte abuzuri și atrocități, în încercarea de a scăpa de suferință. De aceea vedem cum se ridică astăzi o nouă formă  de totalitarism care se bazează, în parte, pe faptul că omul occidental se teme de suferință, de orice riscuri și lipsuri în viață”
Rod Deher

                   Noroc de Rod Deher și cartea sa Să nu trăim în minciună care ne-a trimis la Philip Riff, autor al altei cărți – Triumful terapiei – asemănătoare cu cea discutată, că „ nu puțini au fost gânditorii ori intelectualii care, de-a lungul istoriei, și-au început viața intelectuală  ca agnostici, atei, adepti ai secularismului, batjocoritori ai credinței și valorilor religioase, și și-au sfârșit viața tocmai la polul opus, oameni ai credinței, adepți ai valorilor creștine și apologeți ai virtuților”, unul dintre ei fiind tot un american  – filosoful  Philip Rieff, 1922-2006, acum decedat, puțin ori deloc cunoscut în România, personaj pe care, stimulat de Deher, îl detaliem, ca o completare la ce am scris sau citit.

                   Philip Rieff este un gânditor al cărui gândire, dezvoltate spre sfârșitul vieții lui, cum ni-l prezintă biografii, „este profund pro-credință și pro-valori religioase” după ce  „în tinerețe a fost un vagabond intelectual, dar pe parcursul anilor și-a dat seama de consecințele negative ale valorilor pe care el și cei de teapa lui le-a  promovat” astfel că  „din apologet al secularismului a devenit un apologet al religiei și credinței”.

                     Vreme de mulți ani, Philip Rieff a fost profesor de filosofie la Universitatea Statului Virginia din Statele Unite, iar spre finalul carierei sale academice a calatorit pe un propriu drum  – al Damascului – care i-a schimbat gândirea și perspectiva. Însoțit pas cu pas, Rieff a fost recunoscut și recomandat  de lumea științifică, în primul rând, drept un investigator bine dotat, un adept al lui Freud. În publicaţiile sale timpurii cele mai influente, precum The Mind of the Moralist [„Gândirea moralistului”] şi The Triumph of the Therapeutic [„Triumful terapeuticii”], îl vedem pe Rieff, cum apreciază  și Deher,  susţinând că adevărata cheie a analizei culturale făcute de Freud era concepţia acestuia despre nevroze. Freud considera că gradul ridicat al incidenţei nevrozelor în lumea occidentală se datora dispariţiei autorităţii religioase. Ca urmare Freud găsea o relaţie cauzală între declinul religiei şi prevalenţa nevrozelor. Însă, în loc să vindece nevroza revigorând religia, el a încercat să o vindece învăţând pacientul să trăiască fără religie. Această concepţie psihoterapeutică a omului modern a slujit ca teorie unificatoare a societăţii moderne.

            În opinia lui Rieff, adevărata revoluţie a secolului al XX-lea a fost ideologia terapeutică, nu comunismul. Într-o cultură terapeutică autoritatea dispare. În locul lui Dumnezeu şi al moralităţii, se dau arta şi sociologia. În anii 1970 Rieff devenise o „stea” intelectuală publică. Lucrările sale erau publicate în principalele reviste literare. Dar în anii ’80, în mod misterios, el s-a retras din viaţa publică.

                                Trei Lumi Culturale

                În deceniile ce au urmat publicării cărţii „Triumful terapeuticii”, Rieff a elaborat o viziune a istoriei Occidentului în care s-au succedat trei „Lumi” Culturale. Fiecare „Lume” corespundea unei epoci din istoria Apusului. Astfel, Prima Lume Culturală a fost lumea păgână, vrăjită de numeroşii ei zei. Ea a fost urmată de a Doua Lume Culturală, dominată de monoteisme. A Doua Lume Culturală a lăsat recent locul celei de a Treia Lumi Culturale, cea actuală, în care umanitatea vrea să renunţe la zei en toto.

                  În viziunea lui Rieff, civilizaţiile lumii au conceput dintotdeauna ordinea socială ca avându-şi temeiul în ordinea sacră. Ordinea sacră a întemeiat întotdeauna şi în mod necesar ordinea socială furnizându-i un univers de sensuri şi un cod de permisiuni şi interdicţii. Ea şi-a tradus propriile adevăruri în realităţile tangibile ale ordinii sociale. Ordinea sacră şi-a exercitat influenţa asupra ordinii sociale prin cultură. Astfel creatorii de cultură şi produse culturale au fost intermediarii dintre ordinea sacră şi ordinea socială, dintre Dumnezeu şi societate.

                Dar duhul celei de a Treia Lumi Culturale caută să lichideze toate acestea. În cea de a Treia Lume Culturală cei mai puternici dintre creatorii de cultură încearcă să abolească ordinea sacră cu totul. Într-un mod ce nu are niciun precedent istoric, ei vor să lase ordinea socială să subziste ca de sine stătătoare, lipsită de temeiul sacru pe care l-a cunoscut dintotdeauna. Ori, pentru a pune punctul pe i mai apăsat decât a făcut-o Rieff, aceste elite culturale se aşează pe ele însele în locul lui Dumnezeu, producând opere de cultură care modelează ordinea socială după propria lor asemănare.

                    Lucrările morţii în cea de a Treia Lume Culturală – a noastră

               Rieff vede produsele acestei de a Treia Lumi Culturale ca fiind vătămătoare, nocive, descriindu-le sub numele de opere sau lucrări ale morţii [deathworks]. Aceste produse culturale nu sunt, aşa cum ar trebui să fie, vehicule ale vieţii, ci mai curând agenţi subversivi ai distrugerii, subminând însăşi societatea şi cultura din care au luat naştere. Rieff oferă o serie de exemple sclipitoare, de regulă din domeniul umanist, incluzând mai ales opere de Freud, Joyce, Picasso şi Mapplethorpe. El scoate în evidenţă atacurile culturale la adresa înţelegerii tradiţionale a sexualităţii, mai ales atitudinile negative faţă de unitatea familială tradiţională heterosexuală. Aceste atacuri reprezintă pentru Rieff o subversiune a codurilor culturale tradiţionale occidentale şi o abrogare a ordinii sacre care le întemeiază.

                  Primele două Lumi Culturale au căutat, fiecare, să formeze o „identitate” personală, socială şi culturală pe verticală, pornind de sus. Dar a Treia Lume Culturală, a noastră, respinge verticala şi caută să constituie o identitate pe orizontală, dedesubt. Efectul acestei respingeri este nihilismul. „Unde nu este nimic sacru”, notează Rieff, „nu este nimic”.

                   Creştinismul ca a Doua Lume Culturală

            Deşi Rieff a criticat aspru creştinismul în tinereţe, spre sfârşitul carierei sale el şi-a declarat angajamentul faţă de monoteism (a Doua ordine socială a lumii în sistemul său) şi a îmbrăţişat rolul pozitiv pe care creştinismul trebuie să îl joace în societate. În a Doua Lume Culturală, ordinea socială occidentală (susţinută de monoteismul iudeo-creştin), ordinea sacră apare prin revelaţie şi prin tradiţiile ce decurg din această revelaţie. Ordinea sacră furnizează un univers de sensuri înzestrat cu un cod normativ de permisiuni şi interdicţii. Acest cod moral face ca societatea să înflorească şi generează bunăstarea persoanelor în contextul ordinii sociale mai largi. Persoana învaţă de la o vârstă fragedă să se identifice cu acest univers de sensuri şi să aprecieze virtutea şi viciul în aşa fel încât această înţelegere să-i modeleze dorinţele instinctuale. În mod semnificativ, ordinea sacră îi cere culturii să susţină ordinea socială împiedicând decadenţa în viaţa socială şi culturală.

                 Rieff a avut grijă să observe că ordinea sacră nu este imuabilă, nici nu trebuie impusă prin cultură astfel încât să controleze ordinea socială până în detaliu. Ordinea sacră nu trebuie echivalată cu ordinea civilă, cu toate că de fapt ordinea sacră modelează realităţile concrete ale ordinii civile. Într-adevăr, ordinea sacră îşi traduce propria ordine intangibilă în realităţile tangibile ale ordinii sociale. Ea face acest lucru prin intermediul culturii şi, făcând acest lucru, ea modelează identitatea personală. Ordinea sacră este condusă de Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob; iar în Dumnezeu îşi au obârşia Creaţia şi Revelaţia Sa.

                Deformarea celei de a Treia Lumi Culturale a noastre

            Elitele acestei de-a Treia Epoci caută, prin intermediul culturii, să strice ceea ce a plăsmuit Dumnezeu, să rupă ordinea socială de ordinea sacră, astfel încât ordinea socială să „plutească” de sine stătătoare. „Elitele conducătoare ale celei de a Treia Lumi Culturale” – scrie Rieff – „sunt virtuoşi ai decreaţiei, ai plasării de ficţiuni acolo unde erau mai înainte adevăruri absolute”. Sociologii moderni se află în avangarda acestei parade a celei de a Treia Lumi; ei perpetuează perspective reducţioniste asupra religiei, tratând-o ca pe un fenomen strict funcţional. La fel ca şi Freud,  înaintea lor, ei vor să uite religia şi să reconstruiască societatea şi cultura (în mod anti-religios) pornind de jos în sus. Turnul din Babel este zidit din nou, cărămidă cu cărămidă, mereu şi mereu, şi totdeauna cu noi nădejdi de slavă deşartă.

             Încercarea de a construi o societate fără religie, aşa cum am notat mai sus, e sortită eşecului. În cuvintele lui Rieff: „Cultura şi ordinea sacră sunt inseparabile… Nicio cultură nu s-a putut menţine vreodată în absenţa unei raportări la ordinea sacră”. Şi totuşi, în vremea aceasta proiectul de de-creare a unei A Treia Lumi implică producerea de opere ale morţii [deathworks], realităţi culturale ce reprezintă un „asalt final asupra… ordinii sacre pe care artele lor întrucâtva o mai exprimau”. Operele morţii sunt „bătălii în războiul împotriva celei de a Doua Culturi”. În ochii lui Rieff, Cultura celei de a Treia Lumi nu mai pridideşte felicitându-se pentru aparenta ei victorie.

            Una din liniile frontului în bătălia culturală contemporană este noţiunea de adevăr. Perspectiva celei de a Treia Lumi aboleşte adevărul, lăsând doar dorinţa. Dar dorinţa se dovedeşte a fi o autoritate tot atât de cumplită precum orice zeu. Culturile celei de a Treia Lumi sunt relativiste la suprafaţă, dar la nivel de profunzime sunt intens autoritare. Ele exclud divinitatea. Dar natura are oroare de vid. De aceea tronul pe care odinioară şedea Dumnezeu nu rămâne gol; pur şi simplu e ocupat de zeul dorinţei.

           În cultura noastră occidentală a celei de a Treia Lumi, aproape orice dorinţă va fi de ajuns, dar dorinţa sexuală funcţionează ca un atu sau carte supremă. Pe baza studiului întreprins de el asupra lui Freud, Rieff notează cum încercarea de a înlocui divinitatea se concentrează, în mod surprinzător, pe lupta împotriva familiei heterosexuale. Rieff argumentează că mişcarea din Apus pentru normalizarea homosexualităţii reprezintă un atac asupra familiei heterosexuale, cu importante implicaţii negative asupra societăţii. Această mişcare este „o perversiune polimorfă neînţeleasă aproape deloc de masa celor ce sunt pur şi simplu obligaţi să se ghemuiască într-o acceptare tăcută, timorată şi, în mare măsură, intimidată, a homosexualităţii ca şi când ar fi cumva doar un alt stil de viaţă fără nicio semnificaţie deosebită în societate”. Problema homosexualităţii, aşa cum o vede Rieff, trece cu mult de sfera eticii sexuale. Ea este o chestiune de sfidare împotriva ordinii sacre, iar atâta vreme cât sfidarea domneşte cu rang suprem, cultura nu se poate aştepta decât la opere ale morţii.

                    Înainte către o a Patra Lume

                În loc de a încerca să recupereze creştinismul pierdut al altei epoci, Rieff ne îndeamnă să mergem înainte către o viziune a unei a Patra Lumi, în care ordinea sacră reîntemeiază ordinea socială, una în care elita cu influenţă promovează ordinea sacră şi nu o subminează. Construirea unei a Patra Lumi ar implica recuperarea Revelaţiei şi, prin extensie, recuperarea autorităţii, direcţiei şi sensului—toate victime ale celei de a Treia Lumi Culturale. Deşi a Treia Lume pare a se afla la apogeu, Rieff prevede erodarea ei. Efortul „terapeutic” de a ucide instinctul credinţei va eşua în mod necesar. „[Instinctul credinţei] pur şi simplu nu poate fi ucis. Acest «pur şi simplu nu poate» înseamnă că pur şi simplu nu putem trăi—nu putem trăi ca şi când viaţa ar fi lipsită de sens, de ţel; ca şi cum viaţa ar fi doar materială sau mecanică şi nu spirituală.”

                Cheia cultivării cu succes a celei de a Patra Lumi este de a readuce cultura la funcţia ei legitimă de a conecta sacrul cu socialul. Această restaurare nu se face de la sine; ea are nevoie de oameni care vorbesc şi făptuiesc în mod responsabil şi proleptic. Aceşti oameni trebuie să recupereze un cod de permisiuni şi interdicţii—recuperare ce va deveni tot mai posibilă pe măsură ce cultura noastră va suferi o „dez-vrăjire radicală” din pricina permisivităţii celei de a Treia Culturi. Aceasta părea cu atât mai eliberatoare cu cât Îl concedia pe Dumnezeu alungându-L din locul Său şi propunea o viaţă fără limite. Dar o lume fără hotare este un loc înspăimântător—nu unul eliberator. Trebuie să regăsim frumuseţea lui „să” şi a lui „să nu”.

          Cu „să” ori „să nu”, pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iași, 16 iulie 2021



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5