Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEM DE MARIN IFRIM: Visez numai maimuțe academice. Fără întuneric!

IfrimPOEM  DE  MARIN  IFRIM

 

 

 

 

Visez numai maimuțe academice. Fără întuneric!

 

Citesc despre moarte. Nu am premoniții. Sunt doar ușor convins
Moartea a apărut înaintea vieții. Prin bisericile noastre se spune tot timpul,
La înmormântări, că din pământ am venit și în pământ ne întoarcem. Nu
Sunt sigur de asta. Mai e și neantul, apele, focul etc. Dar nici nu pot să nu
Văd cum transpir pământ, cum sudoarea, lăsată un pic pe corp, devine pământ.
Asta e, îmi zic, precum Marin Sorescu, în versurile sale cu mustață. Moartea
Se hrănește cu pământ viu. Nimeni nu moare înainte de a fi mort. M-am
Săturat de poveștile despre lumea de dincolo. Dincolo de naștere viața era
Deja plină de viață. Dincolo de moarte e doar pământ plin de p(l)opi.
Nu sunt un răzvrătit, dar nici nu pot să nu știu că n-o să-mi mai văd
Niciodată mama. Nici în Rai și nici vizavi. Totul e negru. Bisericile sunt pline
de cerșetori de zile de la Cel de Sus. Cel care e cel mai sărac inventator
al vieții. Cu oamenii falimentul e garantat. Nu mă mai crucesc de mult, nu am
loc de mâinile, frunțile, umerii și buricele altora. Doar stau și mă uit la
Cel de Sus. Pe ascuns. E ca atunci când tata își schimba rufele
Cu spatele la vedere. E o intimitate mai inefabilă decât cuvintele din
Poemele lui Rimbaud. Mor în fiecare zi. Cu plăcerea stingerii, cu convingerea
Că niciun secol și niciun mileniu pământesc nu merită trăit. Nu sunt înger,
Nu sunt nici diavol, însă asta nu (mai) e planeta mea. Sunt pe altă lume
Și îmi tot reproșez trecătoarele repere. Nu m-au dus nicăieri. Omul e o chestie
Eșuată inclusiv filozofic. De la un timp încoace visez numai maimuțe academice.
Visez că o iau de la capăt. Din hăt-departe, dinaintea Evei, din vremea când
Maimuțele aveau pașapoartele dosite cotiledonat
Direct în rectul eternității. Pământul e unul. Și moartea tot una. Nu văd
Decât gropi în aer. Fără proza scurtă din toate religiile lumii. Fără cuvinte.
Cei care vă pun mereu viitorul în față, nu știu nimic. Vorbim despre beznă.
Cel mai întunecat loc de pe pământ își are arhipelagul în mintea omului.
Politic, economic, administrativ, vital. Fără întuneric nu ne-am vedea
Unii pe alții. N-am fi nici măcar umbra din ochii Celui de Sus. Pe hârtie.

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. AUREL ANGHEL spune:

    Ca de obicei,Marin ifrim, are coasa bine batută, cutea din piatraă fină, trăgând în postța cu delici o brazdă adâncă.În urmă nu mai rămâne nimic, până va da o ploaie și câteva fire de sămurastră …în casta temă atât de puțin și fără curaj, comenatată.Excelent, e pagină de lucrare de doctorat…îi doresc s-o scrie în libertate deplină.are toate dotările și înzestrările să opoată face.
    nu-mi rămane dect să alătur părerea mea în transfigurare
    PSALM
    Nu mă mai tem de tine Moarte
    Chiar dacă vii să mă ucizi în vis.
    Atât mă tem, că încă nu am scris
    Cum să te spânzur într-o carte.

    Să văd cum mori şi TU măcar o dată
    Cum sufletul îţi curge în pământ
    Că n-AI în tine nimic sfânt
    Fiinţă hâdă fără nici o Pată?!

    Aduni copii, femei ,bătrâni
    Cum îi alegi nebună, fără minte?
    Dintre cei răi , pe cel cuminte
    Tu, Pacoste, din Casa de nebuni.

    Sunt prea bătrân să mă mai tem de tine
    Şi n-am sfârşit ce am avut de scris
    Omoară, Doamne, păcătoasa-n vis
    şi-nvaţă-mă să fac ce se cuvine.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5