Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Piese din colecţia etnografică
Piese din colecţia etnografică a Muzeului Botoşani, cu valoare de simbol în ritualul tradiţional de nuntă
În tradiţia românilor ca şi în tradiţia altor popoare viaţa comunităţilor este conturată de o împletire a manifestărilor materiale şi a celor spirituale.
Latura spirituală, încă din perioadele arhaice ale istoriei, şi-a pus amprenta pe o mare parte a laturii materiale. Multe dintre obiectele folosite de civilizaţiile umane, pe lângă ideea de utilitate, purtau şi mai poartă încă şi componenta spirituală.
Nu numai piese în diferite contexte poartă o anume simbolistică, dar şi structuri arhitectonice cu un plan special proiectat în care individul sau o colectivitate se află în comunicare cu energiile puternice, dătătoare de viaţă nevăzute, cu divinitatea.
În urma unor observaţii asupra a tot ceea ce înconjoară umanitatea, asupra mediului în care trăieşte ea, grupuri umane şi-au stabilit anumite cutume care au continuat să fie practicate din generaţie în generaţie, şi chiar completate, îmbogăţite în timp, în funcţie de moment, de loc, de necesitate.
Aşa s-au înrădăcinat o serie de obiceiuri care au fost aplicate de fiecare familie în propria locuinţă, gospodărie şi de întreaga aşezare.
Dacă ne referim la ocupaţii, la meşteşuguri, constatăm bogăţia, diversitatea şi frumuseţea practicilor ritualice de peste an legate de acestea.
Aceeaşi observaţie o putem face asupra ritualurilor magice din viaţa de familie, la naştere, nuntă şi înmormântare.
Fiind la mijloc între momentul naşterii şi momentul de trecere către o „altă existenţă”, nunta are o anumită încărcătură de simboluri, făcând legătura între celelalte momente deja amintite, ale vieţii pământeşti.
Chiar din momentul când cei doi tineri se cunoşteau şi urmau să întemeieze o căsnicie, erau responsabili să devină părinţi. De aceea, la intrarea în biserică pentru cununie şi în unele locuri la ieşirea din biserică după cununie, mireasa punea un număr de degete ca o pecete pe uşa de la intrare, exprimându-şi astfel dorinţa referitoare la numărul de copii pe care să-i aibă, anticipând astfel naşterea.
Costumele de mire – mireasă erau croite şi lucrate astfel încât ele să fie potrivite şi să folosească şi pentru înmormântare. Fiecare din cele trei momente ale vieţii de familie are originalitate, încărcătură artistică, prin textele literare folosite, prin piesele cu încărcătură decorativă, cromatică şi cu valoare de simbol.
Ritualul de nuntă parcurge o serie de etape. De la peţit la croi, atunci când familiile s-au înţeles şi fata trebuie să croiască pânza pentru cămăşile de soacră, socru, costumul de mire cu năframa de pus în brâu.
Referiri la valoarea simbolică a pieselor din ritualul de nuntă, apar şi în oraţii, culese de la cei implicaţi în desfăşurarea nunţii.
Soacra mare este chemată să-şi primească darul cu versurile:
„Soacră mare vină-ncoa
Să vezi ce-ţi aduce noră-ta,
O cămaşă cu altiţă
Cusută cu mărgeluţă,
Pe pânză în două iţă”.
Cules de Steliana Băltuţă de la Atănăsoaie Anica – 80 de ani, în 2007,sat N. Bălcescu – Botoşani
Mirele este poftit să primească „năframa”.
„Cinstite mire,
Iatî, s-aratî
Cinstită mireasî,
A dumneavoastră aleasî,
C-o batistî frumoasî,
Di matasî cari v-o dă în dar”.
Cules de I.H.C. în 1968 de la Vasile S. Moroşanu, Şaru-Dornei, Suceava (din cercetarea monografică Silvia Ciubotaru, Nunta în Moldova, Ed. Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000)
Odată cu pregătirea costumelor de nuntă, „druştele” (domnişoare de onoare ale miresei, brodau batistele pentru vornicei, ca semn distinctiv al „chemătorilor la nuntă”).
Batistele cusute de „druşte” şi purtate de vornicei, erau brodate numai într-un colţ şi semnate cu numele întreg al fetei şi cu iniţialele vornicelului ales, cusut pe unele anul când s-a desfăşurat nunta.
Alte piese simbol pentru nuntă sunt ştergarele, puse de către mireasă la gâtul naşilor, brodate cu decor floral (trandafiri), fitomorf (pomul vieţii, viţa de vie) şi mai rara avimorf (cocoşi).
Şi în strigăturile din timpul nunţii, apar ştergarele nunilor.
„Să trăiască nuna mare,
Că frumos ştergar mai are”
„Tare bine i se şede
Codrului cu frunza verde
Şi poienii cu stejari
Şi naşilor cu ŞTERGARI”
Cules de Steliana Băltuţă de la Michiu G. Paraschiva – 89 ani în 24 martie 1988.
Covorul şi perna ca piese cu valoare de simbol, trebuie să fie pregătite special ca tinerii miri înainte de a merge la cununia religioasă, să stea în genunchi, cu capetele plecate şi să ceară Iertăciunea părinţilor pentru câte le-au greşit şi apoi să primească binecuvântarea părintească, moment rostit şi de către vornic în oraţia de nuntă.
Vornicul avea ca semn distinctiv pe tot parcursul nunţii, toiagul cu ştergar sau năframa puse de mireasă, practică recunoscută în unele sate ale zonei Botoşani. De priceperea vornicului, depindea reuşita nunţii, ca şi de cea a naşilor.
Simbolul toiagului şi năframei apare şi în versuri rostite la nuntă de vornic.
„Aista toiegel de brad,
Se cere astă seară îmbrăcat!
Mulţumesc jupâneasă mireasă,
De-aista toiegel îmbrăcat.
…………………………………
Mulţumesc jupâneasă mireasă
De astă năframă frumoasă
Cusută cu fir,
Umplută cu ibrişin”.
Cules de Prof. Gabriela Anisie de la Creţu Anghel, 80 ani, Ivancăuţi – Păltiniş – Botoşani
Pentru binecuvântarea religioasă, mireasa trebuia să aibă ţesut de mâna ei, covorul de cununie, pe care stăteau mirii, naşii, părinţii şi preotul care oficia ritualul. La ieşirea din biserică, mirii purtau în mâini lumânările aprinse, pentru o cale cu lumină şi noroc.
La plecare din casa părinţilor la trecerea prin poartă, mireasa rupea deasupra capului colacul, şi aruncând bucăţile în cele patru zări, pentru belşug şi bunăstare în viitoarea casă.
Un alt simbol al nunţii tradiţionale îl constituia lada cu zestre, pe care vorniceii chiuind o scoteau din casa părinţilor miresei şi o puneau în carul cu care mergea către casa mirelui şi socrilor ei.
Lada era piesa de mobilier, pe care orice tânără trebuia să o aibă la căsătorie.
Între ţesăturile de pe ladă, nu trebuia să lipsească ţolul (o ţesătură în patru iţe din cânepă, pe care se treiera grâul, după seceriş).
Lipsa ţolului din zestre, aducea ironiile şi strigăturile la scoaterea zestrei din casă:
„U, iu, iu, pe dealu’ gol
Că mireasa n-are ţol
Şi i-o face mirele
Când o tunde cânele”
Cules de Prof. Gabriela Anisie de la Lupaşcu Cristian, 16 ani, Miorcani – Botoşani
Urcată în carul cu zestre, mireasa primea de la mama ei, icoana cu ştergar, ca semn de binecuvântare pentru noua ei casă, şi oglinda la care a fost gătită şi pe care mirele i-a pus cercei, mărgele sau bani.
Când ajungea carul în curtea socrilor, vornicul striga:
„Ia ieşi soacră în ogradă
Şi-i vide ficiorul tău,
Ţi-aduce noră cu ladă
Cu ladă şi zestre mare
S-o ţii numai la icoane”
Cules de Steliana Băltuţă în 1985 de la meşter olar Grigore Cramariuc, 64 ani, Hudeşti – Botoşani
Voalul şi coroniţa miresei erau semne ale purităţii şi cinstei, mireasa era comparată cu o împărăteasă în folclor aromân, tânăra spunea:
„A sosit vremea să mă mărit,
Hai, hai, ia-mă tinere,
Ia-mă în braţele tale,
Şi du-mă la tine acasă
Voalul pe cap eu mi-am pus,
Frumos tânăr mi-am luat”.
(din Nicolae Gh. Caraiani, Nicolae Saramandu, Folclor aromân grămostean, Ed. Minerva, Bucureşlti, 1982)
Năframa croită şi brodată de mireasă şi pusă în cingătoarea mirelui, semnifica statornicia, asumarea răspunderii de a fi cap de familie şi ieşirea din rândul feciorilor.
Druştele coseau mai multe năframe care acopereau şi colacii sau erau puse cum am precizat la toiagul vornicului, la cofiţa cu apă.
După nuntă, năframele erau folosite ca feţe de coltuce (perne mici) erau puse pe perete pentru a decora interiorul, erau folosite la obiceiurile de An Nou. Cofiţa pregătită pentru nuntă cu apă şi vărsată în calea mirilor aducea bogăţie în familie, aşa cum se spunea că dacă îţi plouă la nuntă, vei avea bunăstare şi vei fi bogat toată viaţa.
Ne-am referit la câteva piese folosite în ritualul de nuntă cu încărcătură de simboluri, care devin sacre în comunitatea umană.
Remarcăm faptul că încă de la începutul omenirii, viaţa e plină de semne cu semnificaţii bine stabilite, la toate civilizaţiile existente şi care dau un sens lumii în care trăim.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania