Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    POEM DE MARIN IFRIM. E îngerul meu. I-au picat toate penele. Își pierde inventarul

    POEM DE MARIN IFRIM
     

     

     

    E îngerul meu. I-au picat toate penele. Își pierde inventarul


    M-am născut cu o maimuță pe umărul stâng și cu un înger pe umărul drept.
    Curat echilibru. Să ai sub urechi asemenea (stră)vietăți nu e dat oricui. Am avut
    Ursitori. Toate îmbrăcate în culori pe care pictorii le tot irită de câteva milenii,
    Fără să poată reda albastrul de înger, verdele de maimuță, diferența dintre
    Cer și copac. Încă se pictează în peșteri, încă maimuțele mănâncă banane crude.
    Phanta rhei, sau cum îmi spune cărturarul Georgică Manole: fiesta lente. Ca atare
    Nici eu, nici maimuța nu prea am ajuns prea departe. Sunt în timpul mersului.
    Tot înainte cu pașii, tot înapoi cu gândurile. Sunt un fel de povară pentru
    Mine însumi. Maimuța de pe umărul stâng îmi apare din ce în ce mai rar sub
    Căușul palmei, când vreau să o pipăi, ca și cum ar fi vreo pisică mitologică.
    E doar o maimuță care nu vrea să mă mai considere ( stră)nepot. Dumnezeu știe.
    O văd tot mai rar, prin grădini zoologice, la târguri cu animale exotice, în
    Emisiuni TV. De exterminare subtilă. Știu că maimuța de pe umărul meu
    Se stinge și n-o să mai fiu o planetă. Dincoace, pe umărul meu drept, îngerul
    Are de gând să-mi pună vată-n timpan și să caute alte șoapte pentru alte
    Figuri de stil retro. E îngerul meu. I-au picat toate penele. Își pierde inventarul.
    Și nici măcar nu va fi avansat după câte a tras din cauza unui om cu ursitori.
    Cu porunci clare. Și-a făcut datoria. Cu puțin noroc, putea să devină ”Îngerul marin”,
    Un fel de albatros la fel de frumos precum cioara românească de pe arăturile
    Patriei sau de pe trecerile de pietoni din centrul orașului. Cer și copac, rădăcini de
    Vârfuri și vârfuri de abis. Între un înger și o maimuță, pe umărul meu,
    Cel care-și înmoaie cioara în cerneală roșie când scrie despre el însuși…

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. Elena Saidacaru spune:

      Figuri de stil retro. E îngerul meu. I-au picat toate penele. Își pierde inventarul.
      Și nici măcar nu va fi avansat după câte a tras din cauza unui om cu ursitori.
      Cu porunci clare. Și-a făcut datoria. Cu puțin noroc, putea să devină ”Îngerul marin”,
      Un fel de albatros la fel de frumos precum cioara românească de pe arăturile
      Patriei sau de pe trecerile de pietoni din centrul orașului. Cer și copac, rădăcini de
      Vârfuri și vârfuri de abis. Între un înger și o maimuță, pe umărul meu,
      Cel care-și înmoaie cioara în cerneală roșie când scrie despre el însuși…
      Felicitări, foarte frumos!
      E drept,din cauza neconformării noastre spirituale, îngerii sunt primii care suferă, dar pentru noi, nu pentru că nu vor fi avansați, ei tot îngeri rîmân, cine pierde, e păcătosul.FELICITĂRI!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5