POEM DE MARIN IFRIM

Scriu cum mi-a spus el, fără gânduri ascunse

Marele poet Liviu Ioan Stoiciu îmi spunea cândva că nu are rost să ne
Ascundem gândurile, că e mai bine să fim așa cum suntem și cum vrem
Să ne știe lumea. L-am înțeles mai târziu, după ce mi-a trecut orbirea
Cu care priveam în locuri ascunse, în camere de luat vederi, parcă așa
Se numesc jucăriile astea mai rele decât microfoanele, de pe vremuri,
Puse inclusiv în cel mai întunecat loc al omului, dincolo de sfincter.
Acum văd camere peste tot. Și sunt văzut. Și vorbesc și scriu împotriva
Firii lor. Falit. Scriu doar ca să respir. Camerele astea nu pricep că eu
Sunt o iluzie. Ele văd doar ce vor, ce le trebuie. Eu sunt dincolo de ele
În trecut, în vremuri oarbe dar reale, pipăibile și acum. Parcă-mi văd
Copilăria. Fără camere de luat vederi. Doar cu un milițian la trei mii
De oameni, căutând infractori inexistenți, copii care fură fructe,
Vădane înșelate de popi miloși etc. Mă uit la fosta mea lume, ca și la cea
A prietenului meu Liviu Ioan Stoiciu. Continente diferite, dar cu vase
Maritime între ele. Scriu cum mi-a spus el. Fără gânduri ascunse.
E mare lucru să te întâlnești în viață cu tine însuți. Restul e timpul altora.