POEM  DE  MARIN  IFRIM

Ca un meteorit căzut peste un punct. În plapuma norilor

Intru între cuvinte și strig oarecum speriat: e cineva aici? Intru
Între cuvinte ca într-un cimitir plin cu învățători. Cine nu se teme
De cuvinte nu e nici măcar analfabet. Intru între cuvinte ca într-un
Câmp minat. Oricând pot sări în toate părțile, ca un meteorit
Căzut peste un punct. Intru și îmi aud vocea, ecoul, dinții de
Lapte pe scara Richter. M-au îmblânzit cuvintele. Ele îmi șoptesc
Taine ascunse în mine, în neuronii dați pe inventar de părinții
Părinților părinților mei. Ce adânc e trecutul. Ca și golul dintre
Cuvinte. Istoria e doar o poveste. Viața e carnea cuvintelor.
Plinul de care nu te mai saturi. Cuvintele sunt carnea vieții.
Iubesc cu aceste cuvinte. Ca orice ființă umană. Sintagma te iubesc
Nu-mi aparține doar mie. Cine o fi inventat aceste vorbe
Chiar a simțit ceva. Intru între cuvinte și strig oarecum speriat:
E cineva aici? Sunt eu. Numele meu nu contează. Cuvintele mă
Cunosc. Sunt unul și același. Ca și voi. Până și numele meu
E format din cuvinte. Să nu uit să citesc. Ce te iubesc, literă cu
Literă, dincolo de neuroni, dincolo de tot, în plapuma norilor.