POEM  DE  MARIN  IFRIM

Oare viermele din măr e fostul șarpe din Rai ?

Blocurile târgului meu îngust ar putea fi chiar o pădure plină de pași și
Plină de mușcate-n balcoane, plină de fluturi, pisici, țânțari și din când în
Când de țipete de hiene divorțate de foame. Sunt în pădurea dinaintea
Acestor blocuri pline de fire și țevi. Citesc  orașul, ce a mai rămas din
Frunza Evei, a mai în vârstă femeie vânzătoare de mere crețești.
Acum, fosta pădure, piața orașului verde, e plină de femei la tarabă.
Fiecare cu merele ei. Eu caut doar un kilogram de mere, doar vreo
Șapte mere, ca și cum aș căuta șapte Albe ca Zăpada în casa
Unui pitic. În ultima vreme am văzut că ne mor și piticii, pădurile
Devin cărți de poeme în scoarță de sicriu șlefuit. Ce timpuri de neatins.
Undeva în piața asta verde există șapte Albe ca Zăpada, printate direct
Pe ochii mei de pitic în căutare de șapte mere, cam un kilogram.
Crețești. Încrețite de lumină. Cu sâmburi râzând, ca dantura Pegasului.
Oare viermele din măr e fostul șarpe din Rai? Altfel nu se explică de ce,
După ce acesta intră în măr, își trage o frunză, ca și o ușă, la intrarea
În viermănoșenie. Mă întreb și eu. Nu-mi trebuie filozofi în urechi.
Când vine vorba despre treburi din astea, îmi pot folosi piticul din dotare.