Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Poem pentru Șerban Codrin, de Marin IFRIM: Tatăl nostru cel orb simțea că vede dublu

Marin IFRIM

 

 

 

 

 

Tatăl nostru cel orb simțea că vede dublu

  Se dedică marelui poet vizionar Șerban Codrin. Cuvinte!

 

Într-o zi, fratele meu l-a adus pe tatăl nostru la o comisie care decidea anual
Cât de adânc e întunericul din ochii săi. Orbit definitiv de peste șapte ani,
Tata își îndrepta găvanele descărcate spre doctori ca spre buzele unei prăpastii
Și strângea din baston Ca și cum ar fi scrâșnit din măsele. Avea stil, avea
Instincte greu de dobândit într-o singură viață. Când Mitel și Andrei, nepoții
Săi, la o vârstă de mânji fără minte, îl șicanau, el stând într-un balansoar, îi
Lua cu binișorul, îi ruga să se apropie de el, până îl înșfăca pe unul dintre ei
Direct de scalp. De obicei, îl rata pe cel vinovat. Și o tot lua de la capăt. La
Doctor, ca la doctor, tatăl nostru cel orb simțea că vede dublu. Vedea doctorul
Prin el însuși, doctor de suflete. Comisiile astea eterne, valabile doar pentru
Orbi, surzi, amputați, canceroși etc. nu sunt necesare și pentru bolnavii din
Fruntea bolnavilor țării. Tata știa. Comisia l-a amânat pentru încă o zi. Mergea
Foarte greu, dus de fratele meu de subsuori. Nu l-am mai putut duce acasă
La mine nici cu targa. Nu mai putea sta pe cal. A preferat să doarmă dus
Într-un pat de spital, într-o debara din biblioteca în care am lucrat o jumătate
De viață. Un pat adus de dr. Bistriceanu, pentru școala sa de medicină
Perete-n perete cu biblioteca. A dormit acolo, între câteva zeci de mii de cărți.
Avea instinctele lui Borges. Pipăia nimicul cu îndemânarea unui acrobat. A
Doua zi, a luat-o de la capăt, un pic mai determinat să îngroape doctorul expert
În bezna sa privată. Parcă citise toate cărțile din bibliotecă. La un moment dat,
Doctorul s-a declarat el însuși orb. Așa se ia întunericul pe care refuzi să-l
Declari întuneric. Tata nu a fost un bec pe care spitalele să-l aprindă și să-l
Stingă când vor pleoapele lor. El știa diferența dintre lumina electrică și
Lumina soarelui. A ales lumina lumânării. A plecat odată cu licuricii, într-o
Zi în care nu existau drumuri spre lumea de dincolo. A găsit o cărăruie, s-a
Strecurat ca și cum ar fi venit de unde a plecat. A rămas pretutindeni, oriunde
Există doctori de orbi, orbi de doctori, bolnavi de colo până dincolo. E posibil
Ca, dincolo, tatăl nostru să fie doctor de ochi pe bune, nu vreun șef de comisie
Pentru clarvăzători. Acum și-n pururea și-n vecii vecilor, Amin!…

 

                                                                                      



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. ADINA Perianu spune:

    Drag și stimat prieten,Mi a plăcut mult.Amin! Spor și har!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5