Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Poem pentru Șerban Codrin, de Marin IFRIM: Tatăl nostru cel orb simțea că vede dublu

    Marin IFRIM

     

     

     

     

     

    Tatăl nostru cel orb simțea că vede dublu

      Se dedică marelui poet vizionar Șerban Codrin. Cuvinte!

     

    Într-o zi, fratele meu l-a adus pe tatăl nostru la o comisie care decidea anual
    Cât de adânc e întunericul din ochii săi. Orbit definitiv de peste șapte ani,
    Tata își îndrepta găvanele descărcate spre doctori ca spre buzele unei prăpastii
    Și strângea din baston Ca și cum ar fi scrâșnit din măsele. Avea stil, avea
    Instincte greu de dobândit într-o singură viață. Când Mitel și Andrei, nepoții
    Săi, la o vârstă de mânji fără minte, îl șicanau, el stând într-un balansoar, îi
    Lua cu binișorul, îi ruga să se apropie de el, până îl înșfăca pe unul dintre ei
    Direct de scalp. De obicei, îl rata pe cel vinovat. Și o tot lua de la capăt. La
    Doctor, ca la doctor, tatăl nostru cel orb simțea că vede dublu. Vedea doctorul
    Prin el însuși, doctor de suflete. Comisiile astea eterne, valabile doar pentru
    Orbi, surzi, amputați, canceroși etc. nu sunt necesare și pentru bolnavii din
    Fruntea bolnavilor țării. Tata știa. Comisia l-a amânat pentru încă o zi. Mergea
    Foarte greu, dus de fratele meu de subsuori. Nu l-am mai putut duce acasă
    La mine nici cu targa. Nu mai putea sta pe cal. A preferat să doarmă dus
    Într-un pat de spital, într-o debara din biblioteca în care am lucrat o jumătate
    De viață. Un pat adus de dr. Bistriceanu, pentru școala sa de medicină
    Perete-n perete cu biblioteca. A dormit acolo, între câteva zeci de mii de cărți.
    Avea instinctele lui Borges. Pipăia nimicul cu îndemânarea unui acrobat. A
    Doua zi, a luat-o de la capăt, un pic mai determinat să îngroape doctorul expert
    În bezna sa privată. Parcă citise toate cărțile din bibliotecă. La un moment dat,
    Doctorul s-a declarat el însuși orb. Așa se ia întunericul pe care refuzi să-l
    Declari întuneric. Tata nu a fost un bec pe care spitalele să-l aprindă și să-l
    Stingă când vor pleoapele lor. El știa diferența dintre lumina electrică și
    Lumina soarelui. A ales lumina lumânării. A plecat odată cu licuricii, într-o
    Zi în care nu existau drumuri spre lumea de dincolo. A găsit o cărăruie, s-a
    Strecurat ca și cum ar fi venit de unde a plecat. A rămas pretutindeni, oriunde
    Există doctori de orbi, orbi de doctori, bolnavi de colo până dincolo. E posibil
    Ca, dincolo, tatăl nostru să fie doctor de ochi pe bune, nu vreun șef de comisie
    Pentru clarvăzători. Acum și-n pururea și-n vecii vecilor, Amin!…

     

                                                                                          



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. ADINA Perianu spune:

      Drag și stimat prieten,Mi a plăcut mult.Amin! Spor și har!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5