POEME de MARIN IFRIM

Sens giratoriu

Semne mai sigure decât vorbele am găsit undeva
Între noi. Nici scrise, cuvintele nu mai sunt ceea ce au fost.
Gândim împreună, fără ele, doar cu literele,
Una câte una, în doze strecurate-n sentimente.

Nici poezia nu mai e ce va fi, fără metaforele ei
Anestezice, pe viu, în direct
Cititorul din tine îți va scrie versuri doar ție
Gând la gând din gând cu tine: Poezie.

Semn inefabil

Aceeași dilemă, oul sau găina, cuvântul sau scrisul,
Ce a fost mai întâi? Wittgenstein gândea manual?
La început o fi fost litera. Mâna care a scris, ochiul care
A citit, creierul care a înțeles, nu mai sunt. A rămas doar timpul,
Semn inefabil a toate cele ce vin de vis-a-vis
De unde privești.

Rădăcini de nori

Tragi de un colț al Cerului, ca de un cearceaf albastru,
Când nu sunt îngeri pe retină, de parcă ai vrea să plouă
Direct cu nori. Să crească morții. Interzis clarvăzătorilor!
Singurul pat de dormit bine e pământul,
Cu tot sistemul său osos din sicrie: rădăcini de nori.