Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEM DE MARIN IFRIM. Mă sună Diogene, din butoi, cu lumânarea în mână

POEM DE MARIN IFRIM

 

 

 
Mă sună Diogene, din butoi, cu lumânarea în mână


Am un telefon antic, mai că nu are manivelă și dinam, ca pe vremea colhozurilor.
Un telefon mai viu decât mine. Are urechi de pisică, gură de politician, ochi de
Vultur, intestine încăpătoare. Vorbesc cu el, prin el, pentru el. Apoi mă doare
Capul. Aud voci, plăci, cum se spune. Într-o bună zi l-au pus pe tata, mort de-a
Binelea, cu ani în urmă, pe fondul unei discuții suprapuse. Altă dată aceste
Instrumente medicale medievale, telefoanele sateliților lui pește, mi-au strecurat
Zgomote de femei sub cearceafuri. La mișto. La stricat ploi. E de rău și încă
Nu am luat-o razna, încă sunt optimist. Sunt doar niște telefoane, niște jucării
Tragice în mâna unor ticăloși efemeri. Trece și vremea asta. Vom deveni o lume
De telepați, ne vor asculta gândurile. Le vor vedea, ca și cum le-ar făta mintea
Rea din iaduri putrede. Suntem dezbinați de ochii și urechile telefoanelor,
Cea mai indecentă bijuterie atârnată de scroturile băștinașilor de profesie
Patriotică. Am un telefon antic. Mă sună Diogene, din butoi, cu lumânarea în
Mână. A uitat ce caută acolo. A început să mănânce ceară caldă. Și mă
Tot întreabă cine îi ascultă doaga butoiului plin cu el însuși. Dogarii, bre, îi zic
Și eu, ca și cum nu aș ști, ascultatul e doar o vedere cu timpanul pe ochi,
Un monstru al celor care violează puterea. ​Trafic de minți demente. Cu toată
Flatulența. Uneori ochii noștri scuipă, se apără precum șerpii deranjați
În tihna lor ancestrală. Câtă silă. Vorbesc la telefonul meu antic ca și cum
mi-aș pune fiecare clipă pe difuzor. Cine nu mă iubește nu are urechi pentru
vârful corpului din care strig nevoia de liniște, de iubire, de firesc nativ.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Din păcate trăim într-o Românie tristă:
    Demolatori au fost
    Demolatori iacă, sunt
    Demolatori mai…vin!

    Aveţi dreptate dle Marin Ifrim…când ne gândim cum Diogene-n antichitate căuta un om…Când se mai fac oameni…oameni?

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5