POEM  DE  MARIN  IFRIM

Porcii patriei

Eu de ce trebuie doar să scriu, să-mi văd de scrisul meu mărunt,iar ei, porcii patriei, să aibă cuvântul viu, nu înţeleg nici în ruptul. Nici cu toporul. Mi s-a tot spus să-mi văd de scrisul meu.Că de restul se ocupă ei. Guiţătorii tricolori. Scrisul meu nu are belciug în rât. E doar scris. Pentru ei, scrisul e ceva ca la spitalele de nebuni. Adică, în realitate, ei sunt scriitorii secundelor. Nu eu şi de-alde mine. Ei scriu istoria. Cum doctorii din balamuc pretind că tratează pacienţii,care pacienţi, de fapt, sunt mai zdraveni la cutia craniană decât mulţi doctori. În ce lume trăim. Sus  lumea e stricată, jos e putred de proastă. Până şi credinţa în ceva a devenit un fel de motiv provocat. Ţi-e frică să mai vizitezi un sfânt real. Ei au sfinţii lor. Galonaţi. Etalonaţi. Făcuţi pe măsura lor dintotdeauna. Pe gratis la ei, pe datorie la noi. De-asta trebuie să scriu,ca să nu uit că porcii patriei vor indiferentă  pajiştea limbii mele scrise. Să fie numai în râtul lor aşa-zis patriotic. De parcă scrisul meu ar fi la îndemâna belciugului.