Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEME de MARIN IFRIM. Ca un faraon al nimicului

 IfrimPOEME  de  MARIN  IFRIM

 

 

 

Ca un faraon al nimicului

E ora douăsprezece noaptea, ora la care dorm ploile, stomahurile, țânțarii
și alte cele. Nici nu-mi dau seama cât de zadarnic sunt. Dar insist în litere, în ceva
ce nu-mi aparține. Vreau să vorbesc în scris și mă simt foarte prost îmbrăcat semantic.
Alfabetul e strâmt, eu gândesc un pic mai larg, am probleme cu dimensiunile
Punctului pe ”i”.  Nu mă mai încape literatura. Și tare serios aș vrea să fiu. Tragic.
Din păcate, sunt în fața unei tastaturi. Bat litere, la calculator, ca pe vremuri, la fostele
Mașini de scris. Cu sufletul gol, ca atunci. Nu am loc între aceste mașini de
Gândit. Și stau pe gânduri, ca și cum ar conta. Ca un  faraon al nimicului. O gură
De apă retorică, vă rog…

În țara oii cu lînă de capră: Mioriță politică!

Nu știu cum se face, nu prea mai am loc în gândurile mele, însă, așa, de dragul lui așa,
Nu pot să nu mă întreb: de ce numai la noi neverosimilul e aproape ceresc și
De ce tot la noi ”Miorița”  – departe de mine gândurile  negre -, a fost transformată
Într-un fel de oaie umană. Vorbitoare de la ”A” la ”Z”, inclusiv în frangleză. Dolly. Ce e cu noi,
Unde ne-au înverzit eternii cărturari, în care cimitire necopertate? O să mor și
N-o să știu adevărul. Doar cicatricile acestuia. Ce rămâne după ce privești în ochi un român Adevărat. O palmă peste palma ta, ca două săbii în bună pace. De câteva decenii tot citesc
Cruci. În limba oii umane. Nu știu dacă ați observat, cele mai înalte ceruri sunt cele
De deasupra cimitirelor și cele ale stânelor de oi.  Nu știu de ce le-au ridicat popii mai sus decât ploile. Pentru turmele lor negre, aș zice, chiar sub nasul Celui de Sus.
Of, Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir ( sună ca dracu, dar foșgăie ca îngerul),
Petru Ursache și voi, toate rudele (pl)oilor, vă rog să țineți iarba în picioare. De dragul naturii. Atât ne-a mai rămas.  De la natură! Și cea mai bună iarbă pentru oi și capre e tot acolo, în locul
Din care crește Cerul, în cimitirele lipsite de glorii și de medalii. În pământ, pe țigla melcilor lui Ion Barbu, un cioban, și el,  în căutarea miezului de literă din cifre seci, ca acum.
                                                                                 La”Casa Scânteii” din Buzău

                                                                                                               

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5