ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 09 Iul. 2018
Articol de Marin IFRIM
Publicat: 10 Iul. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Pledoarie pentru elevii care trăiesc în școli politizate (IV)

  Prin 1971 eram elev la o școală profesională de chimie în Brăila. Eram vreo 38 de elevi într-o clasă. Aveam o dirigintă frumușică, amabilă, plăcută până când își vărsa fierea pe catalog. Eram o clasă dificilă, cu elevi din aproape toată țara, din Moldova, Oltenia și Muntenia. Unii dintre colegi erau cu trei-patru ani mai în vârstă decât mine, eu fiind minorul clasei. Băieții aveau experiență, unul, care semăna cu canalia aia de campion mondial la box, Tison, făcuseră și un pic de pușcărie. Am avut și un coleg din Buzău, o belea de om, care, tot timpul, trata profesorii cu o ironie nativă. La un moment dat, părinții noștri au fost convocați la o mare ședință. Au lipsit mulți babaci. Tata a fost prezent și tare mult s-a bucurat doamna dirigintă când l-a văzut, începând să mă toarne fără să mai poată respira. Nu-mi venea să cred ce se întâmplă. La un moment dat tata, un Moromete nativ – în sat chiar era poreclit Moromete -, i s-a adresat scurt și cuprinzător: ”Doamnă, eu m-am descurcat cu el până l-am adus aici, la școală. Ce vină am eu că nu sunteți în stare să-l educați, nu ăsta vă este rostul?”. Apoi m-am dus cu tata în centrul orașului, am mâncat câte trei sau patru mici, am băut câte o bere și l-am condus la gară. Acum, în anul 2018, când văd prin ce coșmar trece fiul meu cel mic am început să am insomnii. Bietul copil are un sistem dement pe urma sa. Câțiva profesori, în frunte cu șefa cu banderolă a școlii, îl vânează metodic. Atâta cinism nu știu să fi existat nici pe vremea nazismului. Senzația sa este că se află într-un lagăr de concentrare și exterminare. Aceste cadre didactice urăsc viitorul, am mai spus-o. Fiecare director de școală, ”numit prin concurs”, își face echipa de slugi și de ticăloși apoi purced, cu toții, la ”disciplinarea” copiilor și la distrugerea conștiințelor celorlalți profesori, mai ales a celor care sunt verticali de la natura celor șapte ani de acasă. Este incredibil cât de nemernici sunt mulți dintre conducătorii școlilor actuale. Au transformat aceste spații sacre în niște zone morbide, robotice, satanice. Acum vreun sfert de secol, unul dintre fii mei, era, ca și cel de acum, elev la o școală unde premianți erau numai copiii prefectului și a deputaților etc. Am nume, există cataloguri și note.  Fiul meu era pe la mijlocul clasei, avea note firești, însă, unei cucoane, tot dirigintă, îi picase pata pe el pentru că avea un comportament ceva mai rebel. Am rezolvat problema evitând o confruntare cu o femeie care avea dreptate inclusiv când nu avea nevoie de așa ceva. Nu i-a dat fiului meu nicio șansă. Apoi, copilul a absolvit un liceu, o facultate de sociologie (ID) și altă facultate, la zi, ca șef de promoție. La vârsta de patru ani i-a murit mama, care, pe patul de moarte, m-a rugat ca, băiatul nostru, să absolve, și el, măcar patru clase. Fiica mea era în clasa a două, după doar o săptămână când și-a pierdut mama. Acum are catedră de profesor de istorie și geografie. Aș putea continua cu aceste povești, însă nu acesta este scopul acestor rânduri. Vreau să spun că mă simt nevoit să fac niște comparații simple între învățământul de ieri și cel de azi. Fiul meu cel mic, are o mamă deosebită, autoare de cărți pentru copii, articole despre învățământ, proiecte școlare deosebite, multe premii obținute de către elevii săi. A fost felicitată inclusiv de profesori din America, dacă nu cumva o fi vorba tot de securiști de-ai noștri. A devenit o țintă. Comuniștii nu suportă decât mediocritatea, ei fiind mediocrii tuturor timpurilor. Trăim într-o democrație de paradă/paradeală, cred că ar fi foarte firesc să fie dată publicității lista turnătorilor și acoperiților din învățământ, inclusiv turnătorii din sindicatele din învățământ, niște ticăloși mână în mână cu sistemul dominant, niște animale care și-au marcat teritoriul ”profesioanal” precum toate jivinele. Ar fi ceva de pomină, o listă mai lungă decât a preoților spovedioși. Profesorilor buni, ca și în cazul medicilor, le-a fost distrusă credibilitatea.  Imediat după 1989, am citit o carte despre securitatea (STAZI) din fosta germanie rusească. Iată cum se proceda când vreun ins deranja sistemul. Să zicem că insul respectiv era doctor stomatolog foarte frecventat de pacienți. În sala de așteptare venea un securist neamț, se așeza pe scaun, stătea la rând, cum se spune, și intra în vorbă cu adevărații pacienți. Pentru doctorul respectiv începea calvarul psihologic, își pierdea credibilitatea. Ce spunea securineamțul: ”E cel mai bun doctor stomatolog din oraș, păcat că e homosexual”. Fără comentarii. (Marin Ifrim)