Poeme de dragoste, de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Doamnă

Am scris pe file brodate cu iubire
cuvinte caligrafiate-n poezie,
sunt pentru tine doamnă, la venire
dar grije ai, să nu fie târzie.

În vara asta leneşe şi caldă
nimic nu este foarte important,
norii grei în apa lor se scaldă,
visul nostru-i plin şi eclatant.

Vin anii grei de brumă şi de ger
când viaţa trece-n grabă fără tihnă
iar timpul nostru-i pasager
şi nesfârşitu-i pace-n odihnă.

Mă strâng în carte din poeme
nu mai aştept niciun răspuns,
aş vrea de poţi cât este vreme
cu mir pe frunte să fiu uns.

La masa mea de scris de-acasă,
o lume de tăcere mă îndeamnă
fără nicio nuntire de mireasă,
să te iubesc frumoasă doamnă!

Tu eşti femeie

Tu eşti femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În braţe gândul când îl strângi.

Tu esti femeie în plâns de crini
Durerea apei, alb cuprinsă,
un arc de ploi peste arini,
În curcubeu cu vocea stinsă.

Tu esti femeie în glasul nopţii
Umbra risipei de veşminte,
Fosnirea mea la pragul porţii
Când tu mă chemi fară cuvinte.

Un sărut până la gleznă

Strop de vin pe buze arse
Toamna ne desfată-n cupe,
Un sărut cu joc de farse
Vine gândul să-mi ocupe.

Tu vei înflori pe geana
De lumini în râsul lunii,
Eu goli-voi damigeana
Să mă îmbăt precum nebunii.

În fântâni cu ceru-n apă
Îţi voi desena făptura
Pân’la vremea care-adapă
Cu nelinişti băutura.

Şi topit de grija morţii
Mă voi dărui în beznă,
Scrijelind pe pragul sorţii
Un sărut până la gleznă.

Tu vei nărui frustrarea
Când plăcerea sparge clipa,
La fereastră-n valuri marea
Streaşină-şi pune aripa.

Ploile se-aud în noapte
Ca într-un somn sfios de crini,
Noi am ars iubirea-n şoapte
Şi adormim ca doi străini.

Tu dormi

Mă-ntorc la tine, iubito, lângă foc,
la casa razleţită, ca un cuib uitat,
noaptea dorinţei o mângâi s-o sufoc,
la geam vântul se-ncinge ne-ncetat.

Am somnul viscolit de-un fior rece
în care sânii-ţi plâng după veşminte,
şi timpul fuge prin ceasornic trece
luna-n perdele se stinge cuminte.

Trupul tău arde, e-un şarpe de jar,
sub pielea subţire se-aprinde focul
trosneşte-n sobă butucul de stejar
noaptea-şi destramă-n casă norocul.

Iubito, zorii ne-au prins c-o rază
în mobile, caldura să se-aşeze.
Tu dormi, singur o să rămân de pază,
umbră tăcută, somnul să-ţi vegheze.         

                        Sibiu,  30.01.2017