Poem de Marin IFRIM

Acolo ne vor toate animalele cu ADN cibernetic

Se dedică tuturor bibliotecilor și bibliotecarilor din România

Într-o zi, mai mulți homalăi lirici și epici m-au întrebat, la pahar plin
Cu fum de țigară și fumuri din plămânii lor, de ce a orbit personajul
Zahei al lui Vasile Voiculescu. Muște căzute-n pahare literare, se
Închipuiau colegi de scris cu marele autor al Sonetelor închipuite ale
Lui W. Shakespeare.  Ce fac fumurile multe din omul puțin vizibil!
Nu poți răspunde la așa întrebare. Boemii nu au nicio treabă cu icoana
Feței unui martir. De atunci tot văd poeți mai eterni în secunde decât
Toată aleea scriitorilor din orașul subteran Bellu, care prin cultură, care
Prin școli, care prin fabrici, care prin spitale etc.; toți cu legitimații,
Cu cărți publicate, cu onoare reperată. Vorba statuiei lui Dinu Săraru,
O blasfemie mai vie decât el însuși: ”niște poeți” ( parafrază, no?)
Și mă tot întreb de ce marea noastră literatură e ținută în pământ
Inclusiv de mai-marii zilei, de ce e uitată acolo, doar-doar o putrezi
În timp ce școlile sunt pline cu citate și excitate din poeții acestor zile
Minore? Vine câte un ministru, câte un om de stat, câte unul din ăsta
În contra vântului, care , precum un urs arctic, îngroapă adânc prada
În zăpadă. Ca lupul, ca toate animalele necrofage. Ne-am întors mult
Înaintea clasicilor, direct în epoca pietrei. Acolo ne vor toate animalele
Cu ADN cibernetic. Să păstrăm măcar bibliotecile de hârtie, trupurile
Clasicilor noștri înșiruite în rafturi precum cea mai mare armată pe care
Am avut-o vreodată, de care se tem pigmeii cei mari, penițele din
Capul necălimărat ale omului politic cu limba în formă de ghioagă,
Care slavă Domnului, încă nu a descoperit focul cărților…