Dumitru PETRAȘ

Plecare lungă

Ce tare țipă apa când trece prin șipot de apă
Se mișcă drumul arcuit adânc în mine
Noaptea se dezbracă de cămașa purtată în vis
Copacul pădurii se lovește de poartă
Ca un zâmbet ascuns în zâmbet de fatăÂ
Viața se face mai scurtă fără infinit
Și marea curge peste copaci mari de apă
Cânte plutind va ajunge mâine acasă
Ca o mireasă dansând tangou de nuntă
Și-n magnetism de flăcări va curge iubire
Lutul din mine va lua formă de creație
În via toamnei curg ulcioare cu vin
Se smălțuiește clipa încinsă de dor
Străinii rup busuioc din trupul grădinii
Uleiul crud înflorind, din candelă ia foc
Se văd zorii cum sar peste gardul grădinii
Fântâna plânsă ascunde amprenta durerii
Și soarele se rotește ca o flacără de vânt
Glasul mamei de trei veacuri mă strigă
Să urc și eu în casa mare, cerească
Cu aripi de dor crescute adânc în mine
Pădurea vibrează ca o plecare lungă
Mama frământă aluat într-un ciob de lună
Și-n loc de apă toarnă ecou de lumină
Să crească pâinea cât o lacrimă plină
Pe care o vom servi mai târziu, împreună.